Majoritatea candidaţilor la alegerile prezidenţiale din România şi-au stabilit o prezenţă pe reţeaua de socializare TikTok, iar cei care au câştigat şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale, precum şi în media tradiţională, susţin reprezentanţii TikTok într-o declaraţie oficială transmisă joi AGERPRES.
Aceştia subliniază că, până în prezent, nu au fost găsite dovezi ale unei „operaţiuni de influenţă ascunsă” pe Tik Tok, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidenţiale din România şi nici dovezi de influenţă străină.
„Aceste informaţii inexacte despre alegerile din România sunt înşelătoare întrucât majoritatea candidaţilor şi-au stabilit o prezenţă pe TikTok, iar cei care au câştigat şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale, dincolo de a noastră. Aplicăm cu rigurozitate Regulile Comunităţii noastre împotriva dezinformării electorale şi comportamentului înşelător şi am colaborat proactiv cu Comisia Electorală pentru a lansa un Centru Electoral în aplicaţie astfel încât să promovăm informaţiile de încredere privind alegerile în comunitatea noastră din România. Nu acceptăm reclamele politice plătite şi solicităm tuturor să respecte regulile Comunităţii noastre pe care le aplicăm în mod continuu”, afirmă un purtător de cuvânt al TikTok, citat de AGERPRES.
În ceea ce priveşte rolul acestei reţele de socializare în alegerile din România, TikTok face publică lista candidaţilor care au beneficiat de o prezenţă pe TikTok, menţionând că „mesajul sugerat conform căruia Călin Georgescu a avut o abilitate unică de a ajunge la publicul platformei noastre este cel puţin inexact şi induce în eroare”.
Astfel, potrivit sursei citate, George Simion a avut o prezenţă de 739.2K followers („mai mult decât Georgescu”, menţionează reprezentanţii platformei), Elena Lasconi – 123.6K followers, Marcel Ciolacu – 44.5K followers, Mircea Geoană – 19.3K followers şi Nicolae Ciucă – 2.6K followers.
„Călin Georgescu şi-a făcut campanie pe numeroase canale, aşa că atribuirea exclusivă a activităţii campaniei acestuia pe TikTok reprezintă o afirmaţie inexactă şi înşelătoare”, se precizează în document. În acest context, pe Youtube, Călin Georgescu a avut 95.8K subscribers, pe Facebook – 144K followers şi pe Instagram – 41.4K followers, se mai arată în declaraţia oficială, potrivit AGERPRES.
De asemenea, Călin Georgescu a avut şi o prezenţă şi în media naţională, respectiv pe TVR 1, Digi24, Metropola TV, TVR Info, Prima TV, dar şi la anumite podcasturi, susţin reprezentanţii TikTok.
Citește și: BEC: Voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale vor fi renumărate
Cu privire la operaţiunile de influenţă ascunsă şi interferenţa străină, TikTok a precizat: „Suntem extrem de vigilenţi faţă de actorii care încearcă să utilizeze practici înşelătoare pentru a influenţa procesele civice şi lucrăm intens pentru a identifica şi elimina operaţiunile de influenţă ascunsă, raportând transparent aceste eforturi în fiecare lună”.
„Până în prezent, nu am găsit dovezi ale unei operaţiuni de influenţă ascunsă pe platforma noastră, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidenţiale în curs din România, nici dovezi de influenţă străină. În raportul nostru din septembrie, am dezvăluit că am destructurat o reţea care viza un anumit public din România, deşi aceasta nu a jucat niciun rol în promovarea campaniei lui Georgescu”, se arată în comunicarea reţelei de socializare, potrivit sursei citate.
Compania mai susține că regulile Comunităţii TikTok interzic promovarea politică plătită, publicitatea politică şi strângerea de fonduri de către politicieni şi partide politice, precum şi campaniile plătite cu influenceri, iar conturile care încalcă aceste reguli sunt eliminate.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Pixabay.com)