Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu două zile înaintea finalei pe când diaspora începuse să voteze) că e o repetiție generală cu public iar premierea va fi la anul.
Și asta fiindcă unul dintre protagoniști, considerat favorit, concura de fapt (bine dopat) pentru alt stat. Primind probele de la CSAT, CCR a anulat alegerile care se vor relua de la zero la o dată fixată de viitorul guvern. Ca să vezi!
Sincer vorbind, ar fi fost mai sănătos (dacă se mai poate vorbi de sănătate electorală cu un câștigător al primului tur bolnav de sine și venit pe tancurile virtuale TikTok) dacă piTik Georgescu ar fi fost înfrânt la vot. Și o femeie să-i dea peste bot. Dar cum dezvăluirile despre Georgescu păreau să întârâte electoratul (care l-ar fi votat și dacă se dovedea criminal în serie) iar victoria Elenei Lasconi era improbabilă, CCR a intervenit în extremis punând capăt alegerilor. Nu și războiului hibrid al Kremlinului. Ce să-i faci? Dacă n-a fost în stare să se protejeze (aplicând legea), statul era obligat să se salveze.
Democrația trebuie apărată în fiecare zi
La ce ne folosea dacă un naționalist-socialist venea ,,democratic” la putere ca Hitler? Lasconi, care se pregătise pentru rolul vieții sale, a răbufnit: ,,decizia CCR e ilegală, imorală și calcă în picioare democrația”.
E lovitură de stat, a țipat și Simion de sub picioarele lui Georgescu care a amenințat că ,,lucrurile nu vor rămâne așa, nu ne vor putea opri”. Semn că se coace ceva. În orice caz, acum știm cum stăm. De bine ce ne credeam cei mai europeni dintre daci și cei mai atlantici dintre europeni, s-a vădit că o treime din electorat a căzut pradă Kremlinului care a reușit să facă din rahat, bici și dintr-o stafie, o amenințare vie.
O stafie bântuie iar Europa? Ce se întâmplă? Am uitat că libertatea trebuie apărată în fiecare zi? În aceste zile mulți copii și-au rupt oasele răspunzând unei ,,provocări” pe TikTok. Dar și mai mulți adulți erau să rupă coloana vertebrală a țării urmând provocările putiniste de pe TikTok care s-a jucat cu mințile lor. Stop joc!
Continuarea în Revista22
Urmăriți PressHUB și pe Google News!