Surse. Repartizarea aleatorie a dosarelor, miza scandalului dintre CSM și Ministerul Justiției

Data:

spot_img

Tot mai multe voci din sistemul judiciar susțin că miza scandalului dintre judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și ministerul Justiției cu privire la gestionarea datelor din dosarele instanțelor nu ar fi presupuse breșe de securitate, ci procedura de repartizarea aleatorie a dosarelor.

Potrivit unor surse din sistemul judiciar, CSM și președinții Curților de Apel numiți de judecătorii din Consiliu nu doresc ca aplicația ECRIS V să fie administrată de ministerul Justiției, adevărata miză fiind repartizarea dosarelor către anumite complete de judecată.

În ultimii ani, specialiștilor IT din CSM și instanțe li s-a acordat o atenție sporită din partea șefilor de instituții, fiind angajați pe salarii mari și fidelizați pe funcții cu o serie de beneficii deloc de neglijat.

Cum se repartizează dosarele

În practică, repartizarea dosarelor se face exclusiv pe programul ECRIS, pe un singur user, cel cu drept de repartizare, care este de regulă, grefierul șef. În penal, au drept de repartizare două persoane: șeful de secție și grefierul șef. Orice modificare de complet lasă urme în sistemul informatic, lucru care se dorește a fi ascuns.

O soluție de compromis între MJ și CSM ar fi ca doar laptopurile șefilor de secții să fie incluse în ECRIS V, pentru a elimina suspiciunile legate de repartizarea viciată a dosarelor.

Mai mult, Consiliul vrea să paseze problema în teritoriu și să păstreze actualul mod de lucru. Cert este că nu dorește să administreze ECRIS V în locul MJ.

Nemulțumirile judecătorilor

Pe de altă parte, mai mulți magistrați ne-au explicat că nu sunt de acord ca ministerul, chiar doar ca administrator al platformei, să aibă acces la calculatoarele lor de serviciu. „Nu există un motiv concret, legal, pentru care MJ să fie supraadministrator pe calculatorul meu. Să poată intra departamentul IT de la minister la mine în calculator oricând dorește. Dacă s-ar întâmpla asta, departamentul IT din MJ ar putea oricând să intre, să vadă o soluție în curs de redactare”, ne-a declarat un judecător.

O altă problemă ridicată de magistrații nemulțumiți este faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) nu este partener cu ministerul Justiției și Parchetul General în acest proiect. Soluțiile pronunțate, modul de desemnare a completurilor de judecată, desfășurarea ședințelor de la cea mai importantă instanță din țară nu sunt centralizate în ECRIS V, fără ca ministerul să justifice această absență.

Originile scandalului

În urmă cu câteva zile a izbucnit un scandal privind o presupusă încălcare a principiului separației puterilor în stat, după ce CSM a trimis o notă în teritoriu prin care a cerut stoparea încărcării datelor în platforma just.ro, administrată de minister.

Consiliul susține că prin specialiștii IT ai ministerului puterea executivă ar încălca independența sistemului judiciar dacă ar avea acces la datele din dosare care se judecă în întreaga țară.

La rândul său, MJ susține că nu are drept de acces în sistem, el fiind doar administratorul platformei. Acces ar avea doar câțiva specialiști din departamentul IT care rezolvă eventualele probleme tehnice și care se loghează oricum cu user și parolă, deci lasă urme care pot fi depistate ușor în sistemul informatic.

În plus, centralizarea datelor din sistemul judiciar este jalon în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), nerealizarea acestui angajament fiind sancționat cu pierderea banilor europeni.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...