Tag: iasi

Aproape 600 de schelete descoperite la Iași. Erau în 6 gropi comune

Sute de schelete şi fragmente osoase au fost descoperite în ultimele săptămâni în gropi săpate în spatele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Surse din rândul istoricilor şi arheologilor ieşeni vorbesc de rămăşiţele a 500 - 600 de persoane, cel mai probabil soldaţi germani din cel de-Al Doilea Război Mondial, care au fost scoase din şase gropi comune.

Lagărul Grajduri: 18 pacienți într-o cameră de 24 mp! Dorm doi în pat, legați de calorifere, bătuți de infirmieri

Lagărul Grajduri. Sute de pacienți ai Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri (Iași), stau claie peste grămadă, sunt agresați de infirmieri...

O clădire simbol are un constructor pentru reabilitare, după 20 de ani sub crăpături şi ruine

O firmă ieşeană a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Filarmonicii. Consiliul Judeţean (CJ) a emis raportul de procedură săptămâna trecută şi, potrivit unor surse din piaţă, câştigătorul este Iasicon. Deocamdată, CJ nu a făcut un anunţ în acest sens, instituţia aşteptând să treacă termenul legal pentru depunerea unor eventuale contestaţii.

Dosarul fostului președinte al CJ Iași, în pragul prescripției. Este nașul judecătorului CCR Gheorghe Stan

Dosarul fostului președinte al CJ Iași Cristian Adomniței este aproape de prescriere, în condițiile în care amânările durează din aprilie 2023 pe o speță...

VIDEO Secretul medicului Laura Mareș. Cum a făcut să aibă toată lumea la picioare

Secretul medicului Laura Mareș. A povestit cum s-a antrenat pentru moment, ce înseamnă o ascensiune fără oxigen suplimentar și ce condiții sunt acolo sus,...

Iașul, conectat la piața internațională a traficului de persoane

Conectat la piața internațională a traficului de persoane. Cele mai vulnerabile victime ale traficului de persoane sunt în general femeile, cu vârste între 13...

Şoferi la 16 ani – Povestea unui elev minor care are permis să meargă la şcoală cu maşina. Cum se poate obţine acest drept

De la volanul unui autoturism în miniatură, Florin, elev la Colegiul Economic Virgil Madgearu din Iași, își proclamă independența. “Înainte îmi petrecem tot timpul...

Cardiologul acuzat de refolosirea dispozitivelor intracardiace de la morți divorțează și împarte o avere considerabilă

Cardiologul acuzat de refolosirea dispozitivelor intracardiace de la morți divorțează. La o jumătate de an după ce Dan Tesloianu ajungea în atenția opiniei publice...

Ieșenii așteaptă 10 luni un certificat de urbanism. 4 orașe mari le dau în trei zile

Ieșenii așteaptă 10 luni un certificat de urbanism. Primăria Municipiului Iași este codașă la implementarea unui sistem devenit, deja, comun în marile orașe: cel...

Au dat şpagă 4.000 de euro, au făcut denunţ şi au fost condamnaţi cu suspendare înaintea celui denunțat

Au dat şpagă 4.000 de euro. Soț și soție, doi ieșeni au ajuns să fie condamnați înainte ca cea căreia îi dăduseră șpagă să...

Popular

Axa Washington-Muskva

Întâlnirea de la Riad între Rubio și Lavrov s-a...

Crin Antonescu: „Voi fi un președinte puternic, care va uni cea mai mare parte a românilor”

Crin Antonescu: „Voi fi un președinte puternic, care va...

Asociația Prosumatorilor cere Guvernului aplicarea unui TVA unitar pentru bateriile de stocare a energiei | Știri Craiova

Asociația Prosumatorilor cere Guvernului aplicarea unui TVA unitar pentru...