În ultimele luni a devenit tot mai importantă din punct de vedere geopolitic zona Mării Negre. Această problemă este una din problemele de bază ale politicii externe și de securitate ale României. Strâns legată este și regiunea Caucazului. Numai că pe lângă Rusia și Turcia, trebuie ținut cont și de Georgia, Armenia și Azerbaidjan.
Din punct de vedere istoric și politic, Turcia are cele mai strânse legături cu Germania. Armata otomană a fost instruită și condusă de generali germani în Primul Război Mondial. În cea de–a doua conflagrație mondială, Waffen SS a avut trei divizii compuse total sau parțial din misulmani. Așa se explică relațiile speciale dintre cele două state și prezența unei numeroase comunități turce pe teritoriul german.
Germania ar dori menținerea acestei stări de lucruri, dar cu condiția ca Turcia să contribuie la atenuarea tensiunilor în Mediterana și la rezolvarea crizelor regionale.
Până în 2016 și exacerbarea autoritarismului lui Erdogan, Turcia a fost un membru de bază al NATO și al cincilea importator mondial de arme, principalii furnizori fiind SUA, Marea Britanie, Franța și Spania. Principalele puncte de divergență între Rusia și Turcia sunt Crimeea, fostele republici sovietice central – asiatice, Libia, Siria și conflictul armeano–azer.
Poziția lui Erodgan nu este chiar așa solidă cum se crede. La scrutinul local din 2019, a pierdut zonele importante (Istanbul, Ankara si toate provinciile care dau două treimi din PIB-ul Turciei. Banca Mondială estimează că peste 1,5 milioane de turci sunt sub pragul sărăciei.
Odată cu noul locatar de la Casa Albă, se poate constata o încercare de normalizare a relațiilor SUA–Turcia. Relațiile bilaterale dintre cele două state sunt în criză, atât datorită evenimentelor din 2016, cât și stilului haotic și imprevizibil al politicii externe a lui Donald Trump.
Putem spune că există cinci mari puncte de divergență între SUA și Turcia. Ne referim aici la achiziția sistemelor defensive S-400, ajutorul acordat de americani rebelilor kurzi și sirieni, situația drepturilor omului în Turcia, azilul acordat lui Fetullah Gullen și problema genocidului armean.
Chiar dacă climatul democratic din Turcia s–a deteriorat odată cu iulie 2016, nu se poate pune semnul de egalitate cu situația din China sau Rusia. Aceste două mari puteri au fost și sunt dictaturi. Turcia, cu toate imperfecțiunile ei, este încă un stat democratic. Aici probabil este greșeala americanilor.
Genocidul armean a fost recunoscut de președintele Biden. Principala explicație este poate puternica și influenta comunitate armeană din SUA. Pe de altă parte, majoritatea turcilor nu recunosc existența genocidului armean și consideră că statele occidentale au închis ochii la atrocitățile comise impotriva musulmanilor în fosta Iugoslavie în anii 90.
Germania și SUA își pot impărți influența pe care să o exercite asupra Turciei. Recenta declarație comună semnată de Joe Biden și Angela Merkel dă un semnal în direcția unei noi direcții a relațiilor americano–germane.
Dar pe lângă Turcia, să ne uităm și la cele trei state din Caucaz, foste republici sovietice, Georgia, Armenia și Azerbidjan. Aceste state s–au situat din punct de vedere istoric la confluența a trei imperii: otoman, persan și rus. Dintre ele, Georgia se aseamănă cel mai mult cu România.
Înainte de 1989, în Georgia, datorită faptului că era o republică de graniță, precum și politicii ceva mai liberale a lui Edvard Șeverdnadze (care înainte de a fi ultimul ministru de Externe al fostei URSS între 1985–1991, a fost conducătorul Georgiei comuniste între 1972–1985) a existat un nivel de trai mai ridicat și un climat politic și social mai relaxat. În 2003, Edvard Șevardnadze a fost nevoit să cedeze puterea, în urma unor demonstrații de stradă. Până în 2012, noul președinte, Mikheil Saakașvili, a impus un ritm accelerat de reforme, Georgia fiind considerată un exemplu pentru multe state din zonă. Din păcate, el și partidul său, Uniunea Națională (Union of National Movement UNM), au pierdut ulterior puterea în favoarea miliardarului pro-rus Bidzina Ivanișvili și a partidului său Visul Georgian (Georgian Dream – GD). Pierderea puterii s–a datorat și unor excese și greșeli ale UNM.
Până în 2012, și mai ales după războiul ruso–georgian din 2008, Georgia era considerată cel mai puternic aliat al SUA în regiune. Aceasta mai ales datorită faptului că era printre puținele țări unde unde dăduse rezultate programul președintelui Bush jr. de instaurare a unor regimuri democratice.
După 2012, noul premier Ivanișvili a fost destul de prudent în declarații, spunând că nu vrea ca țara sa să fie un terene al confruntării Vest–Est. Pe plan intern și–a concentrat energiile mai ales asupra eliminării UNM, copiind în mare măsură metodele lui Vladimir Putin. Anul acesta, un fost prim–ministru al GD a demisionat, creând un nou partid. Tot în acest an a fost arestat liderul UNM. Aceste metode sovietice sunt motivate de alegerile parlamentare din acest an, al căror rezultat este contestat de UNM. Sub auspiciile UE a fost semnat un acord politic între putere și opoziție, denunțat de curând de GD.
Din punct de vedere economic și comercial, UE ia din ce în ce mai mult locul SUA. Aceasta datorită mai ales faptului că Barrack Obama și Donald Trump au neglijat zona Cauzazului, concentrându–se mai mult pe zona Aisa – Pacific. Circa 82 de procente dintre georgieni doresc aderarea la UE. Ca un prim pas a fost semnat un Acord de Asociere Georgia–UE. Uniunea Europeană este și principalul partener comercial al Georgiei.
Deși este o țară majoritar ortodoxă, datorită contextului geografic și istoric, Georgia este diferită de statele ortodoxe din cadrul UE. Deși sunt foarte tradiționaliști în viața privată, georgienii sunt foarte pro–europeni. Opinia publică georgiană este majoritar împotriva acordării de drepturi minorității LGBT. Sunt un popor mândru, independent și cu o îndelungată viață spirituală și religioasă. Sunt al treilea popor creștinat în istorie (337), după armeni (301) și romani (313). Este foarte greu să le impui ceva în care ei nu cred. Dacă UE sau SUA impun uneori cu superioritate unele clișee, există riscul ca statele respective să îi pună pe aclelași plan cu rușii.
Armenia este singurul dintre cele trei state caucaziene fără ieșire la mare, dar și fără mari resurse naturale. Cu toate eforturile depuse, dezvoltarea economiei merge greu. Din cuza acestui fapt, rămâne destul de pro–rusă, mai mult din pragmatism decât din convingere.
Premierul Nikol Pașinian a reușit să își păstreze postul după alegerile din iunie, în ciuda înfrângerii suferite de Armenia în decembrie, în ultimul conflict din Nagorno–Karabakh. Principalul atu al lui Pașinian este faptul că electoratul este foarte scârbit de clasa politică existentă la putere până în 2018, anul venirii sale la conducere. După cum se vede, votul negativ merge și la alții.
Azerbaidjan este țara cea mai dezvoltată economic, cea mai populată și singura musulmană dintre cele trei state cauzaziene. Rezervele de petrol și gaze sunt cele mai importante în acest context. Regimul politic este unul autoritar, totul fiind dominat de clanul Aliev. Gaidar Aliev, primul președinte azer și tatăl actualului președinte, Ilhan Aliev, a fost între 1982 și 1987 prim–ministru adjunct al URSS.
Principalul aliat al Azerbaidjanului este Turcia. Este oarecum normal, limbile fiind aproape identice, iar ambele state sunt musulmane. Azerii sunt șiiți, iar turcii suniți. Actulul Azerbaidjan este de fapt o fostă provincie persană luată de ruși în 1829. Aproximativ 25 de procente din populația Iranului sunt azeri. Sunt de două ori mai mulți azeri în Iran decât în Azerbaidjanul propriu zis.
Recentul conflict cu Armenia a fost câștigat nu numai cu ajutorul Turciei, ci și al Israelului. Pe lângă ele, în zonă vrea să se afirme și Iranul, iar China a început să investească în Georgia. Principalul partener comericial al azerilor este tot UE, ca și în cazul Georgiei.
Arbitrul recentului conflict din decembrie 2020 este Rusia. Care însă nu are nici un interes în normalizarea relațiilor dintre cele două state. Turcii sunt de partea azerilor. Georgia și Azerbaidjanul privesc Turcia ca un posibil protector în fața expansiunii Rusiei, dacă SUA și UE nu se dovedesc eficiente. La rândul său, însă, Turcia și–a concentrat eforturile în trecut spre integrarea cu UE, neglijând parteneriatul cu statele caucaziene.
Dintre cele trei state caucaziene, Georgia este cea mai apropiată de valorile europene și occidentale. Armenia este prea dependentă de Rusia. Cu toată influența puternicelor diaspore armene din SUA și Franța, relațiile economice sunt aproape inexistente. Relațiile cu Azerbaidjanul s–au răcit din cauza problemei drepturilor omului și a poziției SUA și UE în problema Nagorno–Karabakh. Din punct de vedere economic, Turcia vine după SUA și UE.
UE și SUA s–au retras parțial din zona Caucazului. Europenii, datorită dificultăților generate de Brexit, criza Euro, Ucraina etc, iar americanii din cauza reorientării politicii externe spre Asia și Pacific. În prezent, guvernele georgian, armean și azer așteaptă să vadă ce intenții are în zonă noua administrație Biden.
Timidele încercări de relansare a relațiilor americano–turce și discuțiile Biden–Merkel mă fac să cred că SUA va lăsa spațiul caucazian mai mult în sfera UE, americanii concentrându–se pe relațiile cu turcii. Relația Rusia–Turcia nu mai merge așa bine cum mergea. Recenta descoperire a unor zăcăminte de hidrocarburi face ca turcii, pe viitor, să nu mai depindă de importurile din Rusia. Comunitatea turcă din Germania poate fi și ea un factor de prsiune.
Din puncte de vedere pragmatic, americanii și europenii ar trebui să conștientizeze faptul că este greu să impui un model unic de democrație și că drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Retragerea din Afganistan și Irak este o dovadă. Iar pe partea cealaltă, regimurile lui Putin și Erdogan nu sunt așa puternice cum se crede.
În acest context general, pentru noi ar fi utilă dezvoltarea relațiilor cu statele din Caucaz, mai ales cu Georgia, cu care avem multe în comun. Aceasta și în condițiile creării recente a triunghiului sau trilateralei Georgia–Moldova–Ucraina.
„Mâna are cinci degete. Cine atinge unul, va trebui să le înfrunte și pe celelalte.” – proverb georgian
„Diplomaţia este arta de a spune cuţu, cuţu… până ce apuci să pui mâna pe o piatră.” – Blaise Pascal
„Dacă ruşii se retrag în interiorul ţării, sunt imbatabili. Armata rusă nu poate fi înfrântă decât de acela care va şti sau va reuşi s-o atragă în afară de frontierele Rusiei!” – Ion I.C. Brătianu
„Armistiţiul ne-a impus, Să dăm boii pentru rus! Ca să completam noi doza, L-am trimis pe Petru Groza!” – Păstorel Teodoreanu
