Trafic îngreunat pe DN1, în Sibiu. 6 persoane rănite într-un accident rutier

Data:

spot_img

Trafic îngreunat pe DN1. Şase tineri cu vârste între 14 şi 19 ani din localitatea Bradu au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe DN1, la Hula Bradului, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Sibiu, Elena Welter.

§Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident produs pe DN 1, km 292+900 m, la Hula Bradului.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Braşov, din cauze care urmează a se stabili, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Bradu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în stânga sensului de mers.

Conducătorul auto şi cei cinci pasageri, tineri cu vârste cuprinse 14 şi 19 ani, toţi din Bradu, au fost transportaţi la spital conştienţi. Trafic îngreunat”, a precizat Elena Welter, potrivit Agerpres.

Citește și: Cine sunt partenerii PSD în Republica Moldova

Trafic îngreunat pe DN1

În accident, cel mai grav a fost rănit un adolescent de 16 ani, care a fost descarcerat, fiind transportat la spital conştient, cu un traumatism cranian şi multiple contuzii, potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Andreea Ştefan.

§O persoană a rămas încarcerată, un tânăr de 16 ani. Acesta a fost extras de echipajul de descarcerare şi preluat de un echipaj SMURD, conştient, în vederea transportului la CPU Luther, întrucât a suferit un traumatism cranian şi multiple contuzii.

Citește și: Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pus de DNA pe firmele lui Puiu Popoviciu

Un alt minor de 14 ani a fost preluat de echipajul SAJ şi transportat la CPU Luther. Alte patru persoane au fost preluate de ATPMV şi SMURD, fiind transportate la UPU Sibiu: tânăr – 19 ani cu dureri lombare, tânăr – 18 ani cu traumatism lombar, tânăr – 18 ani cu traumatism la ureche, tânăr – 19 ani cu traumatism facial şi costal”, a explicat Andreea Ştefan.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: IPJ Sibiu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Noul Cod Silvic, adoptat de Parlament

Noul Cod Silvic a fost adoptat marți în Ședința...

Republica Moldova, pregătită să reziste în fața ultimului atac rusesc | Deutsche Welle

Criza energetică este inevitabilă în Republica Moldova după revelion....