Sute de profesori ieșeni, impozitați de Fisc pentru meditații

Data:

 „Ziarul de Iaşi” a cerut date de la ANAF: peste 560 de persoane fizice şi juridice s-au înscris cu venituri din meditaţii sau activităţi educaţionale. 257 sunt persoane fizice. Cât are de plătit un profesor din municipiul Iaşi care dă meditaţii? Un calcul pentru un venit mediu de 2.500 de lei pe lună arată că impozitul anual este de 1.600 de lei.

În spaţiul public au început să apară, din ce în ce mai des, discuţii despre impozitarea cadrelor didactice care oferă meditaţii elevilor. Conform legii, profesorii care obţin venituri din aceste activităţi sunt obligaţi să se înregistreze la Registrul Comerţului. „Ziarul de Iaşi” a cerut datele de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la contribuabilii care s-au înregistrat sub cod caen 8559, adică cei care realizează venituri din meditaţii, activităţi educaţionale şi alte forme de învăţământ. În municipiul Iaşi, sunt 568 de persoane care şi-au întregistrat activitatea, 257 dintre fiind persoane fizice şi 311 persoane juridice. În continuare vom face o simulare în cazul unui meditator, care este şi angajat şi care a preferat impozitarea folosind norme de venit, o procedură simplă care nu presupune ţinerea unei contabilităţi. Dacă acesta vrea să fie impozitat în sistem real, atunci va trebui să ţină o contabilitate (care poate fi şi într-o formă simplificată denumită în „partidă simplă”) care îi va permite să determine baza impozabilă ca o diferenţă între venituri şi cheltuieli.

În cazul impozitării în sistemul normelor de venit, norma se stabileşte în fiecare an şi diferă între municipiul Iaşi de exemplu şi o comună din judeţ. Pentru municipiu, pe anul în curs, în cazul nostru, norma a fost stabilită la 32.000 de lei pe an. În mod normal, impozitul ar fi 10%X32.000 de lei, adică 3.200 de lei pe an. Dar în cazul unui profesor, pentru că este un salariat angajat cu normă întreagă, Fiscul îi oferă un „bonus”: o ajustare de minus 50%. Adică, el va avea de plătit: 10%X16.000 lei, adică 1.600 de lei. Dacă ar fi să facem o medie lunară, cadrul didactic care a ales acest sistem de impozitare, ar avea de plătit în jur de 133 de lei pe lună. Pentru că este angajat şi este înscris într-un sistem de pensii, el nu va avea de plătit nici contribuţie socială. Contribuţia de sănătate o va plăti numai dacă din meditaţii depăşeşte într-un an 12 salarii minime brute (pentru anul în curs, calculele se fac cu 2.550 lei), adică 30.600 de lei. Dacă ar depăşi, atunci ar avea de plată: 30.600 lei x 25%, adică 7.650 lei pe an. Pentru profesorii care câştigă din meditaţii şi 10.000 de lei pe lună această sumă nu mai pare aşa mare, ca în cazul celui aflat în zona unui venit de 2.550 lei şi care este scutit, scrie ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul:

- Publicitate -spot_imgspot_img

Azi

Mai multe articole similare
Similare

Atacul asupra Salman Rushdie: suspectul Hadi Matar, acuzat de tentativă de omor

Hadi Matar, 24 de ani, persoana acuzată că l-ar...

David Popovici, nou record mondial la 100 m liber, la Campionatul European

David Popovici a câștigat aurul european, cu un nou...

Salman Rushdie. Poveștile sunt întotdeauna nemuritoare

Poveștile sunt cele mai puternice lucruri din lume. Pentru...

Cum a cumpărat un fost prefect al Constanței, toată viața bugetar, ruina unui han cu 650.000 de euro

Un fost prefect al Constanței, care conform CV-ului a...