Tag: România

Cîțu: Facem toate demersurile de a-i aduce în România pe bursierii afgani

Suntem în contact permanent cu încă 14 persoane care au ajuns la aeroport şi vom pregăti acum procedura de a-i duce în Islamabad.

România prostiei fudule

Opinia publică din România, luată ca masă largă de indivizi, este aproape de zero, când vine vorba de cunoaștere științifică. Asta nu îi împiedică, însă, pe aceiași indivizi să-și dea cu părerea, să critice și să se lase influențați exact de cei mai siniștri impostori.

Galațiul s-ar putea afla, din nou, la un pas de scenariul roșu

Cercetătorul timișorean Octavian Jurma este de părere că noul val al pandemiei a intrat deja în a cincea săptămână de creștere accelerată și că trendul ascendent va continua.

Vîlceanu: Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%

Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%, aceasta fiind o estimare a BNR.

Cine luptă pentru libertatea de a spune NU

În jurul nostru, găsim rapid alte două țări europene, cu tradiție și instituții, dar care au căzut pradă unor exagerări politice pe fond religios și al dorinței de putere. Polonia și Ungaria, ambele membre UE, cad tot mai jos în clasamentul alcătuit de Reporteri fără Frontiere și bazat pe libertatea presei.

Cîțu: Cifrele arată că economia României a depăşit criza economică în doar un an

Economia României, dar şi economiile altor state au fost închise în această luptă. În acel moment, nu aveam soluţia pe care o avem astăzi, nu aveam vaccinul.

România, noua poartă de intrare în UE pentru refugiații afgani.O afacere de 5000 de euro pe cap de migrant

Potrivit poliției de frontieră române, numărul migranților ilegali identificați în timp ce încercau să treacă frontierele țării, în primele șase luni ale anului 2021, a fost de 8.758, cu 200% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020.

Cum scăpăm de drumurile morții. România, țara din Europa cu cele mai multe decese în accidente auto

Avem cele mai multe persoane decedate din accidente de circulație, raportate la un milion de locuitori. Avem cele mai multe victime rezultate din accidente grave. 

România pe urmele lui Viktor Orban?

Sensul literelor LGBTQ a fost probabil o necunoscută pentru mulți oameni din România până de curând. Nu este de mirare: chestiuni legate de identitatea sexuală nu au jucat un rol important în dezbaterile publice din țară în ultimii ani.

Axa Londra-Rio-Tokio

Dacă Gică Hagi are un model de școală de succes pentru fotbal, poate încurajăm și alți sportivi legendari să înființeze astfel de școli, fie ca inițiative particulare, fie ca inițiative finanțate de către stat.

Popular

O nouă zi de proteste în ţară împotriva lui Călin Georgescu

Protestatarii au ieşit din nou în stradă, miercuri seară,...

Judecătorul Rus de la ÎCCJ recompensat de MJ cu funcția de magistrat de legătură în Spania

Ministerul Justiției, condus de Alina Gorghiu, a anunțat marți...

Aderarea completă a României la Schengen, agreată pentru 1 ianuarie 2025

Aderarea completă a României la Spațiul Schengen, inclusiv pentru...

Călin Georgescu, inspirat de un fost ministru comunist. Cine a fost Mircea Malița | Aktual24

Călin Georgescu și-a declarat admirația pentru Mircea Malița, fost...