Elena Borța, creatoare de costume populare, a primit titlul onorific de Tezaur Uman Viu

Data:

spot_img

Elena Borța, creatoare de costume populare, a primit titlul onorific de Tezaur Uman Viu, distincție acordată de Ministerul Culturii.

Proiectul Ministerului Culturii, început la inițiativa UNESCO, are menirea de a proteja, promova și de a duce mai departe patrimoniul cultural:

  • „Acesta vizează, pe de o parte, creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg.
  • Pe de altă parte, își dorește identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia”, se precizează pe site-ul oficial al Ministerului Culturii în descrierea proiectului.

Citește și: Andreea Ember, despre cum se face cercetarea în Franța: „Toți colaborează pentru ca cercetarea să nu fie oprită și cultura să ajungă în cele mai adânci pături ale societății.”

Elena Borța: „de la şapte ani am învăţat să cos”

Elena Borța are 86 de ani, este din comuna Mihăiești, județul Vâlcea, iar dragostea pentru cusut a început în copilărie, sub îndrumarea mamei și buncii. Chiar dacă este la o vârstă înaintată, creatoarea încă realizează cămăși cu detalii și motive de o estetică aparte, fapt ce o diferențiază de ceilalți artiști din domeniu.

Citește și: Primarul din Rovinari, parte a rețelei „Coldea – Dumbravă”, îngropat în datorii și beneficiar de donații suspecte de 850.000 de lei

„De la şapte ani am învăţat să cos, de la mama şi de la bunica mea. Ele au lucrat şi m-am pus şi eu cu ele. Mi-a plăcut foarte mult. Am învăţat mai întâi să tivesc şi apoi am făcut muşte. Prima cămaşă nu mai este, dar mi-o amintesc că era cu roşu că eram şi eu fată şi îmi plăceau culorile vii”, relatează vâlceanca, potrivit Agerpres.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Ramona Dinca/AGERPRES)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...