Conducerea formațiunii pe care o reprezintă s-a reunit luni, de la ora 10.30 pentru a stabili mandatul cu care reprezentanții partidului vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.
Deputatul Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, le atrage atenția liberalilor că guvernarea se face cu voturi în Parlament, nu cu încordări...
Întrebat dacă Florin Cîțu ar putea fi propus iar ca premier, președintele Klaus Iohannis a spus miercuri din Slovenia că orice persoană care strânge...
Vicepremierul a susţinut însă că nu a negociat nimic cu AUR, adăugând că atunci când e vorba de o moţiune de cenzură în care un Guvern nu mai are sprijin este „un vot de conjunctură pe un subiect important”.
Campania în vederea scrutinelor local sau legislativ durează o lună. Cea din PNL a fost proiectată să dureze patru. Publicul este, de aceea, perfect îndreptățit să se întrebe de ce acordă peneliștii mai mult timp și alocă ei mai multe resurse pentru a-și convinge colegii decât alegătorii.
E o mare diferenţă între mine, şi nu mă refer la contracandidatul meu, mă refer la toată echipa care zice că îl susţine. Nu cred că împreună ei cunosc un număr la fel de mare de membri ai PNL, pe numele mic, cu telefon mobil şi cu care să fi interacţionat de-a lungul timpului cât cunosc eu.
Au apărut nume surpriză pe lista posibililor nominalizaţi pentru funcţia de premier în viitorul Guvern, după ce liderul PNL Ludovic Orban a făcut pasul...