Tot mai mulți deținuți scoși la muncă: 5.000 vor să lucreze, 2.000 sunt activi deja

Data:

spot_img

Aproximativ 7.000 de deținuți sunt apți de muncă, a anunțat Dan Halchin, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, într-un dialog cu liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu.

Cine poate ieși la muncă: deținuți din regimurile deschis, semi-deschis și închis. Unii nu se vor întoarce în penitenciar după terminarea programului de lucru, ci vor fi cazați chiar la firmele unde activează.

„În forma de colaborare de tipul celei de la Penitenciarul Ploiești, vor putea fi cooptați numai deținuți din regimul deschis și regimul semi-deschis, care sunt aproximativ 5.000.

Supravegherea va fi realizată de polițiști de penitenciare, atât la punctul de lucru, cât și la nivelul locației de cazare”, a declarat Dan Halchin.

Deținuții pot lucra în domenii precum industria auto (cablaje) sau alte domenii cu caracter de manufactura. Deja sunt firme care au făcut solicitări pentru a lucra cu deținuți.

Citește și: Sclavia modernă există, profiturile sunt uriașe, iar traficanții ne râd în nas

„Exemplul de la Ploiești este unul dintre cele mai recente și primul cu cazare în exteriorul unității. Contracte de muncă, cu menținerea deținuților în unitatea penitenciară, după terminarea programului de lucru, sunt mult mai multe, fiind angrenați aproximativ 2.000 de condamnați, în marea majoritate a unităților penitenciare.

Domeniile sunt diverse: cusut pantofi, cablaje auto, munci necalificate în construcții, manipulare mărfuri depozit etc”, a explicat directorul ANP.

Pentru munca prestată, deținuții primesc 40% din salariul minim și reduceri ale duratei pedepsei, respectiv la 4 zile lucrate li se scade una din pedeapsa.

„Hrănirea deținuților este asigurată de penitenciar, în aceleași norme și condiții că pentru ceilalți deținuți, iar masa se servește într-o sala amenajată la locația cazării.

Sunt în negocieri avansate pentru ca programul de muncă pentru deținuți să fie extins la penitenciarele Timișoara, Bistrița și Poarta Alba”, a precizat Dan Halchin, în dialogul cu liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Referendumul inițiat de Nicușor Dan a atins pragul de validare de 30%

Referendumul inițiat de Nicușor Dan în Capitală a atins...