Teme la opaiț. Povestea unei familii cu trei copii dintr-un sat uitat de lume

Data:

spot_img

Denisia, Elisabeta şi Roxana au 10, 12 şi respectiv 13 ani şi locuiesc într-o casă fără electricitate. În era tehnologiei, cele trei fete, care au rezultate foarte bune la învăţătură, îşi fac temele la opaiţ. Asta pentru că locuinţa lor nu este conectată la sistemul de energie electrică.

Copilele, alături de părinţi, locuiesc într-o căsuţă aflată la o margine de sat. Vladimir, în vârstă de 48 de ani şi soţia sa, Angelica, de 43 de ani, fac eforturi pentru a le oferi fetelor un minim de confort, însă au ajuns să fie copleşiţi de griji şi nevoi. Vara Vladimir munceşte sezonier, însă pe timp de iarnă nu poate să meargă decât cu ziua prin sat. „Acum mă ocup cu agricultura. Mai am un contract sezonier, dar cu banii pe care îi câştig nu reuşesc să trag lumină, să fac o fântână pentru copii. Am şi probleme de sănătate. Ani de zile am luptat, dar fără rost”, spune Vladimir.

Deşi au încercat în repetate rânduri, familia nu poate racorda locuinţa la reţeaua de energie electrică din cauza actelor. Casa unde stau este în fapt o moştenire din parte bunicilor lui Vladimir, însă, acesta nu a reuşit să perfecteze actele, iar din acest motiv nu poate face demersuri pentru conectare.

Citește articolul integral pe Monitorulbt.ro

Citește și: Averea parlamentarului care ar trebui să controleze serviciu secret al Internelor: 3 case, 1 apartament, 5 terenuri

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...