TAROM anunță că a revenit la programul de zbor normal

Data:

spot_img

TAROM anunță că a revenit la programul de zbor normal, după ce luni au fost anulate mai multe curse care trebuiau să plece de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Compania a anunțat că a ajuns la un acord cu reprezentanții personalului pentru a derula operațiunile în regim normal.

Citește și: Tarom, în picaj accelerat. Piloții și-au luat liber și cer salarii mai mari

25 de zboruri TAROM anulate

Luni, pe 8 iulie, aproximativ 25 de zboruri au fost anulate după ce mai mulți piloți s-au declarat inapți pentru zbor.

Tarom a trimis un comunicat în care a anunțat că au avut un dialog cu reprezentanții personalului de zbor, iar în urma situației de ieri, s-a încheiat un acord pentru intrarea în normalitate și reluarea zborurilor.

Citește și: Criza forței de muncă: Un patron din Iași renunță la jumătate din flota de tiruri, din lipsă de șoferi | Ziarul de Iași

„În dimineaţa zilei de 9 iulie toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor”, se arată într-un comunicat al companiei.

Pierderi de 2,5 milioane de euro

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloţilor de Linie din România (SPLR), compania înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condiţiilor actuale de muncă şi managementului deficitar din companie.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat ieri că a solicitat „ managementului companiei TAROM să ia urgent măsuri pentru situația actuală!”.

Compania TAROM și-a cerut scuze față de pasagerii săi pentru disconfortul creat și dă asigurări că depune toate eforturile pentru a reduce impactul asupra planurilor de călătorie.

Restructurare prin creșterea numărului de angajați

Anul 2024 a prins firma tot pe pierdere. Abia 2027 ar fi anul în care rutele ajung profitabile, arată proiectul de Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Tarom.

În 2022, compania avea 1182 de angajați, în creștere cu 3% față de anul precedent.

Un an mai târziu, potrivit datelor de la ministerul de Finanțe, compania cumulase datorii de 102 milioane de lei: 34 de milioane la bugetul de stat, 53 milioane de lei la bugetul asigurărilor sociale și 14 milioane la asigurările de sănătate.

Cu mandate provizorii prelungite cu câte 4 luni, directorii numiți au lăsat dezastru în contabilitatea companiei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...