La împlinirea celor 75 de ani de NATO, alianța își stabilește obiectivele geopolitice cu accent pe Ucraina, Rusia și China.
Ucraina, pe „cale ireversibilă”
NATO și-a exprimat susținerea față de eforturile Ucrainei de a se apăra în fața agresiunii din partea Rusiei. Alianța Nord-Atlantică s-a angajat să înființeze o unitate de antrenament pentru Ucraina. NATO își propune ca prin acest demers să-și sporească sprijinul acordat țării asaltate de Rusia, conform unei declarații a alianței.
De asemenea, liderii statelor membre recunosc oficial în urma summit-ului faptul că Ucraina a intrat pe „calea ireversibilă a integrării euro-atlantice.”
Care e poziția față de Rusia
Rusia este condamnată ferm pentru agresiunea neprovocată pe care a început-o în Ucraina în 2022. Alianța critică Kremlinul pentru folosirea regulată a amenințărilor nucleare. De asemenea, NATO recunoaște că țara este implicată în acțiuni de destabilizare în statele membre prin metode de tactici hibride.
Citește și: Ce a făcut Orbán în primele 10 zile de la preluarea președinției Consiliului UE
Declarația face referire inclusiv la țări precum China, Iran și Coreea de Nord. Acestea sunt, în prezent, singurele state care susțin acțiunile unilaterale ale Rusiei. Pe când Iran și Coreea de Nord oferă echipament militar Rusiei, China preferă să furnizeze materii prime care pot fi folosite în industria de apărare rusă.
Cooperare cu statele din regiunea indo-pacifică
NATO se orientează spre o cooperare cu țările din regiunea indo-pacifică: Australia, Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud. Discuțiile cu liderii acestor state vin în contextul în care zona indo-pacifică este o zonă fierbinte din punct de vedere geopolitic.
Cooperarea dintre Alianța Nord-Atlantică și statele din regiunea indo-pacifică este de importanță strategică deoarece China devine din ce în ce mai agresivă în ceea ce privește această regiune, potrivit Departamentului de Stat al SUA.
China are un interes crescut în regiune, mai ales în ceea ce privește Taiwan, un stat considerat de către Chica ca fiind parte din teritoriul său.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!