Subsolul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoşani, inundat în urma ploilor torențiale

Data:

spot_img

Subsolul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoşani a fost inundat în urma ploilor torențiale de luni, anunță reprezentații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Potrivit acestora, în ultimele ore, în timpul intervenţiei lor, pompierii au evacuat din subsolul spitalului aproximativ patru metri cubi de apă.

De asemenea, angajaţii ISU au intervenit, luni dimineaţă, pe strada Pacea, unde un autoturism nu putea înainta din cauza apei care s-a adunat pe şosea. În maşină se aflau conducătorul auto, în vârstă de 18 ani, dar şi sora acestuia, de 5 ani, informează Agerpres.

„Pompierii au scos maşina din apă. Cei doi nu au avut de suferit de pe urma acestei întâmplări”, a transmis ISU.

Totodată, pe strada Împărat Traian, subsolul unei case şi curtea au fost inundate, iar pompierii au intervenit cu motopompa pentru evacuarea apei. Un caz similar s-a produs şi în Parcul Tineretului, unde subsolul unei case şi curtea au fost afectate.

Judeţul Botoşani se află sub incidenţa unei atenţionări meteorologice tip Cod galben de ploi însemnate cantitativ, până la ora 13:00. Hidrologii spun că există, în continuare, risc de inundaţii pe râurile Jijia, Prut şi afluenţii acestora şi menţin Codul portocaliu până la ora 18:00 şi Codul galben până la ora 24:00.

Citește și: Operațiunea PETROTEL: Cum a ajuns fiscul să se judece cu rușii după ce LukOil a mutat activitatea financiară a rafinăriei de la Ploiești pe o firmă din Elveția

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Spitalul Sf. Gheorghe Botoșani)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related