Succesul unui ghid turistic din Sibiu. Nicoleta Ocneriu a fost premiată de trei ori pe „Tripadvisor” | Mesagerul de Sibiu

Data:

spot_img

Povestea Nicoletei Ocneriu, o economistă din județul Sibiu, premiată de trei ori pe „Tripadvisor”: „Este un semn că am ales bine atunci când am decis să fiu ghid”. Aceasta a primit pentru a treia oară distincția „Travelers Choice Awards”.

Prietenii îi spun Nico, iar pentru mulți este omul care le aduce zâmbetul pe buze doar prin felul său de a fi. Are o sete nestăvilită în a cunoaște lumea și oamenii, emanând o energie molipsitoare, pe care o simt atât cei care o urmează pe cărările munților, cât și cei alături de care pășește pe străduțele de poveste ale  Sibiului.

„Mi-am dorit teribil să devin actriță dar, în același timp, iubeam natura și oamenii. Așa că am ales să devin ghid, poate cea mai frumoasă meserie din lume”, descrie Nicoleta decizia pe care a luat-o în anul 2015. Înainte de acest an, Nicoleta a trăit alert: în 2006 a absolvit Facultatea de Științe Economice, după care a lucrat ca economist la o bancă și la o firmă din Sibiu. „Nu m-am acomodat cu monotonia biroului. Am decis să plec.”Și dusă a fost: anul 2007 a găsit-o în Marea Britanie, unde s-a înscris la Cambridge, pentru a urma cursuri de limbă engleză. A și lucrat pentru a se putea întreține: „M-am angajat în Londra la o firmă care organiza diferite evenimente VIP în domeniul HoReCa, unde eram tipul de lider care își susține echipa și care pune mâna și face de toate. În plus, mai lucram și ca baby-sitter. Aveam nevoie de bani pentru școală”.

Citește și: De ce este importantă vizita lui Olaf Scholz la Chișinău

Dorul „de munții de acasă”

La un moment, dat a ajuns și la un mare hotel londonez: „ La Marriott Grosvenor Square l-am întâlnit pe Gordon Ramsay, un bucătar de excepție pentru care am și lucrat. De altfel, în cadrul aceluiași hotel am ocupat pozițiile de coordonator al departamentului room-service si de consilier clienți VIP, cărora le propuneam diverse programe turistice și activități personalizate. Aici am lucrat doi ani, destul de mult, întrucât îmi lipsea soarele ”. Iar soarele l-a găsit în Ibiza, în 2011. „Îmi doream să învăț și spaniola, iar în Ibiza am reușit să mă angajez la o firmă de evenimente. Organizam petreceri pe catamarane și chiar dacă ați putea crede că era distracție multă, vă asigur că a fost vorba de și mai multă muncă”.

În 2012 a ajuns la București, unde a experimentat trăirile unei provinciale: „Am lucrat câteva luni la o agenție imobiliară. Nu am vândut nimic pentru că eram „driblată” de clienți, care se înțelegeau cu vânzătorii. La noi, în Ardeal, vorba-i vorbă și nu credeam că se poate lucra așa, pe scurtături”. Totuși, în capitală s-a întreținut din ceea ce câștiga lucrând în call center-ul unei companii aeriene. Sibiul i-a redevenit casă în 2013 unde, timp de un an, a vândut ghilotine pentru hârtie, cei mai mulți clienți provenind din Libia. A urmat o nouă carieră în Turcia și în Tanzania. „Am ajuns să lucrez coordonator de vânzări la o publicație de specialitate din domeniul energiei. A fost o slujbă de vis, mi-a plăcut la nebunie în Tanzania”. A fost un an plin pentru sibiancă, perioadă în care a călătorit inclusiv în India, de unde a plecat spre Himalaya. „Am ajuns, într-o singură zi, la 4.200 de metri altitudine. Era în anul 2014 și, brusc, mi s-a făcut dor de munții de acasă”.

Continuarea, în Mesageruldesibiu.ro

Citește și: CIA descoperă noi metode să recruteze spioni ruși dezamăgiți de regimul Putin

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Consiliul Județean Sibiu)

spot_imgspot_img
Mesagerul de Sibiu
Mesagerul de Sibiuhttps://www.mesageruldesibiu.ro
Mesagerul de Sibiu este un saptamanal generalist, cu orientare spre subiectele cu caracter comunitar. Lansat in 2011, ziarul apare in fiecare vineri, in format standard 12 pagini (din care 4 color), intr-un tiraj de 5.000 exemplare, distribuite in municipiul Sibiu, orasele si comunele importante din judet, la vanzarea prin chioscuri si prin abonamente. O parte importanta a tirajului o constituie abonamentele contractate cu societati comerciale, institutii si persoane fizice. Editia online, accesibila pe www.mesageruldesibiu.ro, este actualizata de mai multe ori pe zi cu stiri de ultima ora si pune accent pe continutul multimedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...