Sumă importantă de bani, găsită asupra unui manifestant pro-Georgescu. Surse oficiale au menționat că deținătorul ar fi un apropiat al lui Horațiu Potra.
„La data de 12 ianuarie 2025, având în vedere măsurile dispuse pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, în contextul adunării publice de astăzi, pe o stradă din Sectorul 5 polițiștii Secției 17 au oprit șapte persoane pentru verificări suplimentare.
În urma controalelor corporale efectuate, asupra celor în cauză nu au fost identificate obiecte sau bunuri interzise la deținere. Facem precizarea că, asupra unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, a fost găsită o importantă sumă de bani, a cărei proveniență nu a putut fi justificată. Astfel, bărbatul a fost condus la sediul Secției 17 Poliție, pentru continuarea verificărilor, fiindu-i indisponibilizata suma de bani menționată, până la justificarea provenienței acestora.
De asemenea, dacă pe parcursul verificărilor vor fi constatate fapte de natură penală, vor fi luate măsurile legale care se impun”, a anunțat oficial Poliția Capitalei.
La miting se află în jur de 10.000 de manifestanți, mult sub numărul anunțat anterior de AUR, de „cel puțin 30.000”. În timpul mitingului, George Simion a susținut că sunt nu mai puțin de 50.000 de manifestanți, iar apoi AUR a anunțat că ar fi chiar 100.000.
Continuarea în Aktual24
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: aktual24.ro)