Terapie cu realitate virtuală și dispozitive cu GPS pentru pacienții celebrului Institut „Ana Aslan”, care se reinventează cu fonduri europene

Data:

spot_img

La mai bine de 67 de ani de la înființare, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan“ se reinventează. Medicul Anca Ștefan, managerul spitalului, este cea care vrea să repună marca Ana Aslan acolo unde îi este locul. Pe lângă renovările celor două clădiri din Otopeni și București și a minunatelor grădini italiene, medicul și-a propus dotarea institutului cu aparatură medicală de ultimă generație. Au fost achiziționate deja mai multe dispozitive de monitorizare pentru pacienții cu demență, iar acum  institutul este în proces de licitație pentru un echipament care folosește realitatea virtuală pentru a spori complianța pacientului la tratament. Mai mult, Anca Ștefan vrea să scadă media de vârstă a pacientului căruia institutul se adresează și să pună accent pe prevenție. Mii de pacienți se află în prezent pe listele de așteptare ale institutului, care „se adresează persoanelor care vor să-și schimbe starea de sănătate și stilul de viață pe temen lung”, spune dr. Anca Ștefan.

„Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simți bine, să ai un ideal în viață pentru care să lupți și pe care să-l cucerești”, spunea prof. dr. Ana Aslan, cea care a pus bazele primului institut de geriatrie din lume, în ianuarie 1952. Gerovitalul H3, produs biotrofic original românesc si, în acelast timp, primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbătrânire, a fost elaborat între anii 1946 și 1956 de prof. dr. Ana Aslan și școala sa după numeroase cercetări clinice și experimentale.

Reporter: Anul trecut ați spus că aveți în plan să aduceți institutul la notorietatea pe care o avea când soțiile președinților din toată lumea veneau la clinica din Otopeni. Nu vă întreb dacă ați reușit acest lucru pentru că, mai bine de zece ani, până să veniți dumneavoastră, nu s-au făcut investiții în acest institut. Ce ați făcut până acum?

Dr. Anca Ștefan: Am început strategic. Am renovat aproape 90% din bazele de tratament de la Otopeni. Cel mai important lucru pentru noi era să asigurăm un tratament eficient și în condiții mai mult decât decente, la standarde europene, pentru pacientul care vine la noi. Astfel, baza de tratament de la Otopeni este nou-nouță, este renovată, este dotată cu echipamente medicale noi. Mai avem câteva care sunt acum în licitație și care vor veni în curând. Sunt echipamente de ultimă generație. Pot spune cu mândrie că suntem printre cele mai bine dotate baze de tratament din țară, suntem la standarde europene. Pentru o persoană care vine la recuperare la noi sau merge la recuperare într-o țară din vestul Europei, suntem perfect comparabili.

Dr. Anca Ștefan

Reporter: În momentul de față, aveți proiecte pe partea de cercetare?

Dr. Anca Ștefan: Da, sunt câteva proiecte pe care le avem. Suntem în discuții pentru noi proiecte, de asemenea pentru renovarea și dotarea cu echipamente moderne a secției de cerecetare. Avem un studiu, un proiect ce ne este foarte drag și frumos, despre diferența dintre vârsta biologică și vârsta cronologică a pacientului.

Reporter: În funcție de acest lucru personalizați terapia?

Dr. Anca Ștefan: Exact. Un alt proiect, care este acum în derulare, este legat de fragilitatea vârstnicului. Încercăm să identificăm care sunt riscurile asociate vârstei la care este supusă orice persoană de peste 65 de ani, astfel încât să putem să venim cu prevenție. Eu insist foarte mult pe componenta de prevenție.

Terapia cu Gerovital se poate realiza începând cu vârsta de 40 de ani. Pentru noi este foarte important ca, între 40 și 65 de ani, pacientul să vină măcar o dată în viață la noi să îi facem această scală de fragilitate, să identificăm care sunt riscurile la care este supus. Împreună să stabilim care sunt ritmul și stilul de viață adaptate vârstei și riscurilor lui, iar mai departe să stabilim un plan pe termen lung. Până la urmă, geriatria și ceea ce facem noi ca institut este să ne adresăm persoanelor care vor să își schimbe starea de sănătate și stilul de viață pe termen lung. Nu suntem un spital de acuți, suntem un spital de cronici. Aici discutăm despre afecțiuni cronice pe care le putem preveni sau îmbunătăți.

Reporter: Câte paturi are institutul? Sunt suficiente pentru pacienții care vin să se trateze?

Dr. Anca Ștefan: În prezent avem 580 de paturi. Ele sunt complet insuficiente – avem o listă de așteptare de câteva mii de persoane, iar programările la internare se fac cu multe luni înainte. Din acest motiv am început deja să schimbăm structura spitalului și să înființăm un ambulatoriu integrat și la Otopeni. Avem un ambulatoriu integrat aici, în Căldărușani. Urmează să mai deschidem un ambulatoriu și la Otopeni, astfel încât să fim și mai deschiși pentru pacienții care se adresează institutului.

Magnetoterapie

Reporter: La un moment dat ați declarat că sunteți un om pasionat de tehnologie. Ce planuri aveți cu acest institut pe partea de tehnologizare?

Dr. Anca Ștefan: Da, îmi place foarte mult tehnologia și folosim foarte multă tehnologie și vom folosi din ce în ce mai mult, la modul că în prezent, doar ce am achiziționat câteva dispozitive de monitorizare pentru pacienții care au diverse tipuri de demență. Avem această problemă la Otopeni unde clinica este în mijlocul a 33 de hectare de pădure. Sunt situații în care mai găsim pacienți cu diverse tipuri de demență în pădure. Avem primele dispozitive cu GPS. Sunt niște ceasuri foarte deștepte cu buton de panică, cu sistem de tracking, de GPS, ca să putem identifica foarte ușor pacientul.

Acum suntem în proces de licitație pentru un echipament care folosește realitatea virtuală, tocmai pentru a angaja și mai mult pacientul în a-și urma tratatmentul și ceea ce noi recomandăm. Este un sistem prin care pacientul este adus într-o lume familiară cu acei ochelari, astfel încât să îl putem convinge să pășească, de exemplu, pentru cei care au deficiențe de mers. Să pășească alergând după un fluture, ci nu pentru că îl rugăm noi frumos să pășească. Poate fi folosit pentru a dezvolta diverse grupe musculare, în cazul în care pacientul nu este neapărat receptiv la a face anumite tipuri de exerciții, în timp ce făcând o mișcare naturală este mult mai compliant. Aducem pe cât se poate tehnologie de ultimă generație în institut.

Reporter: Mai sunt atrași pacienții din străinătate de institut?

Dr. Anca Ștefan: Da, chiar săptămâna trecută am avut pacienți din țările arabe și surprinzător, câțiva pacienți din America. Pentru pacienții străini avem nevoie să îmbunătățim puțin condițiile hoteliere. Gândiți-vă că pacientul care vine din altă țară are din start o cheltuială în ceea ce privește deplasarea, atunci așteptările sunt un pic mai sus. Tocmai de aceea clinica de la Otopeni va fi renovată anul acesta în totalitate pe partea de cazare, sperăm noi.

(…)

Reporter: Ce ați făcut cu fondurile atrase de la Uniunea Europeană?

Dr. Anca Ștefan: În prezent, proiectele pe care le derulăm pe fonduri europene sunt proiecte de cercetare, inclusiv proiectul despre fragilitate despre care vă povesteam. Acum suntem în aplicație. Scriem proiecte pe fonduri europene pe de o parte pentru dezvoltarea și dotarea institutului cu echipamente moderne, ceea ce contează foarte mult. Pe de altă parte, scriem proiecte pentru trainingul de personal, POCU. Este foarte important ca angajații noștri, medicii și asistentele, să up to date. Este foarte important să fii la curent cu ceea ce se întâmplă pe plan internațional, cu tehnologia. Evoluția medicației și a tratamentului are un ritm mult mai mare față de acum zece ani sau acum 30 de ani, când trăia Ana Aslan. Trebuie să ținem pasul. Trebuie să fim acolo. Mă interesează că oamenii să fie instruți în continuare. Să avem niște profesioniști în care să investim foarte mult know how. Acum, bugetul din fonduri europene este undeva la câteva sute de mii de euro. Nu este foarte mare. În schimb, acum scriem proiecte care însumate adună undeva la 10 milioane de euro. Sunt proiecte de doi, trei ani, depinde de tipul de call.

Recepția
Intrare în clinica Otopeni
Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”
Holul central al clinicii Otopeni
Holul bazei de tratament
Cadă hidroterapie
Biblioteca Otopeni
Biblioteca Otopeni

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și RFI România în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Mirela Dădăcuș
Mirela Dădăcușhttp://rfi.ro
Mirela Dădăcuș activează în mass-media din 2001. Timp de zece ani, a fost jurnalist specializat pe domeniul Sănătății. A fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul și Jurnalul Național. În perioada 2011-2017, a fost redactor și editor la televiziunile Realitatea TV, B1Tv și Digi24. Din februarie 2018, este redactor la Radio France Internationale România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...

Stimulente între 5.000 și 2.500 de lei/lună pentru angajații ministerului Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Câciu, a...

Nicușor Dan: Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat prin PNRR

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că proiectul depus...

ANCPI: Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.