Premierul Nicolae Ciucă a condamnat vineri Rusia pentru ”crime împotriva umanității și crime de război”, comparând situația din Ucraina cu cea din Siria. Premierul...
Mariupol, martiriul sub cerul deschis, este principalul titlu, din prima pagină a cotidianului francez Le Monde, care consacră un vast dosar continuării distrugerilor în Ucraina.
La...
Mai multe organizații civice din România au lansat un protest îndreptat împotriva unei legi adoptate recent de către Parlament care „dă cale liberă unor...
Principiu s-a concretizat în 2005, printr-o rezoluție a Organizației, și poate fi invocat de state sau alianțe pentru a interveni sub egida ONU atunci când consideră că în anumite zone ale Globului se comit acte de genocid, crime împotriva umanității sau de război.
Unul dintre obiectivele Federației Ruse, de la începerea războiului asupra Ucrainei, este crearea unui coridor în partea sudică a Ucrainei, dinspre Transnistria până în...
Armata rusă nu exclude să lanseze asalturi cu scopul de a prelua controlul total al marilor oraşe din Ucraina, ameninţă luni Kremlinul, iar numeroase...
Vladimir Putin a devenit un dictator în toată puterea cuvântului: a concentrat puterea în mâinile sale, iar deciziile le ia singur, fără consultarea celor...
Scandal la Teatrul Național București (TNB) între conducerea interimară și sindicatul actorilor. Aceștia din urmă au propus o campanie de ajutorare pentru Ucraina, pe...
Rusia are în regiunea transnistreană a Republicii Moldova trupe regulate, tancuri, artilerie și lansatoare de rachete Grad, dar și un depozit cu 20 de...