„Știi, Românie, m-am gândit să semnăm un contract noi două: să mă accepți și tu pe mine așa cum eu te accept pe tine! Iar eu îți voi da dragostea mea pe vecie. Eu te accept pe tine așa săracă, flămândă, fără vlagă, jefuită și cotropită de hoții noștri și ai Europei. Iar tu va trebui să mă accepți așa cum sunt acum. Ce zici? Promit să nu te deranjez prea mult, doar o dată pe an. Chiar și mai rar”.
Așa începe mesajul emoționant pe care gălățeanca Veronica Gheorghiu ni l-a trimis la redacție. Amare, sincere și pline de dor sunt gândurile în care se regăsesc majoritatea românilor pentru care luna august înseamnă revenirea în țara natală.
În aceste zile, în care vămile de intrare în România devin tot mai aglomerate, am primit la redacție un impresionant mesaj scris cu sufletul de gălățeanca Veronica Gheorghiu. Pentru că în cuvintele ei se regăsesc, cu siguranță, mulți dintre românii din Diaspora, înainte de a vi-l oferi spre lectură, am rugat-o pe autoare să ne povestească ce anume a inspirat-o.
Veronica a avut o copilărie modestă, dar fericită. „În schimbul lucrurilor materiale am avut dragoste părintească infinită”, ne-a mărturisit ea. Absolventă cu medie frumoasă a Liceului Pedagogic „Costache Negri”, a profesat câțiva ani ca educatoare. Din păcate, visul de a deveni avocat nu s-a împlinit. Are, însă, o familie minunată. O căsnicie fericită, care durează de 23 de ani și doi băieți extraordinari, de 22 și, respectiv, 18 ani, născuți în Galați.
Pariu cu viața
„Într-o zi, am pus un pariu cu viața și am luat drumul străinătății. Am plecat cu două valize și doi copii mici în necunoscut. Am vrut să fie doar o experiență scurtă, dar destinul nu a fost de acord. Am ajuns la Milano unde aveam niște rude care nu au mai recunoscut apartenența la arborele genealogic când ne-am văzut.
Dar situația a decurs în așa fel că, fără să vrem, într-o lună de zile munceam și eu, și soţul, iar copiii erau înscriși la școală și la grădiniță. Am fost ”adoptați” de italieni care apreciază foarte mult oamenii liniștiți și muncitori. Cu alte cuvinte, într-un timp record ne-am realizat (casă, mașină…)
În fiecare an am venit în România în vacanță. Dorul de părinți, de căsuța mea, de orașul meu, de pietrele de pe stradă m-a însoțit în fiecare clipă. Nu îmi lipsește nimic material, avem o viață frumoasă și grea în același timp, dar sufletește s-a rupt ceva în mine. Simt că o bucățică din corpul și mintea mea nu se lasă păcălită să se alăture la restul. A rămas acolo, ACASĂ”, ne-a mărturisit gălățeanca.
Citește articolul integral în Viața liberă
.Urmăriți PressHUB și pe Google News!
