Superbet renunță la colaborarea cu Pancu, după declarațiile acestuia despre omorârea femeilor

Data:

spot_img

Compania Superbet a anunțat sâmbătă că renunță la contractul cu fostul fotbalist Daniel Pancu, care era ambasadorul brandului.

„În urma unor declarații publice care contravin în totalitate valorilor brandului Superbet, conducerea companiei anunță încheierea oricărei colaborări cu Daniel Pancu, începând chiar de astăzi, 5 martie a.c.

Ne delimităm cu fermitate de orice fel de declarații care, din ignoranță sau rea voință, nu țin cont de dramele trăite de poporul ucrainean. La fel de ferm ne delimităm de felul în care Daniel Pancu face referire la modul de a înțelege tradițiile cecene, asociindu-le cu acte de violență împotriva femeilor. Toate campaniile în care este utilizată imaginea fostului nostru ambasador Daniel Pancu au fost oprite de la difuzare”, a anunțat SUPERBET într-un comunicat.

Fostul fotbalist Daniel Pancu a făcut un portret admirativ al liderului cecen Ramzan Kadîrov, despre care a spus admirativ că „a omorât mii de oameni”. Ex-jucătorul s-a lăudat cu prietenia lui Kadîrov, deși acesta din urmă este aliatul lui Putin și a trimis militari ceceni în Ucraina cu misiunea recunoscută de a-l ucide pe președintele Volodymir Zelinski.

Dar cea mai șocantă declarație a fostului fotbalist despre experiența sa în Cecenia este următoarea, dată ca răspuns la întrebarea „Ce au de învățat românii de la ceceni?”.

Superbet a precizat că, din considerente tehnice, pot exista unele întârzieri în implementarea acestei decizii, dar toți partenerii săi din media au asigurat că vor pune în practică hotărârea noastră în cel mai scurt timp.

„Echipa Superbet este fondată pe un set de valori fundamentale, incompatibile cu ura și violența, de orice fel. Toate declarațiile lui Daniel Pancu sunt un derapaj major de la acest set de valori”, menționează compania de pariuri.

Declarațiile controversate ale lui Daniel Pancu au fost date în cadrul unui interviu acordat publicației sportive Fanatik. Daniel Pancu a jucat în sezonul 2008/2009 la Terek Groznîi. Cum militarii ceceni sunt implicați în războiul din Ucraina, jurnaliștii de la Fanatik au vrut să reamintească experiența fostului jucător în Cecenia.

Doar că Daniel Pancu l-a elogiat pe liderul criminal al acestei republici parte din Rusia.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related