Tag: salarii

Peste 74.000 de angajați din sănătate sunt în pericol de a nu-și primi salariile. Ce soluții se caută

Premierul ar fi fost avertizat, încă din luna septembrie, în privința riscului ca nu vor exista bani pentru plata salariilor până la final de an.

Pensionarii cu pensii mici ar putea primi un bonus singular de 1.200 de lei pentru facturi

PNL și PSD au convenit în ultima rundă de negocieri o serie de creșteri de pensii și alocații pentru copii de la 1 ianuarie 2022, dar și creșterea salariului minim pe economie, potrivit unor surse G4Media.

Germania nu va mai aloca indemnizații persoanelor nevaccinate anti-Covid care nu pot merge la muncă din cauza carantinei

Potrivit hotnews.ro, salariile persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva Covid-19 nu vor mai fi acoperite de stat (sub formă de indemnizații) în Germania în perioadele de carantină, a anunțat miercuri ministrul sănătății, relatează AFP.

Ca la Plevna: Lupte politice la baionetă între liberali şi userişti în comuna ieşeană Mirceşti

Fostul primar, Petre Antăluţ, a obţinut cu 57 de voturi mai puţin (adică 624) şi este acum consilier.

Cîțu: ”Rata şomajului a scăzut în fiecare lună din 2021”

Rata şomajului a scăzut în fiecare lună din 2021. INS a anunţat că rata şomajului în luna mai a ajuns la 5,5% şi la cel mai mic număr de persoane în şomaj din martie 2020. O economie în care cresc investiţiile şi salariile este o economie în care creşte numărul locurilor de muncă (în mediul privat).

Nababii lui Chirica, versiunea 2020. Nouă directori cu lefuri mai mari decât a președintelui țării

În baza declaraţiilor de avere publicate până ieri, „Ziarul de Iaşi“ a identificat 9 directori cu venituri semnificative, iar fiecare dintre aceştia a încasat peste 3.100 euro/lună. Într-un top 10 alături de aceşti directori, preşedintele ţării Klaus Iohannis ar fi pe ultimul loc, aşa cum estimam anul trecut.

Starea de alertă le-a priit şefilor din Casa Pătrată. Indemnizaţii mari la Prefectură

Prefectul Marian Grigoraş stă cel mai bine dintre membrii conducerii numite a Prefecturii ieşene: 163.596 de lei încasaţi anul trecut, adică circa 13.600 lei lunar.

Factura pandemiei la Galați:65 de milioane de euro. Plăți pentru angajați și angajatori

În data de 30 decembrie 2020, a fost emisă OUG 220/2020, pentru acordarea de facilități angajatorilor care încadrează în muncă șomeri cu vârsta de peste 50 ani, respectiv, între 16 și 29 ani.

Tur de orizont: cât îi costă pe cetățeni Poliția locală

Totul a pornit de la declarația ministrului afacerilor interne care deplângea salariile mici ale polițiștilor din M.A.I. față de cele ale polițiștilor din local:...

Polițiștii locali din Dumbrăvița sunt mai iuți de picior ca pompierii

Nu întâmplător am ales cea mai bogată comună din România, aflată la o aruncătură de băț de Timișoara, Dumbrăvița. Populația de aici a crescut...

Popular

Sensul protestelor  

Oare cui i se adresează vocalizele pe care le...

EPOCH TIMES | Donald Trump impune tarife vamale de 35% pentru Canada

Statele Unite vor introduce, începând cu 1 august, un...