Protectorul primarului din Caracal, tăcere totală după exploziile de la Crevedia

Data:

spot_img

Protectorul primarului din Caracal a evitat orice declarație cu privire la situația în care se află primarul din Caracal, unul dintre cei mai importanți membri ai filialei pe care o coordonează. Paul Stănescu refuză orice dialog cu opinia publică de la momentul în care au avut loc exploziile de la stația GPL de la Crevedia.

Împins în politică de Paul Stănescu

Ion Doldurea, primarul a cărui familie deținea depozitul de gaz petrolier lichefiat care a explodat sâmbătă, face parte din gruparea controlată în PSD de către baronul de Olt Paul Stănescu.

Om de afaceri prosper, Ion Doldurea a intrat în politică în 2019, pentru că Paul Stănescu voia să scape de rivalii săi din filiala lolală a Partidul Social Democrat.

Presa a speculat la momentul respectiv că a fost o luptă între două grupări puternice în PSD, cea a lui Darius Vâlcov – fost ministru, în prezent în închisoare – cu cea a a lui Paul Stănescu.

Ulterior, Ion Doldurea a câștigat și Primăria orașului, în 2020. În același an, Ion Doldurea a transferat firmele sale pe numele celor doi fii ai său.

Citește și: Uriașa avere a primarului din Caracal: 2 case, 11 apartamente, 8 terenuri, sute de mii de euro în conturi

Ion Doldurea a fost unul dintre cei șapte membri PSD la nivel național care, cu prilejul alegerilor din 2020, au cotizat la partid mai mulți bani decât erau obligați prin statut.

Viramentel au avut loc la puțin timp după ce acesta fusese înscăunat președinte al Organizației Municipale PSD Caracal și desemnat candidat la primăria din localitate cu sprijinul lui Paul Stănescu, unul dintre liderii formațiunii social-democrate, a notat și G4Media.

După exploziile de la Crevedia, Ion Doldurea a anunțat că s-a autosuspendat din funcția de membru al PSD.

Citește și: Primarul din Caracal, despre pompierii răniți la stația ilegală de GPL: „Este problema lor”

Protectorul primarului de la Caracal a dispărut din peisaj

PRESShub a vrut să afle care este poziția lui Paul Stănescu, secretar general al PSD și liderul al PSD Olt, despre situația în care se află unul dintre cei mai importanți membri ai filialei sale.

De asemenea, l-am întrebat pe baronul de Olt care este legătura acestuia cu primarul din Caracal și dacă este adevărat că l-a susținut la președinția PSD Caracal și pentru Primăria Caracal.

L-am sunat pe telefon, nici un răspuns. I-am trimis și mesaj pe Whatsapp. Deși a citit mesajul încă de ieri, nu am primit nici un răspuns.

De altfel, Paul Stănescu nu apare în presă cu nici o declarație, nici măcar un „Nu comentez”. De sâmbătă, de când au avut loc exploziile de la Crevedia, soldate cu 2 morți și 56 de răniți, liderul PSD a dispărut din peisaj. Nu a transmis nici măcar un mesaj pe Facebook, unul măcar politicos, cum au făcut alți membri ai PSD.

Legăturile dintre Doldurea și Stănescu, mai vechi

Relația lui Ion Doldurea cu baronul de Olt funcționează în ambele sensuri.

În 2018, de exemplu, actualul primar de Caracal i-a convins pe Liviu Dragnea și pe Paul Stănescu să organizeze un referendum prin care se schimbe numele județului din Olt în Olt-Romanați.

Paul Stănescu, la Casa Doldurea, când s-a discutat despre referendumul pentru schimbarea denumirii orașului Olt. Foto Gazeta nouă
Paul Stănescu, la Casa Doldurea, când s-a discutat despre referendumul pentru schimbarea denumirii orașului Olt. Foto Gazeta nouă

Întâlnirile și discuțiile s-au desfășurat chiar la Casa Doldurea, hotelul-restaurant al primarului, care era la acel moment preşedinte al asociaţiei „Fiii şi prietenii Caracalului” și finanțator PSD, poziție din care a militat pentru această schimbare administrativă.

La discuții a participat și Episcopul Sebastian, de la Episcopia Slatinei și Romanaților, dar și Florin Iordache, fostul ministru al Justiției din epoca Dragnea și viceprimar al Caracalului.

„Vreau ca această întâlnire să nu fie politică sub nicio formă ci una civică. De aceea am invitat şi toţi parlamentarii de Olt, senatori şi deputaţi din toate partidele. Au venit o parte, dar cu toţii sunt de acord cu demersul nostru. Ceea ce am început noi astăzi este un proiect care ne-am dori să aibă o finalitate.

Totul a pornit de la o idee care s-a propagat în mintea multora dintre noi. Nu vrem să schimbăm denumirea judeţului Olt, ci să adăugăm şi Romanaţi”, declara la acea vreme Paul Stănescu.

Referendumul a avut loc, dar locuitorii au respins propunerea. Prin urmare, Olt a rămas la denumirea actuală.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Miorița și maskirovka

Rezultatele alegerilor de la noi se datorează parțial și...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...