MetroCharge, un proiect care ajută transportul public să devină mai ecologic. Frânele regenerative permit trenurilor de metrou să producă energie mai degrabă decât căldură,...
Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzătoare au fost inaugurate, miercuri, de CTP Iaşi în staţiile de tramvai și autobuz....
Când sunt amendați cei care își acoperă fața. „Viena a eliminat obligativitatea purtării măştilor de protecţie în transportul public, iar acum cei care încă...
După revoluția în transportul public local, gălățenilor li se promite o nouă revoluție, de această dată în trafic. Autoritățile se gândesc la stabilirea unor...
O schimbare fundamentală are loc la nivel global chiar în acest moment. Descurajarea transportului cu mașini personale și tranziția spre transportul public e o...
De la 1 martie 2022, doar elevii şi studenţii vor putea beneficia gratuit şi nelimitat de călătorii cu mijloacele de transport ale Transurb.
Pensionarii,...
Cu bani europeni, prin proiectul “Eco-Bus” a cărui finanţare a fost semnată în aprilie 2019, oraşul Sinaia îşi va schimba întregul parc de transport...