Fără restricțiile sanitare, ar putea fi mult mai ușor de procurat bilete la piesa, teatrul, actorii, dramaturgii preferați.
Și niște recomandări.
#Odeon, București
REBARBOR texte de Alexandru Monciu Sudinski, regia Alexandru Dabija
Nici nu știi cu ce să începi, cu excepționala punere în scenă, cu genialele texte…
S-ar putea crea confuzii vizavi de autor și perioada scriiturii. Cel puțin din ce se poate documenta oricine care nu a auzit până acum nimic despre autor.
Dacă nu știi unde să sapi, poți fi păcălit, crezând că e un text de aducere aminte, un fel de ”să nu uiți”…. Dar nimic din acest sirop nostalgic. (cărțile pot fi descărcate și citite gratuit)
Montarea adună texte din cele trei cărți ale autorului „Rebarbor”,„Biografii comune”, „Caractere”, cărți de proză scurtă, interviuri, felii de viață. Scrise atunci, erau felii de viață comunistă. Dar pentru cine va vedea piesa, va ști cu exactitate că, din păcate, comunismul e în fiecare dintre noi, ca celulele canceroase. Mutațiile subtile le pot activa într-un sens sau în celălalt. Adică, vorbim de niște texte eterne.
Ele sînt, în fapt, esența regimului comunist la nivel de individ. Imbecilitatea cronică, diformități sufletești, prostie monumentală împinsă la absurd. Și vedem că trecutul nu ne joacă farse, astăzi, trăim în același vacarm al limbajului de lemn, cu stereotipii lozincarde, falsă moralitate etc.
Îmbrăcate și în mizerabilitatea vieții de atunci, vezi că fake-ul e, din păcate, un modus vivendi. Unii îl prepară, ceilalți îl îngurgitează (inaugurarea fabricii de hârtie care nu funcționează, de ex). Posibilă explicație a eșecului continuu.
Premiera a avut loc înainte de începerea războiului din Ucraina. Mi se pare, însă, acum, și mai relevantă. Probabil că, unii au încadrat-o la o altă piesă despre vremurile comuniste, ca „Tipografic Majuscul” al Gianinei Cărbunaru care se joacă tot la Odeon.
Nici vorbă, e piesa viitorului. Imbecilitatea rușilor care susțin acțiunile putiniste este oglinda în timp real a adevărurillor lui Sudinski, a mesajului său către omenire.
Dabija e un nume sinonim cu montări din care îți iei mari doze de umor inteligent, în care orice element de décor sau mișcare scenică te împinge peste țărm, îți dă drumul în acel gol pe care trebuie să ai bunul simț să ți-l umpli cu propriul efort.
Într-o atmosferă sordid comunistă, defilează personajele atât de atent interpretate de actorii trupei. Fără patetism, fără acea urmă de „luați aminte”, totul curge conform „planului”, „nimicului”. Este Alpha Mini care ne asigură că totul este „programat” și că ”așa trebuie” să se întâmple.
Fără spoilere, fără apologii, e una dintre așa de puținele piese de teatru căreia îi dai 5 stele din 5.
Distribuție și bilete: https://www.teatrul-odeon.ro/spectacol/rebarbor
#StelaPopescu, București
EQUUS de Peter Shaffer, Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză; Scenografia: Adriana Grand
În traducerea lui Adrian Nicolae care poate, pe alocuri, s-a străduit prea mult, Victor Ioan Frunză recidivează cu Shaffer după „Amadeus” ul de la Metropolis.
Poate părea că ești favorizat de faima textului, un clasic homoerotic, când te apuci de un asemenea demers, dar, practic, poate fi exact invers iar textul să te zdrobească precum copita unui cal.
Plecat de la un fapt real, Martyn Dysart, un psihiatru, încearcă să descopere ce l-a determinat pe Alan Strang, un adolescent, să orbească niște cai. O luptă între rațiune și instinct, influențe familiale și atracția misticului, religie și sexualitate, tortură emoțională și divinizare. Este genul de montare generoasă, care permite să excelezi la toate capitolele. Norocul nostru.
Dramaturgul oferă actorilor performanțe de o intensitate energetică extraordinară. Tudor Cucu Dumitrescu, în rolul lui Alan Strang, este o adevărată senzație. O mișcare scenică de o fizicalitate ieșită din comun, susținută de o interpretare memorabilă, un amalgam perfect de copilărie și nebunie. Iar interferența cu celălalt „greu” al scenei, George Costin, psihiatrul Dysart, e fabuloasă. De la monologurile grandioase ale lui Dysart la trecerea spre dialogurile despre adevăr și secrete cu pacientul său, urci un Everest, înveți un fel de lecție a subtilității în teatru.
Mai rar s-a auzit, dar trebuie onorați „caii” din piesă! Trei actori, Adrian Ban, Andrei Dogaru și Visarion Udatu care în harnașamentul confecționat de Adriana Grand se descătușează. O coregrafie electrizantă. Extaz, pasiune, oroare viscerală. E o nebunie superbă.
Cum am precizat, este o partitură de octet actoricesc captivant, mult de disecat și mestecat. N-aș vrea să trec, totuși, fără să nu completez familia Strang cu cei doi părinți, Mirela Zeța și Alexandru Pavel, pentru că interpretările lor sînt construite impresionant în oglindă, Biblia și Opresivul.
O asemenea reușită nu putea avea sorți de izbândă fără o scenografie inspirată și inteligentă. Cu excepția schimbărilor de habitat totul are loc pe scenă. Personajele vin și pleacă de pe o tribună pe care o vedem în manejuri pentru spectatori. Materialul de bază este lemnul specific grajdurilor, dar și simbol al purității, comuniunii. Nu lipsește nici fișetul metalic specific instituțiilor iar când habitatul cerut de scene se schimbă este sugerat în fundal prin intermediul porții-portal. Totul e foarte bine șurubărit și pus la punct.
O excelență cu care Victor Ioan Frunză & Company ne-a obișnuit. Nici nu știu dacă e de bine pentru că, începi să devii foarte pretențios tot timpul. E fără discuție de 5 stele din 5.
Detalii și bilete: https://teatrulstelapopescu.ro/spectacol/equus-2021-12-17/
