Trafic de cocaină în cluburile din Craiova. Cinci persoane au fost arestate | Reporter 24

Data:

spot_img

Trafic de cocaină în cluburile din Craiova. Cinci persoane, printre care și un cetățean albanez, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc, după ce au fost prinse în flagrant delict tranzacționând substanțe interzise.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Dolj, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a cinci persoane (patru bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 17 și  39 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Anchetatorii spun că, pe parcursul anului 2025, una dintre persoane, în vârstă de 39 de ani, ar fi deținut și comercializat droguri de mare risc (cocaină) către diverși consumatori din județul Dolj, inclusiv în cluburi din municipiul Craiova, cu 500 de lei pentru o doză.

Aceasta ar fi realizat vânzările atât direct, cât și prin intermediul a două persoane, un bărbat și o femeie (de 17 și 32 de ani), persoane din familia și anturajul său apropiat.

Continuarea, în Reporter24.ro

Citește și: Emil Hurezeanu, discuții cu senatori americani la München despre ingerințele străine în alegerile din România

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Reporter 24)

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related