Tag: romi

Centrul European pentru Drepturile Romilor cere încetarea evacuării din Pata Rât: „Mai multe familii vor rămâne fără adăpost”

Tocmai am trimis o scrisoare primarului din Cluj-Napoca prin care îl îndemnăm să înceteze evacuarea planificată a familiilor de romi care locuiesc la Pata Rât. După un deceniu în care au trăit lângă un depozit de deșeuri de la periferia orașului, mai multe familii sunt amenințate cu o evacuare săptămâna aceasta, după ce a fost trimis un ordin de la Primărie.

VIDEO.”România-incluziune etnică și rasială”. Cerasela Bănică (CADO): Segregarea școlară este cea mai întâlnită formă de discriminare rasială

Desegregarea nu a fost finanțată și nu există expertiză nici în rândul societății civile pe acest subiect. Segregarea a fost finanțată numai în 2006, iar acum observăm lipsa de capacitare a instituțiilor statului și a societății civile.

Vaslui: Casele romilor din mai multe comune au fost reparate cu bani europeni, iar unii localnici au primit fonduri pentru antreprenoriat

Am reabilitat jumătate din sediul primăriei, unde se acordă servicii medicale cum ar fi analize de sânge, pediatrie etc. În contextul actual al pandemiei de coronavirus, aceste servicii medicale acordate cetățenilor sunt foarte importante.

Fostul șef al Agenției Naționale pentru Romi, obligat de judecători în primă instanță să plătească 12,6 milioane lei din cauza administrării defectuoase

Daniel Vasile (47 de ani), secretarul de stat care a condus Agenția Națională pentru Romi (ANR) între 2013 și 2016 trebuie să plătească o...

Umblau desculți cu picioarele pline de noroi. În ultimii 3 ani, viața lor s-a îmbunătățit

În anul 2016, primarul localității Schitu Golești și-a făcut curaj și a depus un proiect pentru a accesa fonduri europene din dorința de a...

Viaţa romilor în patru localităţi din Maramureş

Vara, în satul meu natal, Cicîrlău, veneau meşteri mustăcioşi, în spate cu truse de scule, foarfeci, ciocane, şi strigau la porţi: Reparăm oaleee!... Pe...

La doar 29 de ani, Aurel Muszunye a murit la datorie. Soția încă mai așteaptă să i se facă dreptate

A decis să-și câștige existența muncind, fără a ține cont de etichetările care sunt de regulă puse pe seama comunității romilor. Aurel Muszunye nu...

Suflete la container

Suflete la container. Când treci podul care marchează ieșirea din Alexandria și faci stânga, spre Orbeasca, ajungi pe un câmp, în zona cimitirului. În...

Spania, model de incluziune a romilor?

Așa-numitul „modelul spaniol” de incluziune a populației rome în ultimii ani a fost marcat de o viziune foarte pragmatică: a rămas pe agendă politică...

Capcanele prejudecății

De ani de zile mă documentez pentru a scrie o carte în care să explic anumite proverbe din spaţiul românesc care au în centru...

Popular

Scriitoarea Nora Iuga, nominalizată la Premiul „Poetul European al Libertății”

Scriitoarea Nora Iuga a fost nominalizată, alături de alți...

Numărul creditorilor Nordis Management a ajuns la 1.200. Cine se numără printre păgubiți | G4Media.ro

Numărul creditorilor persoane fizice și juridice înregistrați în procesul...

Fundația lui Mihai Neșu primește, în premieră, susținere financiară de la CJ Bihor | Bihoreanul

Consilierii județeni din Bihor au aprobat acordarea unei alocații...