Răspunsul la o asemenea întrebare nu e deloc evident. Putem avea într-adevăr impresia că trăim cu toții azi într-o lume a cunoașterii, mai bogată în informații ca niciodată, în care fiecare dintre noi se află la intersecția a nenumărate fluxuri de informații, pe care le preluăm și, uneori, le dăm mai departe.
Dar e limpede că nu vehiculăm toți și în mod egal aceeași cunoaștere. Că nu prelucrăm la fel informațiile și nu le folosim la fel pentru dezvoltarea noastră proprie și pentru cea a societății în care trăim.
Pentru a ne convinge că societatea românească este una a cunoașterii, ar trebui să avem o conștiință cât se poate de clară a ceea ce știm și a ceea ce nu știm și o strategie cât de simplă privitoare la modul în care ne putem depăși ignoranța.
Ei bine, această conștiință mi se pare deficitară: accesul aparent neîngrădit la rețelele sociale și cele de televiziune au sădit în mintea oamenilor impresia că știu tot, iar dacă nu chiar tot, atunci destul cât să se exprime pe orice subiect, cu o pretenție la adevăr egală cu cea a unui savant.
E de ajuns să dai o tură pe canalele de televiziune într-o seară sau pe grupurile de Facebook pentru a constata că nimeni nu-și recunoaște vreo neștiință, nimeni nu pare bântuit vreo clipă de incertitudini sau întrebări fără răspuns.
Aceste locuri ale falsei cunoașteri predomină în societate și au transformat școala într-un ocol chinuitor și mult prea lung, când, nu-i așa totul se poate „învăța” mai repede din alte surse.
Într-o carte remarcabilă de acum câțiva ani, laureatul Premiului Nobel pentru Economie Joseph E. Stiglitz și profesorul Bruce C. Greenwald demonstrează că nivelul de viață al cetățenilor unei societăți e strict dependent astăzi de organizarea unei societăți a cunoașterii și învățării, iar ceea ce separă cu adevărat societățile dezvoltate de cele mai puțin dezvoltate nu sunt în primul rând acumularea de capital sau capacitățile de producție, ci diferența în starea cunoașterii și în modalitățile de învățare.
Cu alte cuvinte, societățile în care profesorii continuă să educe copiii turnând în capul lor găleți de cunoaștere gata făcută considerată pertinentă pe vremea când erau ei elevi și folositoare pentru a răspunde veșnic la aceleași probleme sunt condamnate acum la stagnare.
Ceea ce lipsește în primul rând unei asemenea societăți este starea de spirit socială care incită copiii, tinerii și adulți să cunoască. Îi mai lipsește motivația de a o face (de ce să învăț atâta când pot câștiga bani mult mai ușor dacă mă las de școală? Sau dacă plagiez?). În sfârșit, îi mai lipsește capacitatea de a organiza instituții credibile, înzestrate cu autoritate socială, care să transmită cunoaștere nouă și atractivă.
O societate a cunoașterii este o societate în care oamenilor le place să învețe. Le place în primul rând s-o facă în școli, recunoscând școlii misiunea de a întreține flacăra pasiunii curiozității, descoperirii și creativității, dar și în afara școlii sau dincolo de ea.
Dar această flacără e și cea a schimbării, iar schimbarea este percepută adeseori ca amenințătoare. De aceea, regăsim atât de des în școala românească mentalitatea că există repere fundamentale ale învățării, pentru că dacă noi am reușit grație lor, cu siguranță că vor reuși și copiii noștri, de ce să schimbăm ceea ce funcționează?
Stiglitz și Greenwald își pun niște întrebări foarte potrivite pentru noi. Ar merita să ne facem un check-list și să verificăm la câte dintre aceste întrebări suntem capabili să răspundem satisfăcător pentru a afla dacă societatea românească merge înainte sau bate pasul pe loc.
1) Cum să facem să cultivăm la cei tineri setea de a învăța, cum îi învățăm să învețe singuri? Dacă tinerii sunt cei mai predispuși la învățare, ce se întâmplă cu o societate ca a noastră, cu un puternic declin demografic, cu tineri care vor să plece dincolo și cu o populație tot mai îmbătrânită?
2) Cât de ușor avem acces la cunoaștere (și nu la inflația de informații cacofonice de pe internet sau din show-urile televizate zise de cultură generală)?
3) Câtă autoritate au în societate cei care incită la învățare (de exemplu profesorii) și câtă autoritate au cei care descurajează cunoașterea și învățarea (de exemplu vedetele media sau oamenii politici)?
4) Precum în cazul unei boli, care sunt contacții din jurul nostru care ajută la răspândirea poftei de a învăța sau, dimpotrivă, o împiedică? Ce se răspândește mai ușor printre noi? Plăcerea de a citi o carte, de a învăța ceva nou, sau graba de a renunța la școală?
5) Care sunt mentalitățile dominante în societate privitoare la învățare și la școală? Favorizează ele libera inițiativă, credința în schimbare, încrederea în educație și în rațiunea proprie? Sau, dimpotrivă, lasă ele loc imposturii și pseudo-cunoașterii, horoscopului, vrăjitoriei, superstițiilor, furtului intelectual, promovării mediocrilor?
6) Cât de încrezători în forțele proprii sau, dimpotrivă, cât de blazați și triști ies copiii din școlile românești? Ce poftă au ei să învețe singuri, neconstrânși sau, invers, cât de mult vor urî școala după ce o termină? Cât de predispuși sunt ei să se angajeze civic și social pentru a schimba în bine societatea în care trăiesc sau, dimpotrivă, cât de dornici sunt ei să părăsească țara cât mai repede?
Când vom avea puterea de a răspunde lucid la aceste întrebări, și la multe altele care derivă din ele, vom putea pretinde că avem un diagnostic al relației noastre cu o societate a cunoașterii, una care face din învățare o virtute și din școală un laborator al dezvoltării sociale.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
O tema importanta , un subiect devenit la moda , ce ne prezinta o presupusa situatie a modalitatilor prin care elevul (cursantul)isi redefineste intelegerea in raport cu ceea ce scoala romaneasca ii ofera .Memorarea unor texte , fie ele si devenite cindva celebre , citirea unor carti ce nu mai au impactul, de altadata, asupra cititorilor de tot felul , notiunile minimale de matematica sau , ca un intreg , cele atribuite stiintelor exacte sunt pe zi ce trece tot mai irelevante ca importanta in societate .Inca nu se intelege de ce si pentru ce elevul nu se mai ragaseste in vechea formulare de predare la clasa .Profesorii , ce vin din urma, nu pt depasi bariera impusa de cei ce au dominat si inca domina (uneori si politic ) Invatamintul romanesc . Barajul este de netrecut .Cu cit elevul este mai dezinteresat de cunostiintele oferite la clasa cu atit mai mult impotrivirea ,ce tine de eminenta schimbarii ,este mai mare .Din fericire elevul , cel interesat , isi procura de unul singur informatia necesara si doar se foloseste de partea de putere , ca influencer, a profesorului (uneori platind meditatii inutile ) spre a putea obtine un avantaj in parcursul cel ii ofera o cariera .Unii dintre profesori vor renunta la as mai exercita profesiunea asteptarea, cresterii fortei individuale, fiind mult prea mare . Lumea , asa cum stim , se grabeste dar peste tot apar astfel de „stavile ” ce nu permit evolutia in sistem.A schimba ceva , in acest moment de intensa Istorie ,devine o iluzie .Generatiile , ce cindva au facut posibila aparitia revolutiei de la „48” nu mai exista .Ne-am fi asteptat, cu totii ,ca cei plecati in Occident sau macar parte din ei,cei ce au devenit purtatori ai cunosterii, sa se organizeze sau sa incerce sa redefineasca politic si cultural drumul natiunii .Nu se intimpla asta .Profitorii de moment sunt cunoscuti de intreaga natiune dar asa cum odinioara SUA a trecut prin „vestul salbatic ”(cineva din SUA se pare ca duce dorul la asta ) tot asa si noi trebuie sa trecem prin aceasta imensa acaparare a Statului Romania si a tuturor formelor ce decid modalitatile prin care schimbarile sunt doar parte a deciziei unora si nicidecum o parte a dorintelor populare exprimate de atitea ori , in clar, dar care au fost mereu scoase din punerea in practica a deciziei , ulterioare deciziei in alegeri a cetateanului .„Colac peste pupaza ”suntem martorii unei uriase pandemii si aparitiei unui razboi in Ucraina ce pare a nu avea o rezolvare imediata .Vin in valuri si problemele uriase alimentare ca si cele sociale , ce vor urma , daca lucrurile nu se opresc acum .Sa fi intrat cu totii in zona „Bufonului de la curtea regelui ” .
[…] Când vom avea puterea de a răspunde lucid la aceste… mai mult, AICI […]