Sunt prosumator din 2021. Cât am așteptat, ce am primit

Data:

spot_img

Sunt prosumator din 2021. Dar acesta nu este un articol de descurajare, ci de avertizare asupra unor dificultăți cu care se confruntă posesorii de sisteme fotovoltaice pentru energie electrică.

Programele de tip Casa Verde sunt azi copleșite de solicitanți. Statul finanțează în proporție semnificativă, din bani europeni, sisteme de producere a energiei electrice sau a apei calde, soluții de anvelopare a locuințelor etc.

De când criza energetică s-a accentuat, programele Ministerului Mediului, prin Agenția Fondului de Mediu (AFM), în special Casa Verde Fotovoltaice, au fost luate cu asalt: în câteva minute se epuizează locurile afișate online.

Anul 2019, când am aplicat pentru un sistem de panouri fotovoltaice prin Casa Verde, a fost lejer pentru solicitanți: depuneai la Administrația Județeană a Fondului pentru Mediu (AJFM) un dosar simplu cuprinzând copie carte identitate, extras de carte funciară a casei și dovada că nu ai datorii la stat.

Mai completai un formular-cerere cu date de identificare. În august 2019, când am depus cererea, nu erau cozi, nu era îmbulzeală. Dar depunerea se făcea fizic, nu online, ca mai târziu.

Urma o așteptare nedefinită, până se aprobau:

  1. Dosarul depus de solicitant, verificat administrativ
  2. Lista de firme care se înscriseseră pentru a executa lucrările de instalare a sistemelor

Citește și: Panourile fotovoltaice la școală au redus facturi la energie cu 60%

Sunt prosumator din 2021. De ce a durat așa mult

Așteptarea s-a dovedit lungă, dar cum încă nu era criză energetică, nu era grabă. După un an, în august 2020, am semnat un Contract de finanțare nerambursabilă cu AFM, prin care mi se acordau, ca beneficiar, 20.000 lei, reprezentând valoarea cheltuielilor eligibile pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 KW.

La suma asta, contribuția mea era de 2.000 lei. Contractul promitea că implementarea proiectului se va face în 8 luni, iar monitorizarea timp de 6 ani.

De aici încolo vin surprizele. Ghidul Casa Verde Fotovoltaice 2019 indica următoarea procedură: beneficiarul alegea din listă un instalator agreat, se înscria și acesta urma să facă lucrarea și să deconteze de la Ministerul Mediului suma de 20.000 lei. Tot la el plăteai contribuția ta și o taxă pentru că firma se ocupa mai departe cu toată hârțogăraia.

Am ales din listă o firmă mai aproape de casă, care a acceptat cererea, fiindcă și asta era o problemă, dacă aveau sau nu loc. Am încheiat un contract de 18 pagini în octombrie 2020.

Ce zicea contractul: beneficiarul avansează suma integrală de 22.000 lei către instalator, urmând ca acesta să restituie 20.000 când ministerul va binevoi să îi deconteze firmei.

Am primit înapoi banii în 2022

Situația era creată de lipsa de prevedere a statului: firmele de instalații, în general mici, nu aveau suficienți bani în conturile proprii pentru a face zeci sau sute de lucrări, așteptând apoi să îi primească de la Ministerul Mediului.

Pe de altă parte, dacă nu acceptai, ca beneficiar, să avansezi banii, rămâneai cu aprobarea, dar fără panouri. Ca să nu mai lungesc povestea, am primit înapoi banii în 2022, adică după 2 ani.

Timp de șase luni dosarul de decontare RO42-960 s-a plimbat prin Ministerul Mediului … la semnat.

Incapacitatea administrativă a Ministerului Mediului era vizibilă încă din sesiunea 2019-2020, când s-au depus numai 27.000 de dosare.

În anii următori, cererea s-a dublat și s-a triplat, așa că ministerul a delegat instalatorilor sau primăriilor verificarea dosarelor.

În 2023 s-au înscris peste 86.000 de persoane fizice și 825 de biserici, nici nu vreau să mă gândesc ce timp de așteptare urmează.

În sfârșit, contor dublu, de prosumator

Lucrările de instalare, după o primă vizită de evaluare a locului, în toamnă, au fost terminate în decembrie 2020, pentru un sistem cu 14 panouri și un invertor german de tip Fronius Primo.

De menționat că instalatorul este cel care alege sistemul, ceea ce te lasă la mâna lui. Firma noastră de instalații a fost OK, a ales materiale de bună calitate, dar se poate întâmpla și altfel, ca instalatorul să achiziționeze sisteme proaste, în aceeași bani. Aici beneficiarul nu are niciun cuvânt de spus.

Pe parcursul lucrărilor, apar costuri noi, cel mai adesea greu de evitat: fiindcă am optat pentru un sistem de 5 KW, nu de 3 KW (deci am mai plusat la bani cam 18.000 lei), a trebuit să facem o împământare separată.

Iar distanța mare dintre invertor și amplasamentul contorului a necesitat cabluri suplimentare cu protecție mărită. Lucrarea însă a fost mulțumitoare în toate privințele.

Dar aventura nu se termină aici, fiindcă acum depindeam de firma de distribuție E-Distribuție Banat pentru a primi, contra-cost, Certificatul de racordare, ceea ce înseamnă schimbarea vechiului contor cu unul dublu, de prosumator, care arată atât cantitatea de energie consumată, cât și pe cea produsă.

Abia după racord, primit cu ceva intervenții în 18 ianuarie 2021, am putut încheia mult visatul Contract de Vânzare-cumpărare a energiei electrice produse de prosumatori, în 5 martie 2021 cu valabilitate până la … 31.12.9999.

Nu e greșeală, așa scrie în contract. La întrebarea mea, E.ON Energie România cu care am făcut un contract DUO, gaz+electricitate, m-a asigurat că valabilitatea contractului până în 9999 este doar o formulă uzuală.

Cum se citește o factură de prosumator

Contractul de prosumator încheiat dădea o formulă de calcul pentru contravaloarea energiei electrice vândute sau cumpărate, din care mare lucru nu se putea înțelege, dar aveai opțiunea să se aplice formula fie pe baza citirii indexului contorului, fie prin agreare între părți.

Am optat pentru citire contor. În Anexa 3, prețul stabilit de E.ON era de 196.56 lei/MWh atât la vânzarea de energie de către prosumator, cât și la cumpărare.

Prima factură a venit în luna mai 2021, cu regularizări diverse, deci nerelevantă.

Însă facturile venite ulterior pot încâlci și mintea unui savant: sume cu minus, urmate de sume cu plus, apoi iar minus, încât, ca să poți plăti era obligatoriu să mergi la un oficiu să afli ce ai de plătit.

Facturile de prosumator vin cu sume de obicei mici marcate cu minus. Celelalte vin ca fiind de plată, însă adesea nu știi care e suma finală, fiindcă apar sume cu plus și sume cu minus.

Complicația e și mai mare când ai contract DUO, deși acolo sunt separate plățile pentru gaz de cele pentru electricitate, dar facturarea se referă la perioade diferite.

Un Ghid explicativ în 3 pași pe site încearcă să vină în ajutor. Acolo aflăm că „e important să știi că ANRE, prin Ord. 5 și 14/2023, a adus modificări la Regulamentul de furnizare energie electrică și gaze naturale, modificări cu impact major asupra formatului și conținutului facturii de consum. Astăzi, peste 80% din aspectul și conținutul facturii, este stabilit de către ANRE”.

Una peste alta, pot spune că sumele plătite pentru gaz plus curent pe anul 2022 nu au depășit 2.850 lei, iar în 2023 aprox. 3.100 lei, pentru o casă cu mansardă cu 7 camere, bucătărie, 2 băi (215 mp amprentă la sol), curte, anexe. Cu precizarea că prețul este deocamdată plafonat de stat.

Citește și: Soluții pentru energie ieftină, oferite de fondatorul celei mai vechi cooperative de energie din Europa

România nu vrea mai multă energie verde

Una din problemele cu care se confruntă prosumatorii din orașele mari este legată de întreruperile provocate de sistemul de distribuție electrică.

În perioada de vară, când cantitatea de energie produsă de panourile fotovoltaice este maximă, sistemul nemodernizat și neadaptat să transforme și să transporte cantitățile de energie primite, aruncă afară prosumatorul.

Dacă te uiți pe ecranul invertorului, vezi un cod numeric care semnalează că trimiterea de energie în sistemul național este întrerupt. La ora de vârf, când cantitatea livrată de prosumatori este maximă, sistemul de distribuție clachează.

Pe 18 iulie 2023, atunci când ar trebui să consumi cel mai puțin din sistemul național, căci e vară și puterea solară mare, de fapt iei cel mai mult din sistemul național (56%), din cauza întreruperilor.
Pe 18 iulie 2023, atunci când ar trebui să consumi cel mai puțin din sistemul național, căci e vară și puterea solară mare, de fapt iei cel mai mult (56%), din cauza întreruperilor.

Practic, transformatoarele sunt vechi, rețeaua de distribuție, releele sunt adesea de pe vremea lui Ceaușescu, deci nu fac față.

Transformatorul păcătos întrerupe automat invertoarele, pentru a se proteja. Concluzia este că, în loc să primească și să înmagazineze cantități importante de energie electrică verde trimisă de prosumatori, sistemul național te obligă să produci mai puțin.

Asta după ce te-a finanțat din bani europeni să-ți pui panouri fotovoltatice.

În 2023, când numărul de prosumatori a crescut ca urmare a crizei din energie, fenomenul a fost mai accentuat ca oricând. Pentru prosumator, fenomenul înseamnă costuri mai mari, fiindcă va trebui să cumpere mai multă energie din sistemul național, iar cantitatea compensată va fi mai mică.

În 13 octombrie 2023, Solarweb arată întreruperile privind livrarea în rețeaua energetică națională
În 13 octombrie 2023, Solarweb arată întreruperile privind livrarea în rețeaua energetică națională

Comparând, văd că am alimentat în 2022 în rețea 3.368 KWh și am consumat 24%, în timp ce în 2023, când întreruperile invertorului au fost frecvente, am produs numai 2.047 KWh și am consumat 33%.

Totul poate fi urmărit inclusiv pe telefon, prin aplicația Solar.web.

Cine este entitatea care ar trebui să verifice situația și să impună modernizarea rețelelor?

ANRE adică Autoritatea Națională de Reglementare în Energie. Face ANRE ce trebuie? Nu face. Există opt operatori de distribuție pentru energie electrică, dar situația nu e roz pe niciuna din rețele.

Sunt prosumator din 2021 și mă simt pe cont propriu. La fel ca toți ceilalți, care fie își adaptează, cu costuri mari, propriul sistem de consum, cum ar fi un boiler sau alt consumator, fie se resemnează. Vorba unui hâtru: „Ia-ți mașină electrică și alimenteaz-o acasă!”.

Din discuțiile cu specialiștii, am conchis că între marile companii de distribuție și mediul politic există legături și interese comune: nici companiile, nici politicienii nu au interes ca votantul/consumatorul să aibă independență energetică.

Jocul costurilor, al compensațiilor este folosit în campaniile electorale, exemplul cel mai clar fiind Ungaria, unde scăderea prețurilor la energie după bunul plac politic este un instrument de succes în mâna lui Viktor Orban.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!


Sprijinit cu un grant din partea Islandei, Liechtenstein și Norvegiei, prin granturile SEE 2014-2021, în cadrul proiectului “Energy literacy for an efficient and sustainable Romania. Transversal knowledge transfer and awareness raising between Romania and Norway. (ELES)”


transferenergy
transferenergy
spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă. În afara sutelor de articole de presă, interviuri, emisiuni de radio şi televiziune care fac parte din viaţa unui jurnalist activ, a publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.
24 COMENTARII
  1. Mi-am pus și eu panouri în mai Până acum am băgat în rețea un plus de 3000kv,dar pe factura e”on îmi calculează câți kv consum fără să scadă ceea ce produc eu.Pana acum nu au luat în calcul ceea ce am trimis in rețea.Va rog un sfat,ce-as putea sa fac?

    • Sa vedeti cand o sa patiti ca mine,am produs toata vara si iarna cand am consumat au spus ca se va compensa peste 24 de luni.si eu tot din 2019 am panourile si am zis ca dupa cei 6 ani le voi farama

  2. Da, foarte bun materialul, bine documentat și argumentat. Din păcate chiar așa stau lucrurile. În aceeași situație mă aflu și eu, numai că pe banii mei. Am aplicat și programul casa verde dar ce să vezi sa trezit cineva să de-a în judecată AFM-ul tocmai când să înceapă lucrările. Oare le-a părut rău!? Așa e când primești moca staaai cu mâna întinsă.

  3. Felicitări pentru că ați împărtășit cu alții, experientele dumneavoastră. De asemenea o întrebare. Nu ați încercat să montați o baterie pentru stocare și consum pe timp de noapte ?

  4. 1. In momentul de fata toate invertoarele au conexiune la internet acestea au o parola de acces pentru setari. Instalatorul in momentul reglajelor si configurare schimba parola si o ataseaza la dosar ca distribuitorul de energie ss limiteza injectia acelui invertor. Sustin cea ce spun pentru ca am fost in aceiasi situatie..

  5. La ce ti’ai montat sistem de 5kw daca tu nu consumi nici macar 100kw/luna?
    Nici in 10 ani de zile nu iti recuperezi investitia.

    Nu impresioneaza pe nimeni consumul tau la gaze pt „casa cu 7 camere”, cel mai probabil stai cu jumatate din calorifere oprite si cu termostatul pe 18 grade :))

    • Probabil ca procentele alea se refera exclusiv la consumul de energie solara. Adica in 2022 a consumat 24% din energia solara, iar in 2023 a consumat 33%. Restul necesar de energie l-a obtinut din retea, pt ca in zilele ploioase si pe timp de noapte consumi automat din retea (daca nu ai acumulatori de stocare)

    • Se găsesc oameni ca tine ofticați dacă la altul in merge mai bine și începe să împroaște cu venin.Omul a venit cu un articol foarte bine argumentat.

  6. Pentru Carmen Balint.
    Doamna ,trebuie sa incheiati contract de vanzare cumparare cu E-on si sa va scoateti certificatul de prosumator.,altfet degeaba produceti ca nu va ia nimeni in seama.

  7. Salut. Pe banii mei am incheiat pe 07.12.2023 un contract cu enelX de montare panouri fotovoltaice cu tot sistemul de prosumator. Pe 13.12.2023 s-a montat sistemul. Pe 07.01.2024 a iesit avizul de racordare. Pe 10.01.2024 contract vanzare/cumparare(prosumator). Din 17.01.2024 am devenit prosumator. Contor inteligent aveam.Dupa cum se vede am realizat totul in 40 zile. Totul s-a petrecut on line. Toate semnaturile au fost digitale fara timpi morti. Ce am retinut ca energia produsa merge si acopera consumul casei. Surplusul se va vinde. Daca energia este mai mica de cat consumul atunci cumpar din sistem diferenta necesara. Acest lucru l-am aflat cand am constat ca en produsa mergea la consum iar ptr vanzare era zero cfm aplicatiei si indicatiile contorului inteligent la poz 2.8.0, iar la poz 1.8.0 aveam consumul casei. Pot spune ca ma felicit de alegerea facuta si rezolvata intr-un timp scurt avand in vedere si zilele libere. In concluzie voi primi bani numai ptr energia suplimentara consumului propriu.

  8. Exact asta am facut si noi. Pe banii nostri in mai outin de 40 de zile am devenit prosumatori.01.12.22 montat sistemul si 05 01 23 prosumatori.
    Programul casa verde este un mare rahat pt populatie si bun pentru a-si umple buzunarele unii!!!
    Nu mi-as pierde vremea si nu mi-as uza neuronii cu casa verde vreo 2 ani pentru cei 20000 de lei care nici macar nu iti asigura nici macar 3 kw. Trebuie sa mai si dai .
    Eu am un sistem de 20 kw care ma costat sub 1000 euro kw cu toate cheltuielile incluse ( certificate, avize inclusiv sporul de putere de la momo la trifazic). La casa verde cat revine / kw putere instalata avand in vedere ca trebuie sa mai dai o gramada de bani pe avize si completare la sistem?? ??

    • eu personal cu programul casa verde am platit aprox. 3300 lei pentru sistemul de 3kw mono , deci aprox 1100 lei / kw deci 220 eur / kw . Casa acum consuma cam 250 kwh pe luna , in principiu consum cam cat voi produce .amortizarea investitiei zic ca e buna .

      • da, 3300 lei ai dat tu pe 3kw, si statul 20 000, adica 7766ron/kw 1556eur/kw – preturile fara casa verde sunt pana in maxim 1000eur/kw

  9. Și care-i treaba. În ziua de astăzi fiecare pt el. Vom merge la vot și uituci cum suntem vom pune ștampila tot pe ei. Așa ne trebuie.
    Nu vedeți că au umplut, cu bani europeni, orașele cu piste pt biciclete nefuncționale. Unele în rampă de imposibil de abordat. A venit iarna și toate dar toate sunt nefuncționale. Sunt bani europeni, alocați special și pt panouri voltaice. Și… Nu s-a mișcat nimic. Este dificil. Aici trebuie știință de carte din partea edililor. E vorba de gândire în perspectiv, de viziune pilitică. Așa că e mai simplu (mai ales la para-ndărăt) să dai cu var pe asfalt. Greu, este greu să conviețuiești cu asemenea specimene, care trag mereu frâna de mână. Am o cunoștință care pe forțe proprii și-a montat singur singurel un ditamai „peretele” de fotovoltaice. Stochează surplusul în baterii specializate. Îl doare la șoșoni. Nici nu a vrut să audă să devină „prosumator”. A zis că vrea să fie independent. Atât ia din rețea, iarna. În rest…
    Sănătate tuturor !

  10. Reprezentantii statului clar si-au uitat rolul primordial si adevaratul stapan.
    Norocul lor ca cine a inventat sistemul de tip nou a integrat si niste departamente de forta al carui statut fals a prins ca fiind pentru protectia gastelor.
    Statul dispune de cateva zeci de mii de trepadusi sicarieni inarmati pana in dinti, dar cand o sa se sparga buba, atunci sa vedeti materializata expresia ” buturuga mica rastoarna carul mare „.
    Decat sa fabrice senzatie de redirectie pentru a castiga timp, mai bine, pentru bunul mers al angrenajului statal, primul pas ca si dovada de buna credinta, ar fi ca toti tradatorii de neam si tara, care inca respira sa fie starpiti si pedepsiti, inclusiv cei cu ifose de fosti DSS’isti spalati si inca activi.
    Nu exista doar tradatori de neam si tara, sunt intr-adevar cata frunza si iarba, DAR, exista destui doritori de curatenie carora sa le fiarba sangele-n vene.

    * – !!! un an nou mai bun la toata lumea !!!

    Toate cele bune ” Nihil sine Deo „.

  11. Ca și un angajat al unui operator de distribuție pot spune că într-o măsură pentru avariile invertorului la depășirea pragului de tensiune e vina prosumatorului. Invertoarele au o funcție de producere maximă numită MPPT. Dimensionarea necorespunzătoare a sistemului fotovoltaic, prea mare fata de consumul existent, duce la creșterea artificiala a tensiunii de către invertor, întrucât nu exista suficient autoconsum pe timpul zilei și nici consum in vecinătatea casei prosumatorului ca sa existe un curent mare. Astfel, creșterea tensiunii de invertor depășește plaja maxima setată in el de +10% fata de Un (230V) și intră în avarie. Nici rețele nu sunt cele mai bune, dar nici modernizarea lor la un nivel ideal (lungime și secțiune) nu ajută prea mult, spun din experiență. Ca și sfat, există anumite sisteme care sa mențină tensiunea din invertor la o valoare limita pentru a nu intra in avarie pentru prosumatori prin cuplarea automata a unui consumator (boiler, etc).

  12. În sistemul energetic național NU se poate stoca (ÎNMAGAZINA) energie electrică. Ceea ce se produce = ceea ce se consumă. În România consumul de energie electrică este mic întrucât lipsește industria. Dacă energia produsă crește mai mult decât energia consumată, acesta produce perturbații in sistemul energetic (crește tensiunea electrică și frecvența) și echipamentele de automatizare din stațiile electrice va întrerupe pomparea energiei electrice în sistem.
    Așa că, pentru viitorii și actualii prosumatori nu va fi rentabil întrucât vor fi mai mult deconectați de la sistem decât conectați (a observat și autorul articolului).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...