Trafic de minori și proxenetism, coordonate, din închisoare, de un deținut. Alte 3 persoane, reținute pentru trafic de droguri și constituirea unui grup infracțional organizat

Data:

spot_img

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Din grup făcea parte și un deținut, în sarcina căruia s-a reținut și săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2023 – mai 2024, în cadrul grupului infracțional organizat constituit în scopul obținerii de beneficii materiale din comercializarea unor substanțe stupefiante, 4 persoane (una aflată în executarea unei pedepse cu închisoarea) ar fi deținut, intermediat și vândut direct diferite cantități de cocaină către consumatori din județul Dolj, pentru sume cuprinse între 700 și 1.500 de lei.

Trafic de minori și proxenetism, coordonate de după gratii

„De asemenea, în sarcina persoanei încarcerate s-a reținut și săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, din cercetări reieșind că, începând cu luna ianuarie 2024, inclusiv în perioada în care era încarcerată într-o unitate de penitenciar, ar fi controlat activitatea infracțională de prostituție a două persoane (dintre care una minoră), în scopul obținerii, în mod facil, a unor venituri materiale“, precizează Poliția Română.

Citește și: Dosarul „Revelionul”: Slugile lui Chirica, inculpate de DNA. Edilul a nenorocit jumătate de Primărie | ReporterIS

În cauză, au fost efectuate 8 percheziții domiciliare, fiind descoperite și ridicate diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină) și de risc (canabis), precum și alte mijloace de probă.

Astfel, marți, 14 mai a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 3 persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În cursul zilei de astăzi, 15 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a celor patru persoane, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Citește și: A fost lansată România Atractivă, cea mai complexă platformă de promovare a turismului cultural: 12 rute tematice care străbat întreaga țară

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Zăpada a blocat mai mulți turiști pe drumul către pârtia Transalpina, jandarmii i-au salvat

Mai mulți turiști din județul Dolj și București, întorși,...

Judecătoria Mangalia schimbă încadrarea juridică în dosarul lui Vlad Pascu

Judecătoria Mangalia a decis, luni, schimbarea încadrarea juridică în...