Atunci când un om obișnuit ajunge să conducă țara, intervine o transformare a sa într-un supererou pentru el și pentru cei apropiați lui. Un membru de vază al echipei câștigătoare a declarat că nu are lampa fermecată pentru a vedea viitorul, dar noi am ajuns la concluzie că ne-a indus în eroare. Cine a ajuns la guvernare în România după Revoluția din 1989 intră în posesia lămpii fermecate care îndeplinește orice dorință. Dacă se credea că vei reuși să câștigi în războaie dacă ai Lancea lui Longinus, pe plaiuri mioritice este suficient să ajungi la putere ca să intri în posesia temporară a lampei fermecate.
Lampa fermecată permite să încerci să cumperi la bucată voturi pentru susținerea guvernului în schimbul unor sinecuri bine plătite pentru parlamentarul ce se lasă cumpărat. Deputatul liberal Cosmin Șandru a fost înregistrat când se oferea să cumpere ca la piață pe colegul său Ciprian Titi Stoica. Negocierea cu funcții publice se face relaxat, de parcă ar face parte din activitatea de zi cu zi a deputatului liberal. „Promovăm câțiva oameni, unde vrei tu, nu știe nimeni. Îi facem membri PNL de formă și gata. Ne spui unde, instituții deconcentrate”.
Degeaba înveți carte, degeaba te pregătești pentru concursuri, degeaba ai experiență practică în domeniu dacă nu ai pe cineva care să te promoveze în schimbul unui serviciu. Ai varianta să accepți o ofertă pe care să nu o poți refuza sau te poți trezi cu un cap de cal în pat trimis de către instituțiile controlate de către factorul politic.
Cu oameni ușor de controlat care sunt puși în funcții publice care le depășesc nivelul maxim de competență, ajungi să poți hărțui pe oricine până fie pleacă din țară, fie decide să accepți oferta pentru ca familia sa să poată avea și ea o viață decentă. Ofertele de nerefuzat nu sunt monopol al echipei câștigătoare, ci au fost practicate de către politicieni care au distrus financiar trusturi de presă prin controale ale celor promovați politic sau prin aplicarea unor amenzi unor organizații neguvernamentale care nu erau de acord cu punctajul stabilit de către Supermanul momentului.
Cu fiecare guvernare pare că suntem într-un sprint de numire a celor apropiați de putere în funcții publice sau în consilii de administrație în care trebuie doar când ți se spune să sari să întrebi cât de sus. După modelul trâmbițat de „liberalizare” a Poștei Române avem un efort contracronometru al echipei câștigătoare de a găsi posturi călduțe pentru cei de încredere pentru Superman. Important este să nu existe oameni competenți care pot crea probleme, ci mereu să numim persoane care să nu cunoască domeniul în care activează cu binecuvântare politică.
Echipa câștigătoare nu este doar a celor aflați temporar acum la guvernare. Modelul este unul consacrat și bătătorit de toate partidele care au avut puterea. Ai dreptul de a numi pe posturi politice oameni care sunt apropiați de partidul tău, însă este nevoie să te gândești că omul respectiv trebuie să aibă competențe minime și capacitatea să spună nu măcar atunci când interesul național vital intră în conflict cu interesul unui baron local sau central.
Statul eșuat este ideal pentru lampa fermecată pentru că haosul este cel mai bun pentru a acoperi cu fum manevrele politice prin care banul public trece din buzunarul nostru al tuturor în cel al politicienilor. Lampa fermecată poate fi frecată cu succes perpetuu dacă reușești să păcălești suficient de mult alegătorii să preiei controlul total al statului. Deocamdată, din fericire, nu suntem într-o astfel de situație, pentru că suntem într-un echilibru politic dinamic.
Dorințele lămpii fermecate vor trebui împărțite pentru a avea o guvernare stabilă. Criza politică prelungită nu va fi tolerată de către populație și cei care țin prea mult la lampa fermecată își vor distruge viitorul politic. Politica înseamnă compromis și negocieri intense și dure. Președintele este cel care trebuie să ofere soluții dacă partidele nu sunt capabile și să insiste pentru o altă soluție rațională pentru a evita alegerile anticipate sau un guvern minoritar care să negocieze fiecare pas prin cumpărarea la bucată a unor parlamentari.
Un nou program de guvernare poate implica chestiuni punctuale cu care fiecare parlamentar să fie de acord cum ar fi absorbția integrală a banilor din PNRR, construirea rapidă și la un preț decent de autostrăzi, predictibilitate fiscală și împrietenirea cetățeanului cu fiscul, un mediu mai curat pentru copiii noștrii, apropierea justiției de Moș Ion Roată, o educație cu obiective concrete și minimale, începerea exploatării gazelor din Marea Neagră, stimularea inițiativelor de afacere care să echilibreze balanța comercială internă.
Dacă nu suntem în stare să construim modele proprii, ne putem uita la state care ne pot oferi modele de bune practici cum ar fi Olanda pe eficientă fiscală, Estonia pe e-guvernare sau Finlanda pe educație.
Vizionarul arhitect Richard Buckminster Fuller recomandă politicienilor români să nu ignore realitatea parlamentară și să pregătească un nou model de guvernare eficient pe viitor cu o majoritate parlamentară în 2024 care să fie fructul natural al competenței la guvernare sau în opoziție. „Nu poți niciodată să schimbi lucrurile prin lupta cu o realitate existentă. Pentru a schimba ceva, construiește un nou model care face modelul existent inutil”.
Indiferent de tentația pe care o avem de a dezumaniza politicienii români actuali au existat mereu în rândul lor minți raționale care au reușit să ne țină până acum pe linia de plutire și în rândul națiunilor civilizate. Acum însă timpul din nou „nu mai are răbdare” pentru că tornada medicală a spitalelor copleșite de români ce se luptă cu viața se unește cu tsunami-ul creșterii prețurilor la energie și la produse vitale pentru supraviețuirea noastră.
Putem eșua total dacă cei care ne țin destinul în mâini se gândesc doar la orgoliul lor care trebuie satisfăcut în dauna interesului național.
În politică poți renaște oricând dacă înveți din eșecuri și dacă înțelegi să evoluezi așa cum au procedat Winston Churchill sau Abraham Lincoln. Dar nu mai ai nicio șansă dacă „după tine urmează potopul” pentru că românii „pot mânca cozonac dacă nu au pâine”.
Sărăcia este părintele crimei și al revoluției așa cum ne spunea Aristotel. Și ar fi bine ca nivelul sărăciei să nu ajungă la un nivel insuportabil încât să ajungem din stat eșuat un „pământ strămoșesc” în care să fim uniți doar de lupta pentru supraviețuire și de cele două minute zilnice de ură.
