Articolul publicat de mine săptămâna trecută pe platforma PressHUB cu impresiile din secuime a adunat, pe pagina de Facebook a publicației, peste 5.000 de aprecieri și peste 1.000 de comentarii. Textul a explodat pur și simplu și s-a viralizat într-un mod cu totul neașteptat și pentru mine și pentru prietenii jurnaliști de la PressHUB.
Ne punem atunci firesc întrebarea cu privire la ce anume a provocat acest val uriaș de reacții? Pot doar să formulez rapid niște constatări.
O primă constatare simplă se impune: textul a fost redistribuit de peste șapte sute de ori, în marea majoritate de persoane cu nume maghiare. Pentru mine, acesta e un semn că, în primul rând, textul a vorbit pe înțelesul lor.
Că le-a spus ceva cu care ei sunt de acord și pe care îl consideră reprezentativ pentru ei. Este pentru prima dată când un text pe care îl scriu captează atenția unui număr atât de mare de persoane de etnie maghiară. Iar asta e ceva ce trebuie înțeles și apreciat cum se cuvine.
A doua constatare simplă: oamenii din comunitatea maghiară au nevoie să se exprime în românește, în România.
O fac atât de rar și în locuri atât de puține! Voi ignora aici cu bună știință numeroasele comentarii șovine sau xenofobe, majoritatea venind de la comentatori români, dar nu numai. Sunt în linia naționalismului agresiv promovat politic și mediatic de peste treizeci de ani.
După cum voi lăsa deoparte și mărturiile despre „experiențele” nereușite („pe terasa X nu existau meniuri decât în engleză sau în maghiară”) sau proiecțiile angoasate de experiențe („cum ar fi să locuiești acolo?”) servite pe post de contraargumente la necesitatea comunicării și înțelegerii.
Dar voi relua această constatare și o voi completa: nu doar bărbații și femeile din comunitatea maghiară au nevoie să se exprime în românește, ci și cei din comunitatea românească au nevoie să comunice cu conaționalii lor de etnie maghiară.
A treia constatare la fel de simplă: de cel puțin treizeci de ani, oamenii din cele două comunități s-au închis sau au fost închiși în cuști cu pereți de sticlă, de multe ori sticlă fumurie sau deformantă, prin care nu au putut comunica.
Citește și: Senatul a tăiat toți copacii din parcare, pentru o conferință. Nu încăpeau corturile
Românii și maghiarii din România știu foarte puțin unii despre alții, pentru că vorbesc foarte puțin unii cu alții.
De decenii încoace, de fapt nu vorbesc între ei, ci doar unii vorbesc în numele românilor și alții în numele maghiarilor. Astfel încât, pentru români secuimea e un fel de gaură neagră în mijlocul țării, în vreme ce pentru maghiari românimea din jur pare un ocean periculos peste care trebuie să construiască un pod direct la Budapesta sau, la nevoie, direct la București prin UDMR.
Constatăm așadar că nu știm aproape nimic despre aspirațiile și nevoile acestei importante comunități din România. Mai tot ce știm e filtrat politic și e filtrat prost, manipulat, interesat: cartea naționalistă e folositoare de ambele părți atunci când nu ai idei electorale, așa ca e mereu pregătită la București sau la Budapesta pentru a fi agitată la momentul potrivit cu spaimele ei ancestrale.
De aceea, atunci când ne parvin informații despre maghiari, sunt fie trunchiate, fie tendențioase și mai mereu legate de motivații naționaliste: drapel, imn, limbă etc. Căci, sincer acum, ce altceva știm noi despre maghiarii din România decât cele câteva stereotipuri sau lozinci pe care le vehiculează o presă analfabetă și manipulată?
Ce știm despre secui sau despre ceangăi? Noi înșine ajungem arareori nemijlocit în contact cu comunitatea maghiară și petrecem foarte puțin timp împreună cu maghiarii din România.
Mai constatăm apoi că nu există, de trei decenii, un program de integrare reciprocă a comunităților. Atenție, nu de asimilare, nu de cedare (vai, ce frici și spaime!), ci de cooperare și participare la acțiuni comune. Căci dacă mai există – la nivel mai ales academic sau artistic – în centrele urbane cosmopolite (Cluj sau Oradea, de pildă) sau în orașele mari și mixte (Târgu Mureș, Satu Mare, Baia Mare), de îndată ce te apropii de secuime găsim comunități care stau cu spatele unele la altele: în numele salvării identității, maghiarii nu au mai urmat decât musai niște cursuri de limbă română și au participat cât mai puțin la viața publică românească, fiind nevoie de voturi aranjate prin Teleorman și Dolj ca reprezentanții lor să intre în parlament.
La rândul lor, românii nu au văzut niciodată vreo utilitate în a învăța limba maghiară și a afla mai multe lucruri despre istoria și cultura maghiarilor din Transilvania. Chiar așa: știe cineva unde se poate învăța maghiara în România, așa cum înveți engleza, germana sau franceza? De ce nu există programe și acțiuni care să ne îndemne să vorbim limba celor de lângă noi?
Schemele politice rudimentare ale puterii de la București și ale celei de la Budapesta au contribuit la o sărăcire semnificativă a locurilor și ocaziilor de comunicare între români și maghiari. Astăzi, de multe ori grație unor inițiative private, românii pătrund timid în secuime și descoperă oameni, locuri, tradiții. Și află cu mare surprindere că maghiarii nu sunt nici sălbătici, nici ostili și nici nu vor să plece cu Ardealul în buzunar la Budapesta.
Ei mai descoperă, bunăoară, că la Odorheiu Secuiesc există un superb muzeu în aer liber, Mini Transilvania Park, unde pot admira machete ale marilor monumente de arhitectură nu doar ungurești, ci și românești și nu doar din Ardeal, ci din toată țara (castelele de la Hunedoara, Peleș, Bran, bisericile de lemn din Maramureș etc.). Și ne întrebăm un pic naivi de ce nu a existat o asemenea inițiativă dinspre o administrație locală românească?
Cred că mulți dintre noi – poate nu încă o majoritate, dar tot mai mulți – am ajuns în sfârșit la maturitatea socială și civică la care să ne permită să refuzăm clișeele naționaliste și xenofobe fabricate la București, la Budapesta sau la Moscova.
Îndrăznesc să sper că maghiarii înșiși din România nu sunt toți admiratori ai modelului rasist al lui Viktor Orban și că preferă o politică moderată și de cooperare locală.
E important să putem înmulți experiențele reciproce, cunoașterile despre noi, căci până acum știm mai mult despre istoria francezilor sau a englezilor decât despre cea a maghiarilor aflați la 50 km de noi și cu care împărțim același pământ de secole.
Dragi concetățeni români, mergeți cât mai des în satele și orașele maghiare și descoperiți bogăția ascunsă a istoriei, a culturii și a tradițiilor locale. E o mare pierdere să o ignorăm.
Dragi concetățeni maghiari, mai închideți televizorul când vorbesc Viktor Orban și Kelemen Hunor și deschideți poarta să intre oaspeții români. Și când aveți un pic de timp, dați o tură în Bucovina sau în Țara Hațegului, să descoperiți și voi frumusețea care vă înconjoară.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
De curind am fost invitat la un eveniment important pentru mine si familia mea in orasul SF.Gheorghe acolo unde se afla o importanta comunitate maghiara si acolo unde exista si un numar destul de mare de cetateni ce sunt nascuti ca parte a existentei cuplurilor mixte ce acum au si ei familii care sunt evident tot familii mixte .Peste tot se vorbeste si ungureste si romaneste .Nu exista nici un fel de sentiment de ura sau de detasare aparut intre diferitele etnii ce convituiesc onorabil .Am vorbit in acaelasi fel si cu cetateni de etnie maghiara dar care stiau foarte bine sa vorbesca romaneste la nivel de conversatie cum am vorbit si cu cetateni romani de etnie romanesca ce stoiau si ei citeva vorbe in limba maghiara si care choar erau mindri ca pot sa zica cite ceva in ungureste .Cei mai favorizati erau insa cei care vorbeau nativ ambele limbi si care se intelegeau cu toata lumea .Mai exista si unii cetateni de etnie maghiara , batrini fiind in marea lor majoritate , ce uneori devin agresivi atunci cind aduci in discutie temele majoare folosite de Orban ca argument politic (stiintific ele nu reprezinta nimic )si care uneori se contrazic chiar cu tinerii cetateni romani de etnie maghiara dar care , in marea lor majoritate , vorbesc si romaneste . Unul dintre ei ce stapinea cit de cit limba romana a constatat totusi ca nu are nivelul de intelegere al limbii romane undeva foarte sus pe scara valorilor si si-a propus sa isi corecteze acest neajuns .Studierea limbii maghiare este parte a deciziei fiecarui individ (statul nu are treaba cu asta decit in masura in care ofera posibilitatea de a invata si limba maghiar in scolile preponderent majoritare cu elevi de etnie maghiara )asa cum este si studierea unor alte limbi de circulatie internationala . Cit despre ideea ciudata ce deriva din intelegerea cuvintelor :Și află cu mare surprindere că maghiarii nu sunt nici sălbătici, nici ostili” nu putem decit arata ca asa ceva nu exista cum nu exista nici vreo forma de steoreotipie ce ne-ar bulversa cunosterea .Traim pe aceste meleaguri ,de mult prea multa vreme, impreuna. Nu exista nicio forma de necunostere reciproca . Sa nu creada cineva ca cetatenii de etnie romana sunt chiar asa de naivi . Stim cu exactitate tot ce se intimpla si motivatiile ascunse in spatele a tot ce se intimpla indiferent de care parte ne aducem sentimentele .Cine crede ca natiunea romana , in integralitatea ei , mai poate fi pacalita de astfel de vorbe se inseala . Nu toti magiarii sunt parte de cuvintelor„ trasnite ”spuse la Tusnad de catre Orban cum nu toti maghiarii si romanii sunt dusmani asa cum eronat se incearca a ne fi prezentata situatia .Am multi prieteni maghiari cu car ma inteleg excelent cum tot asa am multi prieteni in tara si in UE ce nu se lasa vrajiti de cuvintele politicianiste iliberale .
De drapelul Ungariei care sta deasupra intrarii liceului din spatele parcului central pe cand cel romanesc este undeva in stanga rupt si vai de el ce parere aveti?Eu nu am nimic cu ei dar nici nu pot fi indiferent la anumite lucruri facute de ei.