Theodor Paleologu, la RFI: La Vladimir Putin, patologia puterii s-a instalat progresiv

Data:

spot_img

Rusia nu-i o țară de proști, care să asculte bâiguielile unui tip care crede că se luptă cu nazismul în Ucraina și devastează un popor prieten, declară la RFI Theodor Paleologu, fost ambasador și fost ministru al Culturii, care mizează pe protestele de stradă din Rusia împotriva invaziei din Ucraina.

Cum poate fi oprit Vladimir Putin, după ce a lansat invazia din Ucraina? Theodor Paleologu spune că ”deocamdată, pare că este precum Cezar care a trecut Rubiconul, nu pare a dori să se oprească în vreun fel. Sancțiunile nu-și pot face efectul decât în timp, în mod evident. Pe de altă parte, am văzut ieri că au fost manifestații în Rusia, sigur, nu foarte mari, însă au fost sute, poate chiar mai mult, o mie și ceva de arestări. Mi se pare foarte important și cred că nu trebuie să neglijăm acest aspect”.

Fostul ambasador vorbește despre ”caracterul delirant al discursului președintelui Putin”: ”Vorbea de denazificarea Ucrainei. Este o formulă absolut halucinantă. Te întrebi dacă omul ăsta mai are contact cu realitatea. Denazifici o țară al cărei președinte este de origine evreiască”.

Citește și: BREAKING Forțele ruse au intrat în Kiev

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu: „Eu sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani”

Marcel Ciolacu s-a arătat optimist în ceea ce privește...

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind candidatura sa din partea coaliției

Crin Antonescu confirmă că există „o discuție complexă” privind...

Comuniștii cubanezi protestează în fața Ambasadei SUA din Havana | The Epoch Times

Comuniștii cubanezi au mărşăluit vineri în faţa ambasadei SUA...

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...