Tragediile anului 2023, din care România pare să nu fi învățat nimic

Data:

spot_img

Tragediile anului 2023: cuvântul de ordine pare să fi fost explozie. Mai mulți oameni și-au pierdut viața în urma unor deflagrații care puteau fi evitate și care au scos la iveală carențe în sistem, corupție și delăsare din partea unor responsabili.

În cele ce urmează, PRESShub face o trecere în revistă a tragediilor care au marcat anul care s-a încheiat.

Pe 17 ianuarie 2023, trei oameni au murit și 10 au fost răniți la Complexul Energetic Oltenia, unde o mașină care transporta muncitori s-a răsturnat chiar în cariera minieră. Muncitorii au acuzat starea execrabilă în care se află exploatarea aflată în subordinea Complexului Energetic.

Ei au acuzat, de asemenea, corupție la achiziții și lipsa de control din partea autorităților. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, cere demiterea președintelui Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, și a unui alt membru al directoratului CE, Marius Negru, în urma accidentului produs în cariera Jilț și soldat cu trei morți și zece răniți.

Anunțul a fost făcut de Popescu când a anunțat concluziile raportului Corpului de control, el spunând că este inadmisibil să fie folosite mașini vechi de peste 40 de ani.

Citește și: Presiuni asupra directorilor Transelectrica, pentru a afla cine a spus presei despre primele exorbitante de Crăciun

El a subliniat că responsabilitățile în cazul accidentului de la cariera Jilț vor fi clarifcate în urma anchetei penale.

Popescu a cerut consiliului de supraveghere al CEO Oltenia eliberarea din funcția de președinte și director a lui Daniel Burlan, precum și a lui Marius Negru, dar și schimbarea directorului Direcției comerciale responsabil cu achizițiile în companie.

Explozii și la Crevedia

Starea răniților internați după exploziile de la Crevedia. Şapte pacienţi, intubaţi şi ventilaţi mecanic
Sursa foto: IGSU / Facebook

Pe 26 august, o altă tragedie avea să zguduie România. Exploziile de la staţia GPL de la Crevedia, din judeţul Dâmboviţa, au dus la moartea a şase persoane, iar peste 50, majoritatea pompieri care interveniseră la stingerea focului, au fost rănite. Multe locuințe din zonă au fost afectate de suflul exploziilor. Răniţii au fost transportaţi la spitale din Capitală, dar şi din străinătate. Tragedia a scos la iveală mai multe potențiale acte de corupție, despre care Presshub a scris AICI.

Explozie la magistrala de gaze de pe Autostrada Moldovei

Pe 21 septembrie, o altă explozie, de data aceasta la magistrala de gaze de la Călimăneşti din judeţul Vrancea, nu a rămas fără ecou.

Patru persoane au fost atunci găsite carbonizate, iar alte cinci au fost rănite, doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani fiind preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti. Victimele lucrau pe şantierul Autostrăzii A7. Şi în acest caz, instituţiile implicate au pasat vina de la una la alta.

Directorul adjunct al Transgaz Zona Est afirma că incidentul s-ar fi produs din cauza faptului că, în timpul lucrărilor la autostrada A7, nu au fost respectate condiţiile din avizul emis de societate la începerea proiectului. PRESShub a relatat primul despre această tragedie.

Clădire prăbușită peste copii

Internat prăbuşit la Odorheiu Secuiesc | 20 de psihologi oferă consiliere gratuită copiilor, părinţilor, profesorilor
Sursa foto: ISU Harghita / Facebook

Pe 18 decembrie, o parte a clădirii internatului Liceului „Tamași Aron” din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, s-a prăbușit seara, chiar în momentul în care copiii intrau în camere după orele de curs. Trei fete și un băiat au fost prinși sub dărâmături.

Salvatorii au reușit să scoată victimele, dintre care o fată era în stare foarte gravă, iar băiatul a decedat. Echipele de salvare au încercat resuscitarea acestuia, însă copilul nu a răspuns manevrelor.

Victimele aveau vârste între 15-17 ani. Potrivit reprezentanților primăriei, clădirea aparține Bisericii Catolice, iar primăria plătește o chirie de 330.000 de lei pe an. Liceul a fost construit la începutul anilor 1900. Presshub a relatat aici evenimentul și consecințele acestuia.

Incendiu la Ferma Dacilor – corupție și indolență

Incendiul de la pensiunea din Prahova - Şeful Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova, schimbat din funcţie
Incendiul de la pensiunea din Prahova – Şeful Inspecţiei de Prevenire din ISU Prahova, schimbat din funcţie

Ultima tragedie care a scos la iveală presupuse acte de corupție și indolență din partea responsabililor cu avizele a fost cea din 26 decembrie 2023, când trei copii și patru adulți au murit în urma unui incendiu puternic izbucnit marţi dimineaţă la Ferma Dacilor din satul Tohani, din comuna prahoveană Gura Vadului. PRESSHUB a relatat în amănunt evenimentul nefericit AICI.

Ieri, 2 ianuarie, patronul de la Ferma Dacilor și doi administratori au fost reținuți.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ligia Deca: Toţi elevii de liceu vor parcurge „Istoria comunismului din România”

Ligia Deca: Toţi elevii de liceu vor parcurge „Istoria...

16 decembrie 1989, începutul sfârșitului pentru regimul comunist din România

16 decembrie 1989 a reprezentat începutul sfârșitului pentru regimul...