Ofensiva Rusiei în regiunea Donbas din estul Ucrainei "şi-a pierdut avântul şi este mult întârziată", a afirmat duminică dimineaţa serviciul de informaţii militare al Regatului Unit, potrivit Reuter, citat de Hotnews.
Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”, a câștigat ediția 66 a concursului Eurovision Song Contest. Trupa a adunat 631 de puncte, fiind...
Revista franceză Courrier International a dedicat un întreg dosar „apusului mondializării”, preluând articole pe această temă din Europa și Statele Unite. Dosarul este interesant,...
Prim-adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a declarat că aderarea Suediei şi Finlandei la NATO le-ar transforma peste...
Kosovo ca Donețk și Luhansk. O comparație provocatoare, chiar și pentru Vladimir Putin.
Însă președintele rus a fost de fapt cel care, la sfârșitul întâlnirii...
Republica Moldova participă în premieră la o reuniune G7 a miniștrilor afacerilor externe care are loc, în perioada 12 - 14 mai, în Weissenhaus, Germania. Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, conduce delegația R.Moldova.
Rusia este dependentă de Belgorod (regiune rusă de la granița cu Ucraina) pentru a-și atinge obiectivele. Din punctul de vedere al experților, o pierdere...
Șerban F. Cioculescu, lector al Facultății de Științe Politice al Universității București, a explicat, pentru PressHUB, care sunt particularitățile războiului ruso-ucrainean, polemicile din interiorul...
O societate sănătoasă nu poate exista fără știință. Ultimii ani – marcați de pandemia de COVID-19 și de războiul informațional declanșat de Rusia înaintea...