Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor intra miercuri în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 - 13:00, timp în care cursurile nu vor avea loc,...
Fost șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, în prezent vicepreședinte CSM, a fost oprit zilele trecute de polițiști, când circula cu mașina printr-o comună, iar...
Deficitul de personal, lipsa dotărilor, deficiențele de organizare, legislația deficitară, dar și amânările de la un an la altul orivind indexarea salariilor continuă să-i...
Aproximativ 7.000 de deținuți sunt apți de muncă, a anunțat Dan Halchin, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, într-un dialog cu liderul Federației Sindicatelor din...
Sindicatul Europol anunţă, vineri, schimbări în utilizarea Bodycam-ului de către poliţişti şi afirmă că noile prevederi vor ”genera noi abuzuri din partea unora dintre...
Angajaţii din învăţământul preuniversitar din întreaga ţară urmează să primească în următorii cinci ani, eşalonat, sume cuprinse între aproximativ 4.000 şi 10.000 de lei,...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, l-a acuzat pe Ion Rădoi, liderul sindical de la metroul bucureştean, că se află în spatele protestului spontan din martie, care a blocat Capitala. Începând din aprilie, angajații Metorex și ai primăriilor de sector au evacuat spaţiile comerciale de la metrou.
În plină pandemie de coronavirus și la puțin timp după ce au început discuțiile despre apariția unui vaccin anti-COVID, personalul medical care se află...