Clasa a XII-a este, poate, anul cel mai drag din viața oricărui licean. Și cel mai greu, fără îndoială. Clasa a XII-a este vremea când tânărul merge spre viața de adult, se desparte de copilărie și de adolescență, se desparte de colegi cu care, poate, a petrecut 12 ani din cei 18-19 pe care îi are. Clasa a XII-a este sfârșit și început. Este anul când amintirile se adună și se comprimă în cutiuțe mici, puse bine pentru totdeauna. Anul când se strâng amintiri neprețuite și experiențe unice și irepetabile. Anul care începe cu Balul Bobocilor, continuă cu un lung șir de majorate și se încheie cu răsunătorul banchet, cu ceremonia fastuoasă din curtea școlii când – așa cum au văzut ei în filmele americane – își aruncă tocile-n sus. Se încheie cu „Gaudeamus igitur” – „Să ne bucurăm, așadar” – cum ar fi traducerea imnului latin despre bucuria și scurtimea vieții, pe care l-am strigat cu toții, cu vocea gâtuită de emoție, la finalul liceului sau facultății.
Anul trecut (școlar) vocile care strigau „Gaudeamus igitur” pe străzile orașelor și pe holurile liceelor au muțit. N-a fost nicio bucurie – așadar. Liceenii și-au încheiat acest capitol din viață cu festivități online și banchet imaginar. Cei care sunt acum în clasa a XII-a au pierdut, până azi, Balul Bobocilor, iar cei care au împlinit 18 ani nu au putut să sărbătorească majoratul pe care și l-au planificat în detaliu, în imaginația lor, de ceva ani. (Vor fi voci care vor spune „la ce le trebuie lor majoratele alea ca niște nunți”. Asta este paradigma în care trăiesc tinerii noștri. Paradigmă pe care nu și-au creat-o ei. Așa că polemicile nu-și au sensul).
Anul acesta (școlar) clasa a XII-a a fost și este doar despre muncă, fără aceste mici escapade. Anul acesta, cu pandemia lui cu tot, a fost doar despre adaptare – la școala online și la lipsa socializării – a fost despre stresul bacalaureatului – “examenul maturității” – a fost despre intratul la medicină. A fost despre tot felul de examene, despre ore suplimentare – și alea online – a fost despre „ce voi face mai departe și cât voi lua în bac”. Balanța muncă / stres versus bucurie / recompensă s-a dezechilibrat total și toată greutatea a înclinat doar pe o singură parte.
Iar paradoxul este că pandemia asta nici măcar nu este despre ei. Prea puțini tineri sunt afectați de boală. Dacă ar fi fost doar ei, pandemia nu ar fi existat. Au stat și încă stau în casă și învață din fața calculatorului ca să-și protejeze părinții și bunicii. Paradoxul și mai mare, însă, este că nici măcar nu se plâng. Fac ce știu ei, la vârsta asta, cel mai bine să facă. Se adaptează. Văd pierderile dar și câștiguri, nu au prea mult timp să se întristeze și, cel mai important, speră.
Șapte liceeni din clasa a XII-a, din mai multe orașe din țară – Brașov, Sibiu, Timișoara și Deva, au răspuns întrebărilor PressHub și au povestit ce a însemnat pentru ei clasa a XII, cum și-au imaginat că vor trăi acest ultim an de liceu înainte de pandemie, ce au pierdut și care le sunt cele mai mari speranțe.
„Colegii s-au transformat în cerculețe colorate cu inițialele lor, iar profesorii vorbesc singuri”
Ce a însemnat până acum clasa a XII-a pentru ei e complicat de descris în cuvinte puține. Au început online, au continuat hibrid – unii la școală, alții acasă, pe scenarii galbene, verzi, roșii.
„Clasa a XII-a a fost și este pentru mine un final de drum sau, mai bine spus, o perioadă de tranziție și regăsire. Am început-o cu gândul că o să îmi dau seama ce îmi place cu adevărat și că o să mă confrunt cu un set de provocări aparte, cum sunt bac-ul sau admiterea. În același timp, am avut o oarecare reticență față de ea, pentru că sistemul actual, care inițial presupunea situația de tip hibrid, îmi părea unul incert. În fiecare zi aflam că încă o clasă din liceul meu ajungea să stea acasă, mă așteptam să fim noi următorii. Altfel, din punct de vedere social, a fost un ultim contact și o ultimă apropiere cu și față de colegi, iar din perspectiva academică, o experiență de învățare diferită și adaptativă, care m-a făcut să realizez importanța înțelegerii individuale, independentă de cadre didactice și lecții prestabilite. Clasa a XII-a în format online te obligă să fii disciplinat și să îți filtrezi interesele” – Anamaria Petcu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara.
„Credeam că în clasa a XII-a vom crea cele mai multe amintiri, că vom fi mai uniți ca niciodată. Acum, clasa a XII-a reprezintă o speranță că ne vom revedea înapoi în bănci, glumind pe holul școlii. Din cauza orelor în online, clasa a XII-a a devenit de două ori mai obositoare, colegii s-au transformat în cerculețe colorate cu inițialele lor, iar profesorii vorbesc singuri. Cu siguranță, anul acesta terminal în varianta asta a reprezentat o provocare pentru mine, să trag tare de mine și să mă motivez zilnic. Să faci școala online acasă, în camera ta, fix la un pas distanță de pat, era visul fiecăruia dintre noi până să realizăm că nu putem învăța așa și totul se transformă într-o monotonie greu de suportat” – Anisia Chirițoiu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Johannes Honterus” din Brașov.
„Acest an, totuși, nu a fost un eșec. M-a legat de unii oameni mai mult decât m-aș fi așteptat. Puțin noroc am avut cu faptul că trebuie să mă pregătesc pentru admitere și am avut, pot spune, puțin mai mult timp liber, din cauza faptului că am stat acasă, nu la internat cum am stat restul liceului, și m-au ajutat ai mei cu făcutul de mâncare de exemplu, lucru care la Sibiu trebuia să-l fac singur, iar asta mânca destul de mult timp din zi” – Tudor Gyorke, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu. (Tudor este din Reghin, județul Mureș, și face liceul german la Sibiu).
„Clasa a 12-a, cât a durat fizic, a fost o gură de aer de la stresul pe care îl resimt mai accentuat învățând de acasă. Singură lună fizică la școală a însemnat o revedere cu fete dragi, de mult nevăzute, cu care am petrecut zilnic șapte ore pe zi, până ca situația să ia această întorsătură” – Flavia Nițu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Johannes Honterus” din Brașov.
„Toate treburile astea par frivole, superficiale cumva, dar sunt un ritual de trecere(…) care îți dă de înțeles că viața merge mai departe decât liceul”
Despre ce ar fi trebuit să însemne clasa a XII-a pentru ei, cum și-au închipuit acest ultim an de liceu în viața de dinainte de pandemie, despre amintirile pe care își imaginau că le vor strânge și amintirile pe care le au, despre așteptări și realități.
„Clasa a XII-a trebuia să însemne detașare, dar și o amplificare a evenimentelor cele mai importante, fiind ultima dată când le trăiam într-un anumit mediu. Prin asta vreau sa spun că așteptam un banchet (mic sau mare, oricum ar fi fost), o întâlnire pentru poze de album, o ieșire în localul preferat de lângă școală făcută în timpul unei foarte plictisitoare ore de chimie, o ultimă competiție de dezbateri în format fizic (pentru că asta e pasiunea mea și mă așteptam ca punctul culminant să îl am alături de toți prietenii, nu pe Zoom). Toate treburile astea par frivole, superficiale cumva, dar sunt un ritual de trecere, un fel de „closure”, care îți dă de înțeles că viața merge mai departe decât liceul, chiar dacă pare un final sau o „cea mai frumoasă perioadă” – Anamaria Petcu.
„Un an plin de emoții și amintiri înainte ca toți să o ia pe drumuri diferite. Credeam că vom mai avea parte de discuții în fața clasei așteptând profesorul, de emoții înaintea unui test, de un ultim chiul, de momentele alea când colegul de bancă te face să râzi prea tare în mijlocul orei, de o ceartă de la profesor, de o ultimă excursie împreună cu clasa. Când am intrat prima oară în online, în clasa a XI-a, am sperat ca în clasa a XII-a vom avea parte de ultimul clopoțel și de banchet. Acum acest lucru e discutabil și ridică mari semne de întrebare (mai ales banchetul)” – Anisia Chirițoiu.
“Mi-am închipuit acest an școlar ca fiind special prin poziția pe care urma să o avem în școală: fiind cei mai mari, pregătind Balul Bobocilor și fiind în centrul atenției la Gaudeamus, generația clasei a XII-a este mereu vârful de lance pentru imagine școlii. Îmi pare rău că nu am putut să am acest rol pe care l-au avut toate celelalte generații” – George Mihălceanu, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara.
„Eu percepeam clasa a XII-a, ultimul an de liceu, ca fiind cel în care experimentăm ultimele obiceiuri ca liceeni și pornim în ultimele noastre aventuri împreună. Într-adevăr, am ce povesti din această perioadă, și cumva am reușit să îmi fac niște amintiri prețioase, dar nu cred că se compară cu cele pe care le-aș fi avut într-un scenariu obișnuit” – Șerban Monea, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național “Decebal” din Deva.
„Am câștigat înțelegere, înțelegere față de mine și cei din jur, realizând că suntem cu toții condamnați la aceeași cameră cu patru pereți și ecran de telefon, calculator, laptop sau tabletă”
Pierderile sunt greu de cuantificat. Câștigurile sunt clare. Iar la 18 ani, câștigurile întotdeauna bat pierderile. Totul e pe plus.
„Am pierdut tocmai momentele astea micuțe, dar de o importanță majoră. Am pierdut șansa de a relaționa real cu cei din jurul meu și de a avea un simț de apropiere față de ei. Am pierdut evenimente definitorii pentru finalul liceului, dar și pentru viitorul carierei mele (competiții de dezbateri sau oportunități de practică). Cel mai important, am pierdut multe dintre abilitățile sociale, devin din ce in ce mai anxioasă și introvertită, lucru pe care nu pot să îl consider că adevărat negativ, fiindcă m-a pus într-un contact forțat cu mine însămi. Am câștigat înțelegere, înțelegere față de mine și cei din jur, realizând că suntem cu toții condamnați la aceeași cameră cu patru pereți și ecran de telefon, calculator, laptop sau tabletă. Totuși, poate cel mai important dintre toate, am avut timpul necesar să îmi dau seama ce vreau și cum pot să obțin acel ceva, prin inițiativă proprie, nu prin obligația de „asta trebuie sa faci” – Anamaria Petcu.
„Din păcate nu am putut să îmi sărbătoresc majoratul, nu am putut să îl văd pe fratele meu absolvind liceul la un banchet caracteristic, nu au mai existat proiecte cu școala sau excursiile pe care le făceam în fiecare semestru cu diriginta. De asemenea, nu am mai putut merge la colindat la profesori. Din cauza pandemiei am reușit să îmi iau carnetul de șofer doar în septembrie, când în mod normal tot grupul meu de prieteni trebuia să îl primeacă până în mai sau iunie, iar planul nostru pe vară era să plecăm undeva singuri cu rulota. Am mai ratat și o posibilă ocazie de a pleca cu echipa de robotică la internaționalele din Statele Unite și o tabără minunată cu kanoe din nordul Germaniei. Pe de altă parte, a fost singura perioadă în care am avut două iubite, deci de acest aspect nu mă pot plânge” – Patrick Mitroi, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu.
„Nu consider că mi-am pierdut din prieteni din cauza pandemiei, deoarece cu cei apropiați am reușit să găsesc mereu modalități de socializare și de a petrece timp împreună. Perioada aceasta mi-a luat posibilitatea de a merge la petreceri. Așa-zisele „party-uri în Fisch” erau așa de apreciate, nu doar de mine, cât și de cei din grupul meu de prieteni, și mereu ajungeam la unul sau două pe lună. Erau de neuitat, și acum, chiar la finalul vieții de licean, nu am mai putut beneficia de o ultimă petrecere. În schimb mi se pare că am avut și de câștigat în ceea ce privește pregătirea mea academică. Privesc cu un an în urmă și pot spune că sunt mândru de evoluția mea. Această pandemie îmi oferă posibilitatea de a avansa în continuare și îmi oferă timp în plus, pe care eu aleg să îl folosesc mai departe în scopul studiului” – Șerban Monea.
”Consider că, deși ne-am văzut mai puțin, pandemia ne-a unit pentru că ne-a învățat să valorificăm fiecare moment”
S-ar putea crede că lipsa întâlnirilor fizice i-a dezbinat. Că depărtarea i-a înstrăinat. Din contră. Relațiile puternice de prietenie s-au întărit iar ce s-a pierdut era balast – relații de conjunctură sau chiar obligate de conjunctură.
„Nu știu în ce măsură ne-am apropiat sau depărtat. Cert este că, cel puțin când vine vorba de clasa sau „bisericuța” din ea din care făceam parte, pandemia ne-a obligat să găsim metode de a relaționa. Nu mai puteam să ne plângem la finalul orelor de oroarea noii formule de matematică sau a profesorului de X materie care avea cerințe prea înalte, a trebuit să ne facem grupuri pe diverse rețele de socializare și să organizăm întâlniri online (și fizice, dacă se putea) în care să ne eliberăm de tot ceea ce ne afecta” – Anamaria Petcu.
„Pandemia a schimbat complet dinamica socială în viața mea. Am păstrat legătura cu un număr mai mic de prieteni foarte apropiați în timp ce relațiile cu prietenii contextuali (de la școală și alte activități extracurriculare) s-a degradat ușor în timp din lipsa de interacțiune fizică. Pandemia nu ne-a unit, ba din contră, ne-a obligat pe fiecare dintre noi să ne omorâm timpul singuri. Asta nu ne oprește să fim nostalgici gândindu-ne la cum ne-am trăit primi doi ani și jumătate de liceu” – George Mihălceanu. „Consider că, deși ne-am văzut mai puțin, pandemia ne-a unit pentru că ne-a învățat să valorificăm fiecare moment. Asta când vine vorba de colegii care îmi erau mai apropiați, căci cu restul întradevăr nu s-a menținut aceeași relație” – Patrick Mitroi.
Clasa a XII-a în pandemie din perpective exterioare
Toate vocile spun același lucru, la unison. Tinerii au reușit să treacă cu brio peste pierderea recompenselor care le făcea viața mai ușoară și mai frumoasă în clasa a XII-a. Cea mai mare problemă a fost învățatul de acasă. Iată ce spun mama unui elev din clasa a XII-a, diriginta unei clase a XII-a și un medic psihiatru care lucrează cu copii și adolescenți.
„Copilul meu s-a adaptat foarte repede, în sensul că e toată ziua în fața calculatorului. Când nu e la școala online stă și povestește și se joacă, tot online, cu prietenii. Nu pot să spun că mi se pare neapărat un lucru bun, dar nu prea văd alternativa”, explică Amelia Holhoș, mama unui elev din clasa a XII-a.
„Cu siguranță că ne-am adaptat și nu ne-am pierdut speranța, dar când ești elev în clasa a XII-a, se nuanțează lucrurile. E ultimul an de liceu, un an care ar fi trebuit să fie plin de evenimente frumoase. Totul s-a oprit. Toți ne îndeamnă să ne ferim de întâlniri, de mulțimi, să reducem contactele cu alții, să creăm distanțe. E greu, foarte greu! Și învățatul e mai dificil, motivația nu e aceeași ca la clasă, rezultatele nu mai ajung nivelul dorit”, spune Cornelia Lucia Ilieș, dirigintă la clasa a XII-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva.
“Cei care sunt, într-adevăr, afectați de faptul că nu ies la fel de mult și-au găsit modalități să se întâlnească cu prietenii, să vorbească cu ei. Nu au ajuns la psihiatru, nici măcar la psiholog. Dacă vorbim despre evenimentele care nu au mai avut loc, clar sunt lucruri care se pierd, dar acesta nu este un stres major, față de alte stresuri din perioada aceasta. Pentru că anul terminal este un an în care te gândești la viitor. Și, din ce am observat, stresul cel mai mare a fost legat de adaptarea la școala online, la modul de predare și învățare. Cei mai mulți adolescenți care au avut nevoie de ajutor au venit din cauza stresului provocat de școală. Din cauza faptului că au făcut școala altfel. Sunt copii care sunt cu anxietate de performanță, care s-a accentuat în această perioadă, pentru că școala nu s-a mai făcut în modul în care erau ei obișnuiți. Dacă vorbim despre afectarea dată de o socializare mai scăzută, din experiența mea pot să spun că cei care sunt mai sociabili au mecanisme de adaptare foarte bune. Găsesc modalități de a trece peste perioade stresante. Problematici sunt cei care nu sunt atât de adaptabili și care nu au o rețea socială. Sunt persoane care sunt anxioase, care sunt introverte, iar în adolescență lucrurile acestea se accentuează. Și sunt persoanele care sunt extroverte și care țin să fie acolo cu mai multă lume. Acum e adevărat, adolescentul este, de regulă, foarte sociabil, are nevoie să fie integrat într-un grup, fie că este un grup mai restrâns, fie că este un grup mai mare. Unii nu au nevoie decât de un singur prieten. Eu am foarte mare încredere în capacitatea omului care își dorește să socializeze, pentru că are o capacitate de adaptare mare”, explică Maria Ilea, psihiatru din Cluj-Napoca.
„Sper la un banchet, sper să cântăm Gaudeamusul, să purtăm robe și să ne aruncăm
tocile în sus”
Aleg să creadă că le vor avea pe toate. Aleg să spere. Aleg să viseze și asta nu le-o poate lua nimeni. Sunt tineri. Iar optimismul face parte din fișa postului.
„Eu aleg în continuare să cred că, la finalul anului, vom avea parte de bucuriile de care au beneficiat generațiile anterioare. Orice elev visează, odată ce ajunge în liceu, la clasa a XII-a datorită albumelor, banchetului, ultimei ore de dirigenție, Gaudeamusului, etc. Nu sunt optimist în ceea ce privește probabilitatea desfășurării acestor evenimente, dar aleg să nu îmi pierd speranța” – Șerban Monea
„Aștept sfârșitul de an și îmi doresc să putem sta împreună ca generație, să apucăm să ne aducem aminte de toate lucturile care s-au întâmplat și au trecut prea repede. Totuși sper că acest an și aceste evenimente să ne unească și să ne ajute să ținem legătură după liceu” – Tudor Gyorke.
“Sper la un banchet, sper să cântăm Gaudeamusul, să purtăm robe și să ne aruncăm tocile în sus, să ne putem îmbrățișa la acest eveniment unic în viață. Ar fi o pierdere, nu majoră, dar puțin dureroasă, să nu avem ocazia de a experimenta așa ceva. Ar fi terminarea unui ciclu important, fără conștientizarea finalității acestuia. Mi-aș dori să fie o situație mai bună decât pentru elevii de anul trecut, care au terminat liceul într-o zi oarecare în fata calculatorului” – Flavia Nițu.
În loc de concluzii
Ușor nostalgici – dar totuși bine înfipți în realitate, cu o naivitate redusă față de părinții lor din „Liceenii”, egoiști și răsfățați așa cum le spunem de multe ori, au ales să piardă fără să se sinchisească de asta și să tragă pandemia în piept nelăsându-i impresia că a câștigat ceva. “Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred, / oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara / deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped / săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!”, cum ar zice Mircea Dinescu.
Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
