Suflete la container

Suflete la container. Când treci podul care marchează ieșirea din Alexandria și faci stânga, spre Orbeasca, ajungi pe un câmp, în zona cimitirului.

În spatele cimitirului se văd de la distanță niște module-container, îngrădite, care duc cumva cu gândul la un șantier, unde locuiesc temporar muncitorii angajați să finalizeze vreo lucrare. Dar nu asta se întâmplă acolo, la marginea Alexandriei.

Acolo locuiesc de aproximativ un an zeci de familii sărace, majoritatea de etnie romă, mutate din oraș, după ce Primăria Alexandria a stabilit că blocurile sociale în care ei locuiau sunt încadrate în categoria clădirilor cu risc seismic.

Nu s-a clarificat exact acest aspect, dar mai degrabă, cele două blocuri ar fi putut intra, la un moment dat, în categoria locuințelor cu risc bacteriologic, pentru că pe holurile blocurilor respective, mizeria se manifesta în toate modalitățile ei specifice.

Acolo, la container, locuiesc preponderent bătrâni și copii. Sunt departe de oraș și se simt îndepărtați de comunitate. Unii dintre copii cerșesc în parcarea unui important centru comercial de la intrarea în Alexandria. Am vorbit cu ei.

Copii fiind, nu înțeleg ideea de container ca pe o dramă. În schimb, simt că sunt departe de oraș și percep dificultatea de a ajunge “la locul de muncă”. Cu ochii senini, Alin și Maria spun zâmbind: „E mai ușor dimineața, când cobori, decât seara, când urci. Așa că drumul e lung numa’ seara… ”

Povestea

Cu doi ani în urmă, premierul Viorica Dăncilă a alocat orașului Alexandria din Fondul de Rezervă la dispoziția Guvernului aproape 4 milioane de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii „Amenajare spaţii sociale temporare pentru situaţii de urgenţă sub forma unor module-containere“.

Acolo urmau să locuiască romii săraci din Alexandria, care la momentul acela stăteau în niște blocuri sociale, în care condițiile erau de-a dreptul înfiorătoare: miros pestilențial, mizerie generalizată și probleme la sistemul de alimentare cu apă și canalizare.

Totul s-a întâmplat după ce Primăria Alexandria a decis, prin anul 2017, că cele două blocuri sociale erau expuse unui risc seismic ridicat și era imperios necesară dărâmarea lor.

Atunci a început amenajarea, la marginea Alexandriei, lângă cimitir, în plin câmp, a unui spațiu cu containere, în care urmau să locuiască oameni. I

zolați de comunitatea locală, departe de școli și de mijloace de aprovizionare cu hrană, oamenii s-au resemnat cu ideea că vor fi duși cu forța la marginea orașului. Dar n-au avut alternativă, poate doar dormitul sub cerul liber și, în cele din urmă, au acceptat.

Asta nu fără supărare și chiar cu un sentiment, adesea exprimat, că la mijloc este ceva care seamănă, cel puțin, cu „ura de rasă”

Iar unii nici nu credeau că acele containere erau o posibilitate reală și spuneau că era doar o manieră prin care „doamna de la social” încerca să-i stimuleze în a-și plăti datoriile.

„Nu m-am așteptat să se ajungă la asta… Vă spun sincer, eu îl respect și pe domnul primar, și pe toată lumea de la primărie. Am încredere în ei, că sunt oameni cumsecade, dar să nu vină cu d-astea! Că noi nu suntem animale să ne mute la margine, ca să stăm departe de lume.

Păi eu, când mi-or zice să ies din casă ca să mă mute la container, eu, cu mâna mea, fac plângere la anti-discriminare și le zic că asta nu se poate. Păi avem și noi reprezentanți, care o să lupte pentru drepturile noastre. Nu ne jucăm aici!”, spunea Nicușor, un tânăr cu probleme medicale, care locuiește în bloc social de când se știe.

Și totuși, s-a întâmplat… Niciun reprezentant al romilor din Alexandria și din Teleorman nu a simțit nevoia să reacționeze și, cu atât mai puțin, să se plângă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Virgiliu Alexandra, reprezentantul romilor din Primăria Alexandria n-a simțit niciodată dorința și motivația de a apăra drepturile amărâților care erau puși în situația de a nu avea alternativă. Ba chiar s-a arătat optimist și nu o dată a spus că „se vor obișnui ei”.

Evident, dacă ar fi procedat altfel, și-ar fi pierdut locul de muncă. L-a pierdut mai târziu, dar pe alte considerente…

„Dacă blocurile au risc seismic? Ce poți face? Că poate nu le convine, așa o fi, dar și cum stau acolo deja… O să se obișnuiască, iar mutarea nu va fi o așa mare problemă. Că în condițiile riscului seismic, nu te joci…”, spunea Alexandra Virgiliu în anul 2018.

Mutarea

În urmă cu un an, 35 de containere tip apartament cu două camere și 30 de containere tip garsonieră pentru care Primăria Alexandria a plătit 1.273.550 lei, au fost montate lângă cimitir.

Oamenii din cele două blocuri sociale cu risc seismic începuseră deja să le viziteze, iar sentimentele erau împărțite. Unii se bucurau că vor scăpa de mizeria care s-a făcut în cartierul B-uri, alții, cei mai mulți, vedeau această mutare ca pe o formă de discriminare.

Una dintre familiile de schimbul de ”locuințe” era îngrijorată de modul în care va viețui într-o încăpere ”cât un chibrit”, poziționată într-o zonă periculoasă, fără pază, fără grilaj la geamuri și, în general, cu multe lipsuri.

Apoi mutarea s-a produs. Primăria Alexandria a prezentat momentul ca pe o imensă realizare a administrației locale, care, iată, oferea condiții decente de trai celor din blocurile sociale. Dar mulți au simțit mutarea ca pe segregare. Stăteau departe de oraș, în plin câmp, lângă cimitir și erau singuri.

Oamenilor din containere nu le este ușor să vorbească cu presa. Se tem că, dacă vor supăra primăria, vor pierde și containerul care le-a fost dăruit și vor dormi sub cerul liber. Mai ales că șicane au mai trăit și în trecut, când au dat interviuri presei, pe tema condițiilor de locuire din B-uri, așa că acum preferă să nu poată fi identificați. Informal, însă, își spun durerile.

„Eu nu vreau să ajungă și copiii mei să depindă de mila Primăriei. Vreau să facă școală și să ajungă oameni. Dar na…. E greu să faci asta de aici, de la marginea lumii. Că nu e doar despre cum ajung ei la școală sau despre cum găsim noi un loc în apropiere ca să ne luăm de mâncare.

E și despre faptul că nu vin colegii lor de clasă aici, să se joace cu ei. Nu vin. Că aici e un loc… Înțelegeți… Le e rușine. Și cum să devină copilul bun și adaptat, dacă el e departe de toată lumea, dacă nu se poate întâlni cu colegii să se joace, să discute?”, ne-a spus Margareta, una dintre locatarele containerelor de la marginea orașului.

Iar suferința e grea pentru toți. Mai ales pentru cei în vârstă, care nu se pot adapta la schimbarea asta totală de peisaj. Și care nici nu se simt în siguranță acolo.

“Eu trebuie să îmi iau medicamente. Știți că eu dacă nu iau medicamente, mor. Și știți că dacă mor, nu e nimeni să mă plângă. Și nici să mă scape. Mi-au murit toți ai mei, am rămas ultimul, aștept să mor și eu, ca să scap. Dar uite că mor ca un câine, la coteț… Bine c-a murit mama și nu știe!”, ne-a spus plângând un bătrân.

„În momentul în care vrei să socializezi o ființă, nu poți merge pe principiul izolării”

Inițiative similare au mai avut și în alte părți ale țării: Baia Mare, Alba Iulia, Constanța. În anul 2011, Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, lua o decizie controversată: ridicarea unui zid de trei metri, pentru a separa două blocuri locuite în mare parte de romi de restul comunității.

Mai târziu l-a și pictat, în speranța că va deveni “operă de artă și va atrage turiști”.

În 2017, primarul de la Alba Iulia, Mircea Hava, decidea împreună cu Consiliul Local evacuarea unui bloc în care locuiau preponderent romi, fără a le asigura celor în cauză condiții de locuire alternativă. Acțiunea din Alba Iulia s-a soldat și cu o amendă din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în valoare de 10.000 de lei.

Povestea romilor din containere n-a făcut, însă, la fel de multă vâlvă. Motivul este neclar, pentru că un fel de solidaritate a celor care luptă teoretic pentru drepturile omului ar fi fost normală la momentul acela, dar și ulterior.

L-am chestionat cu privire la această situație pe sociologul Gelu Duminică, el luând foarte în serios problema încă de când ea a apărut prima oară în spațiul public. Ne-a explicat, cu subiect și predicat, ce înseamnă, sociologic vorbind, această segregare și s-a arătat uimit de atitudinea autorităților locale din Teleorman.

„În momentul în care vrei să socializezi o ființă, nu poți merge pe principiul izolării. Niciodată! Știința a demonstrat chestia asta de mii de ani. Așa că, dacă vrem ca peste ani cei pe care acum îi marginalizăm să vină să dea în cap copilului meu, să continuăm așa! Dacă vrem ca al meu copil să trăiască într-o societate mai bună, ghici ce? Trebuie să facem în așa fel încât socializarea să aibă dublu sens: și din partea copilului meu, și din partea copilului lor.

Ca să se întâmple asta, cine trebuie să facă primul pas? Ei bine, eu! Nu celălalt. Însă e foarte greu, atâta vreme cât trăim într-o mentalitate superioară și apare antagonizarea asta „noi versus ei”, noi, ăștia buni, care ne plătim taxele, ei, ăia răi, asistații social, propovăduită chiar de la amvonul Parlamentului.

Dacă un oraș de tipul Alexandriei nu poate să ofere condiții decente celor mai nevoiași oameni de acolo, înseamnă că autoritatea publică locală nu își înțelege menirea. Menirea ei este să-i reprezinte pe toți cetățenii. Pe TOTI. Absolut toți.

Dacă noi îi reprezentăm doar pe cei din middle-class, care nu sunt bruneți, atunci trăim într-o societate extrem de ciudată.

Din păcate, mie îmi aduce aminte de ceea ce o parte din familia mea a trebuit să trăiască în anii 40, respectiv deportările. Nu spun cuvinte exagerate. Păstrând proporțiile, și atunci, același lucru se dorea: scoaterea indezirabililor din societatea pură, românească. Oricum ai lua-o, ceea ce se face în astfel de situații nu este în niciun caz intervenție socială.

Și asta o spune profesorul de Sociologie din cadrul Universității București și practicianul în domeniul social din mine. Ceea ce se face acolo nu are nicio legătură cu abordarea de incluziune, cu abordarea centrată pe nevoile omului. Ceea ce e acolo e, de fapt, o nimicnicie unor lideri politici și edili care consideră că săracii ar trebui să stea undeva unde să nu-i vadă lumea. Dacă sunt și romi, cu atât mai mult!”

Discriminarea nesesizată

Povestea romilor duși la container n-a făcut, așa cum am mai spus, prea multă agitație nici la nivel social, nici la nivel ideologic (politic?). Lucrurile au rămas exact așa cum le-a stabilit administrația locală a Alexandriei. Și mai interesant e faptul că, deși s-a scris destul de mult în presă pe această temă, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării n-a primit nicio sesizare și nici nu s-a autosesizat.

Am discutat subiectul cu juristul Csaba Asztalos, președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

„Am mai avut spețe cu evaluarea romilor din orașe și am și sancționat aceste lucruri. Am avut la Baia  Mare, Piatra Neamț, Eforie Sud. În ceea ce privește Alexandria, noi n-am luat la cunoștință despre acest caz. Niciun ONG nu ne-a semnalat, nu s-a depus plângere.

Noi n-am primit  nicio sesizare, eu acum am aflat, vorbind cu dumneavoastră. Dar nu e un subiect pe harta problemei cu evacuările. Poate o fi scris presa locală, nu cea centrală, și noi nu am văzut. Dar nu am primit nimic pe tema asta… Nu mă pot pronunța pe speța asta, dar pot să vă spun despre cazuri comparabile, unde discriminarea a existat. Sunt precedente similare, da”, spune președintele CNCD, Csaba Asztalos.

Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului “No Hate – Redactare incluzivă a articolelor despre romi în perioada pandemiei COVID-19”, un proiect derulat de Freedom House Romania, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, cu sprijinul financiar de Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Citește și: Urmăriți PressHUB și pe Google News!