Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va prezenta, duminică, documentarul despre Nicolae Ceauşescu „Tovarăşu’: Facerea, Gloria şi Desfacerea unui Dictator”.
„TIFF găzduieşte la Cluj-Napoca avanpremiera documentarului ‘Tovarăşu’: Facerea, Gloria şi Desfacerea unui Dictator’. Proiecţia va avea loc duminică, 16 iunie. La Cluj-Napoca va fi prezent şi John Florescu, producătorul executiv al filmului, care va prezenta publicului seria formată din trei episoade”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de organizatorii TIFF, potrivit Agerpres.
Potrivit comunicatului, prof dr. Carol Căpiţă, profesor universitar şi membru al Comisiei Naţionale de Istorie, spune că documentarul reprezintă „o perspectivă foarte coerentă şi documentată asupra carierei lui Ceauşescu”, cu arhive video extraordinare şi cu o cercetare solidă în spatele unui raţionament clar.
” ‘Tovarăşu’ este un film despre Ceauşescu, omul… de la începuturile sale dificile şi umile, educaţia sa în cele mai dure închisori în compania atât a criminalilor, cât şi a comuniştilor, ascensiunea sa la putere, zilele sale de ‘glorie’ şi, în final, decăderea sa într-o megalomanie paranoică. Filmul, cu comentarii de la o serie de contemporani încă în viaţă, urmăreşte această progresie în mod obiectiv şi precis şi descrie în mod remarcabil cum un dictator se ridică şi, în cele din urmă, cade… Acest film este obligatoriu de vizionat pentru fiecare român şi pentru oricine crede că dictatura autocratică oferă vreodată o viaţă mai bună omenirii”, spune şi preşedintele Fundaţiei „Raţiu”, Nicolae Raţiu, citat în comunicat.
Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea în perioada 14 – 24 iunie, la Cluj-Napoca.
Citește și: George Simion invită alegătorii la botez. Repetă schema electorală cu nunta
Cine sunt invitații speciali de la ediția TIFF din acest an
Jojo T. Gibbs, una dintre cele mai promițătoare actrițe emergente, este invitată specială la cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Ea va participa și la Gala de Deschidere a festivalului, unde va fi proiectat cel mai recent film regizat de Luc Besson, Dogman, prezentat în premieră la festivalul de film de la Veneția, potrivit site-ului festivalului.
Actriță și comediantă, Jojo T. Gibbs a fost remarcată prima dată în Twenties, un serial de comedie parțial autobiografic, despre o tânără queer de culoare și prietenele ei straight. Au urmat roluri în filme importante precum Past Lives (r. Celine Song, nominalizare pentru Cel mai Bun Film la Oscar, 2023), Dogman, unde o interpretează pe psihiatra închisorii unde ajunge protagonistul, un tânăr care a supraviețuit copilăriei traumatizante cu ajutorul dragostei pentru câini, și, cel mai recent, în Civil War, thrillerul distopic al lui Alex Garland.
Considerat unul dintre cei mai importanți cineaști italieni contemporani, Daniele Luchetti este unul dintre regizorii omagiați la TIFF.23 în cadrul secțiunii 3×3. Acesta va fi prezent la proiecția filmului Încredere (Confidenza) sâmbătă, 15 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, unde va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă la Cinematografia Mondială. Daniele Luchetti va fi prezent la TIFF cu sprijinul Institutului Italian de Cultură București.
Citește și: Primarii USR din București reclamă penal că le-au fost furate voturi
Rolul din Head-On (r. Fatih Akin, 2004), care i-a adus și două premii Lola, a propulsat-o în rândul celor mai importante actrițe europene, iar celebritatea internațională a venit după ce a jucat în serialul fenomen Game of Thrones. Este vorba despre Sibel Kekilli, care va veni la TIFF în calitate de membră a juriului care va desemna premiile Competiției Oficiale.
Tot în calitate de membru al juriului Competiției Oficiale este invitat și Konstantinos Kontovrakis, unul dintre cei mai importanți producători europeni, care în ultimii ani a produs sau co-produs filme premiate internațional precum How to Have Sex (r. Molly Manning Walker, câștigătorul premiului Un Certain Regard la Cannes în 2023) sau Triangle of Sadness (r. Ruben Östlund, câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2022).
Deja un obișnuit al TIFF, regizorul Hafsteinn Gunnar Sigurðsson revine pentru a patra oară în Cluj-Napoca, de data asta în juriu. Un pas firesc, după ce primul său film în limba engleză, Confort nordic (2023) a deschis ediția de anul trecut a festivalului.
Din juriul Competiției Oficiale mai fac parte regizorul român Paul Negoescu (Două lozuri, Oameni de treabă) și Markéta Šantrochová, președinta European Film Promotion.
Din juriul competiției What’s Up, Doc? fac parte monteuza și regizoarea Dana Bunescu, producătoarea bulgară Mira Staleva și criticul de film italian Giuseppe Gariazzo.
Citește și: Unde sunt voturile REPER. Partidul acuză fraude în procesele verbale de la secțiile de vot
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Nicu Cherciu – TIFF / Facebook)