Traian Băsescu, reacție după comunicatul SVR: Rușii au anunțat oficial pe cine susțin în alegerile din România

Data:

Traian Băsescu susține că Serviciul de Informații Externe rus (SVR) a ales să transmită comunicatul de presă prin care își exprimă susținerea pentru Călin Georgescu pentru a clarifica lucrurile. Printr-o declarație oficială, Rusia a vrut să clarifice lucrurile și să confirme că Georgescu este omul său în alegerile din România, a explicat fostul președinte al României.

Declarația a fost făcută de Traian Băsescu miercuri, într-o intervenție în emisiunea Politica Zilei cu Ioana Constantin, difuzată de postul de televiziune B1 TV, în care a făcut comentarii legat de comunicatul transmis de SVR.

„Este o corelare pe față, ca să nu ne mai amăgim. În momentul de față nu mai au rușine și nu sunt dispuși să mai utilizeze subtilități pentru un motiv simplu: spațiul informațional este extrem de aglomerat cu fake news și știri adevărate, corecte. Și ca să nu se mai facă confuzii, au mers de-a dreptul. Ca să nu lase loc de dubii, e fake-news, nu e, a ieșit Narîşkin (Serghei Narîșkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei SVR – n. red.) și a spus, ăsta e omul, îl susținem”, a spus Traian Băsescu la B1 TV despre comunicatul serviciilor secrete ruse.

Citește și: Atașatul militar, aero și naval al Federației Ruse la București și adjunctul acestuia, declarați persona non grata pe teritoriul României

Traian Băsescu a comentat și reacția pe care au avut-o autoritățile de la București. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat miercuri că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, Victor Makovski, precum și a adjunctului acestuia, Evgeni Ignatiev, pentru desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

„România a reacționat așa cum a putut. Nu putea să reacționeze altfel, dar a reacționat. Cea mai bună reacție a României, pentru viitorul apropiat, este înarmarea. Iar cei care au blocat bugetele pentru Armata Română, împotriva avizelor CSAT, alături de Curtea Constituțională care a luat CSAT-ului dreptul de a spune că nu sunt suficiente fondurile pentru apărare și trebuie refăcut bugetul pentru Ministerul Apărării, deci Curtea Constituțională, trebuie să țină minte că au luat președintelui dreptul de a exercita un atribut esențial, acela care vizează securitatea, siguranța, capacitatea de apărare a țării.

Domnii de la CCR au scos o decizie în care au spus, nu dom-le, că dacă prim-ministrul nu vrea să dea bani este foarte bine, iar părerea președintelui este consultativă în cee ace privește bugetul MApN. Și uite așa au făcut din apărare o chestiune pe care au atribuit-o unuia care nu este responsabil de securitatea țării. Deci CCR trebuie să ia notă despre ce a făcut cu mulți ani înainte”, a declarat Traian Băsescu în emisiunea de la B1 TV.

Citește și: În plină austeritate, o nouă agenție națională angajează consilieri

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Claudiu Târziu ar fi fost suspendat din conducerea AUR prin vot unanim

Claudiu Târziu ar fi fost suspendat din conducerea AUR...

Crin Antonescu: „Nimeni nu se poate considera calificat în turul doi sau foarte favorit să intre în turul doi, evident, în afară de mine”

Crin Antonescu, candidatul alianței „România, Înainte”, a declarat, sâmbătă,...

Aproape jumătate dintre români nu au cu cine vota

Trei sferturi dintre români s-au săturat de politicienii tradiționali,...