Polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea au prins în flagrant delict trei bărbați, în timp ce ar fi încercat să vândă cocaină și pulbere psihoactivă. Ulterior, au fost efectuate șapte percheziții, în total fiind indisponibilizate peste 32 de kilograme de droguri de risc, de mare risc și substanțe psihoactive.
Agitaţie mare, săptămâna trecută, la Tribunalul Bihor, unde se judecă procesul în care Victor Micula e acuzat, împreună cu mai mulţi poliţişti, că ar fi accesat baza de date a MAI şi ar fi participat ilegal la o percheziţie, echipat ca un poliţist.
Cei doi tineri sunt cercetați în libertate sub aspectul comiterii a patru infracțiuni de distrugere. Cercetările efectuate în cauză au arătat că aceștia nu au comis nici o faptă penală de altă natură pe raza județului sau a municipiului Botoșani
Chiar dacă era liber, Ioan nu a stat pe gânduri şi a venit la serviciu, iar, deşi identificarea şoferului părea aproape imposibilă, întrucât nicio cameră de supraveghere nu a surprins evenimentul, acesta, împreună cu Vasile, colegul său, nu aveau de gând să renunţe.
Doi polițiști din Iași au fost invitați în studioul ”Ziarului de Iași” ca să-ți explice tertipurile și metodele prin care hoții sparg apartamente sau îți intră în casă într-un moment de neatenție.