Sigur, Orban nu e vreo lumină, are aroganțele și orbirile lui, dar Cîțu îl întrece cu mult. Orban sare masa, Cîțu sare casa. Orban și-a depus candidatura la șefia PNL înconjurat de susținători de rând, iar Cîțu a fost condus de sopranele și de tenorii partidului. Cîțu cu soliștii, Orban cu coriștii. Altă diferență a fost semnalată chiar de Orban: ”susținem valorile românești, biserica, familia, satul, cultura națională și respingem curentele neo-marxiste, progresiste”. Adică Orban are sex, Cîțu are gen. Cîțu e cu muzica rock, Orban cântă romanțe (mândra mea de altă dată). După ce s-a aflat (la momentul oportun) că “viitorul României” (cum îi zice Boc lui Cîțu) are un trecut dubios (condamnare pentru beție, țepuirea unei bănci, studii neisprăvite) și o ascensiune ciudată asigurată (ca de obicei) de serviciile speciale care furnizează statului șefi defecți, Cîțu a fost întrebat dacă s-a drogat.
Modul eficient în care știi să creezi sau să gestionezi un scandal reprezintă o abilitate esențială în politică. Este însă important să nu te duci în ținta fixată de către adversar sau de către tine ca promisiune de campanie.
Fără sindicate și solidaritatea polițiștilor integri, politicul ar controla tot, iar cei integri ar fi supuși unor anchete disciplinare perpetue de natură să-i împiedice să își facă munca de poliție.