Taxele și impozitele pe proprietăți ar putea fi majorate 

Data:

spot_img

Taxele și impozitele pe proprietăți ar putea fi majorate din 2025. Măsura este „inevitabilă”, susține un analist financiar.

Axele şi impozitele pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, vor creşte după intrarea în vigoare a prevederilor stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, care schimbă esenţial modul de calcul al acestor taxe.

Creșterea taxelor și impozitelor pe proprietăți, „inevitabilă”

„Anul 2025 pare atât de îndepărtat acum, când abia a început 2024, dar contribuabilii, persoane fizice şi juridice deopotrivă, trebuie să ştie că, pe lângă creşterile de impozite din acest an, peste numai 9 luni îi aşteaptă noi majorări, de data aceasta pe segmentul taxelor locale pe proprietate.

Citește și Firma din siajul PNL Iași ia bani de la primării cu tarife de 2-4 ori mai mari decât în piață. DNA anchetează

Este vorba despre prevederi care schimbă esenţial modul de calcul al acestora, stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 16/2022, care ar fi urmat să fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2023. Ulterior, autorităţile au revenit şi au decis amânarea intrării în vigoare, pentru data de 1 ianuarie 2025.

Taxele și impozitele pe proprietăți ar putea fi majorat

Anul în curs a venit deja cu majorări ale altor taxe şi modificări legislative pe baza cărora povara fiscală creşte în 2024, astfel că amânarea aplicării noilor reguli de calcul a taxelor locale a fost binevenită.

Este important de ştiut însă că, în urma aplicării noilor reglementări, de anul viitor, creşterea taxelor şi impozitelor pe proprietăţi (imobile şi terenuri), colectate şi utilizate de autorităţile locale, este inevitabilă”, potrivit unei analize EY România, citate de Agerpres.ro.

Unul din factorii care a stat la baza deciziilor de schimbare a modului de calcul al acestor taxe ţine strict de contextul intern, naţional, unde România se confruntă cu situaţia în care bugetele locale nu colectează suficiente venituri din taxe şi impozite care să acopere cheltuielile locale, astfel încât să lase loc investiţiilor, titrează Monitorul de Cluj.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...