Florin Cîțu a precizat, marți, că nu susține propunerea președintelui PSD Marcel Ciolacu privind taxarea cu 1% a companiilor care au cifra de afaceri...
Liderii PSD-PNL-UDMR urmează să decidă în cursul acestei săptămâni ce reguli vor impune pentru ca certificatul COVID să fie introdus la locul de muncă...
Comisia Europeană a transferat, joi, României prima tranșă din cadrul PNRR, programul prin care țara noastră va putea accesa în total 29,2 miliarde de...
Potrivit G4Media, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, susține că PSD și PNL profită de contextul crizei energetice și „lovesc mișelește” asociațiile de mediu care fac demersuri pentru combaterea defrișărilor ilegale.
Conform preambulului codului de etică și conduită al PSD, membri acestui partid trebuie să dea dovadă de „o probitate morală necontestată”. Există însă unele...
Potrivit Epoch Times România, prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat aseară că informaţiile potrivit cărora ar urma ca preşedintelui Iohannis să-i fie propusă o nominalizare de premier din rândurile social-democraţilor este exclusă.
Răzvan Dincă, propunerea făcută săptămâna aceasta de PSD pentru postul de director general la Radio România Actualități a fost cercetat penal pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi fals în declaraţii, condamnat și, ulterior achitat
Potrivit G4Media, PSD a anunțat că a format o comisie internă coordonată de senatorul Robert Cazanciuc cu scopul de a pune în discuție o serie de modificări la Constituție, la 30 de ani de la adoptarea legii fundamnetale în vigoare azi, cu mici ajustări operate în 2003 sub regimul Iliescu-Năstase (PSD).