Tag: unesco

Candidatura sitului Roșia Montană va fi analizată marți de Comitetul Mondial al Patrimoniului UNESCO

Preşedintele Comitetului UNESCO a decis luni să amâne pentru marţi cele patru propuneri de pe ordinea de zi care nu fuseseră încă evaluate: grădina tropicală Sitio Roberto Burle Marx (Brazilia), observatorul solar din Chankillo (Peru), biserica Estacion Atlantida (Uruguay) şi peisajul minier de la Roşia Montană (România).

SURSE. Guvernul Cîțu a evitat să-și asume decizia de listare a sitului Roșia Montană la UNESCO /Nu există o decizie guvernamentală în acest sens

O primă consecință asupra cărora a atras atenția ministerul ar putea fi pierderea procesului de arbitraj de la Washington, unde statul român a fost dat în judecată de compania canadiană Gabriel Resources și solicită despăgubiri în valoare de câteva miliarde de euro.

Discuţiile despre includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO au fost reprogramate

Discuţiile privind includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial, care urmau să aibă loc duminică, la Fuzhou, China, unde este reunit Comitetul UNESCO, au fost reprogramate.

Pe 25 iulie se discută la UNESCO dosarul Roşia Montană. Ministrul Culturii: acea zonă este deja protejată de legea patrimoniului

Nu putem avea altă poziţie decât cea prin care pledăm pentru continuarea procedurii, pentru că UNESCO nu va veni cu bani, nu va veni nici cu alte legi de protecţie asupra acelui obiectiv.

Popular

Rezultate parțiale BEC, după numărarea a 70% din voturi: Marcel Ciolacu și Călin Georgescu, umăr la umăr

Rezultatele parțiale BEC în România, după centralizarea a 70%...

SONDAJ ÎN ZIUA VOTULUI Prezidențiale INSCOP

PRESSHUB prezintă primul SONDAJ ÎN ZIUA VOTULUI făcut de...

Alegeri prezidențiale 2024. Peste 9.100.000 de români au votat în primul tur

Peste 9.100.000 de români au votat în primul tur...