Teama cea mai mare a lui Paul Stănescu: primari aleși în două tururi

Data:

Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a afirmat că dacă candidatul PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, pierde alegerile prezidențiale, automat alianța va pierde funcția de premier deținută de Marcel Ciolacu și că partidele fără primari vor modifica legea, astfel încât primarii să fie aleși în două tururi, lucru care ar reprezenta un coșmar pentru PSD și PNL.

Paul Stănescu a declarat, în cadrul Conferinței Județene a PSD Suceava, că dacă alianța PSD-PNL pierde alegerile prezidențiale „se întâmplă două lucruri grave de tot: Nu mai avem prim-ministru și Șoldan nu o să facă mare lucru cu echipa lui, nici la Suceava, nici la Olt. Și doi, domnilor primari, sigur vom avea alegeri în două tururi și la primărie și la Consiliul Județean. Să nu credeți că Ponta, care nu are partid, Nicușor Dan și Simion, ăștia sigur, neavând primari, primul lucru când vor veni în Parlament vor încerca să facă două tururi. Ori are nevoie organizația PSD Suceava de așa ceva? Eu nu cred că are nevoie de așa ceva”, a susținut Stănescu în fața primarilor din județ.

Citește și: BREAKING SUA suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver

„Suntem nimeni dacă pierdem alegerile”

El a cerut, în cadrul Conferinței Județene a PSD Suceava, o implicare puternică a primarilor în campania electorală pentru prezidențiale. „Ținta unui partid politic este să fie la guvernare. Nu e altă țintă. Dacă cineva are altceva de spus, să ne spună. Noi nu avem voie să nu câștigăm alegerile în această țară cu Crin Antonescu în momentul în care avem mai mult de 98% din administrația publică locală. Nu avem scuze. Eu o spun direct. Înseamnă că toți, de la Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și toți ceilalți, până la ultimul nostru membru suntem nimeni dacă pierdem alegerile. Putem să ne ducem acasă și merităm să ne ducem acasă”, a afirmat Paul Stănescu.

În prezent, primarii aleși cu mai puțin de 50% din voturile celor prezenți la urne nu reprezintă voința majorității cetățenilor. Al doilea tur pentru alegerea primarilor a fost eliminat în 2011, sub pretextul crizei economice și a reducerii cheltuielilor. Schimbarea legislației, în 2010, a fost făcută de partidele aflate  la putere, pentru că un singur tur dă o șansă mai mare partidelor mari.

Citește și: Câți magistrați vor fi trimiși acasă de ordonanța care elimină angajații pensionari din sistemul bugetar

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Kelemen Hunor: Eu nu am o problemă cu domnul Hurezeanu, eu am o problemă cu instituţia Ministerului de Externe

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor,...

Fost judecător suveranist, cu jalba în proțap la CJUE pentru o pensie specială mai mare

Vasile Baltag, fost judecător și inspector judiciar, a dat...

Marcel Ciolacu: Şi noi am pus umărul la crearea unei situaţii foarte periculoase în România | VIDEO

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că actuala...