Tag: UE

Cum funcționează francizele din comerțul rural: marketurile moderne ajung și în satele Galațiului

Diferențele dintre urban și rural se mențin accentuate în România, chiar și la aproape 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.

Noi posibile efecte secundare ale vaccinurilor ARNm, studiate de Agenția Europeană pentru Medicamente

Trei noi afecţiuni raportate de un număr mic de persoane după vaccinarea împotriva COVID-19 cu doze de la Pfizer şi Moderna sunt studiate pentru a evalua dacă pot fi posibile efecte secundare.

Certificatul verde, singura dovadă de vaccinare, testare și trecere prin boală recunoscută la frontieră, de vineri

Aeroportul Cluj a informat că, potrivit Ministerul Afacerilor Interne, de vineri, 13 august, trecerea frontierei se va putea face doar cu certificatul verde, dacă pasagerii nu vor să intre în carantină.

Grecia avertizează: Încă o criză a migrației, cu sursa în Afganistan, nu poate fi gestionată de UE

Ministrul grec al Migraţiei, Notis Mitarachi, a declarat miercuri că Grecia şi alte cinci state membre ale UE (Austria, Belgia, Danemarca, Germania şi Olanda) au semnat o scrisoare comună în care cer Comisiei Europene continuarea expulzării migranţilor afgani ale căror cereri de azil în blocul comunitar au fost respinse.

Rocada Rusească

După 1990, nu toți premierii au fost și liderii partidelor de guvernământ.Cei care au cumulat aceste două poziții sunt (în ordine cronologică): Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta, Viorica Dăncilă și Ludovic Orban.

Trei asociații de magistrați: Lipsa reformelor reale în justiție poate duce la sancțiuni pecuniare imense aplicate României

CJUE a stabilit că reglementările care guvernează organizarea justiției în România, cum sunt cele referitoare la numirea interimară în funcțiile de conducere ale Inspecției Judiciare și la înființarea în cadrul Ministerului Public a unei Secții pentru investigarea infracțiunilor din justiție, intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, astfel încât acestea trebuie să respecte cerințele care decurg din dreptul Uniunii și în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE.

Politica Agricolă Comună 2023-2027, o oportunitate imensă pentru agricultura românească

În prezent, România se pregătește să încheie exercițiul financiar 2014-2020, cu o perioadă de tranziție de doi ani până la intrarea în vigoare la noua Politică Agricolă Comună.

Trei asociații ale magistraților: ”Lipsa reformelor reale în justiție reprezintă una dintre cauzele serioase ale degradării accentuate a regulilor statului de drept în România”

Reformele esențiale pentru magistratură sunt promise zilnic în mass-media, dar totul rămâne în sertare, din pricina lipsei voinței politice reale în acest sens și în ciuda presiunii externe unanime (practic, toate organismele internaționale și europene relevante), dar și a cererilor repetate ale miilor de magistrați români și ale asociațiilor profesionale care îi reprezintă.

ANALIZĂ – Probleme și soluții: cum s-a derulat cel mai bănos program al UE în Moldova?

Programul Operațional Regional are două categorii principale de beneficiari: autoritățile locale și firmele (IMM). La acestea se adaugă lăcașuri de cult, autorități centrale, spitale, precum și unele direcții și instituții deconcentrate. Cele mai mari proiecte sunt implementate de către autorități (13 proiecte au o valoare fiecare de peste 100 milioane lei), în timp ce cel mai mare proiect privat ajunge la 55 milioane lei (un centru de afaceri IT în parcul industrial Miroslava, Iași).

Miza ideologică a războiului din PNL: De ce vrea Iohannis să ducă PNL mai aproape de progresiști decât de conservatorii europeni

Dacă tabăra Cîțu va câștiga alegerile, vom vedea în interiorul PNL două curente care se bat cap în cap. Unul apropiat de USR PLUS, celălalt profund conservator. Cum vor gestiona teme precum parteneriatul civil, educația sexuală – e un mister. Știm cu cât chin a rezolvat USR acest conflict ideologic, care a dus la plecarea din partid a însuși fondatorului Nicușor Dan.

Popular

PUTEREA A CINCEA | Vladimir Tismăneanu: Originile ceauşiste ale suveranismului

Se agită spectrul „soroșismului” ca factor dizolvant al legăturilor...

BIHOREANUL | Oradea și ecoul unei primăveri istorice

Oradea și ecoul unei primăveri istorice. În urmă cu...

Liderii politici români, despre Papa Francisc. „A creat punți între popoare”

Liderii politici români au transmis mesaje de condoleanțe în...

EPOCH TIMES | Spioni în sutană. O parohie cehă, avanpost al Kremlinului

Spioni ruşi s-au folosit de o biserică ortodoxă dintr-un...