Transportul, sursa a circa un sfert din totalul de emisii de CO2 din UE

Data:

Transportul a fost sursa a circa un sfert din totalul de emisii de CO2 din UE în 2019. Dintre acestea, 71,7% au provenit din transportul rutier, conform unui raport al Agenției Europene de Mediu.

„În cadrul eforturilor de reducere a emisiilor de CO2 și pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050 conform foii de parcurs a Pactului Verde european, este necesară o reducere a gazelor cu efect de seră din transporturi cu 90% față de nivelul din 1990″, explică Biroul Parlamentului European în România.

Cât de mult CO2 emit autovehiculele? Sunt mașinile electrice o alternativă ecologică?
Răspunsurile, AICI!

Emisiile de CO2 din transportul rutier sunt în creștere

Sectorul transporturilor este singurul în care emisiile de gaze cu efect de seră au crescut între 1990 și 2019creșterea fiind de 33,5%.

„Realizarea obiectivului nu va fi ușoară, deoarece reducerea emisiilor a încetinit. Predicțiile momentului estimează scăderea din sectorul transporturilor până în 2050 la doar 22%, mult sub ambițiile actuale”, precizează Parlamentul European.

Infografic care evidențiază că transportul rutier a produs 71,7% din emisiile de gaze cu efect de seră din transporturi în UE în 2019, mașinile având cea mai mare contribuție.
Emisiile în funcție de modul de transport 

Cine poluează cel mai mult

Transportul rutier reprezintă aproximativ o cincime din emisiile la nivelul UE.

Cantitatea de emisii de CO2 provenite din transportul de pasageri variază semnificativ în funcție de mijlocul de transport. Mașinile particulare poluează cel mai mult, emițând 60,6% din totalul de emisii de CO2 provenite din transportul rutier european.

În 2018, în Europa, fiecare mașină personală transporta în medie 1,6 persoane. Trecerea la mașini partajate, folosirea transportului public, a bicicletelor sau mersul pe jos pot reduce emisiile.

Sunt mașinile electrice mai curate?

„Există două modalități de reducere a emisiilor de CO2 la mașini: eficientizarea acestora sau schimbarea combustibilului. În 2019, majoritatea transportului rutier din Europa a folosit motorină (66,7%), urmat de benzină (24,55%).

Mașinile electrice câștigă totuși teren. Acestea au reprezentat 11% din totalul autovehiculelor nou înmatriculate în 2020. Vânzările de vehicule electrice (complet electrice sau plug-in hibride) au crescut masiv din 2017 și s-au triplat în 2020 când obiectivele actuale de CO2 au început să se aplice. Camionetele electrice au reprezentat 2,3% din piața camionetelor nou înmatriculate în 2020″, mai arată Parlamentul European.

Când calculăm cât de mult CO2 produce o mașină trebuie să luăm în considerare nu numai emisiile de CO2 în timpul utilizării, ci și emisiile generate de producția și eliminarea acesteia.

Producția unei mașini electrice este mai puțin ecologică decât cea a unei mașini cu motor cu combustie internă, iar nivelul emisiilor provenite de la vehiculele electrice variază în funcție de modul în care este produsă electricitatea.

Cu toate acestea, luând în considerare mixul energetic mediu din Europa, autovehiculele electrice se dovedesc a fi deja mai curate decât vehiculele alimentate cu benzină. Deoarece cota de electricitate provenită din surse regenerabile va crește în viitor, automobilele electrice vor deveni și mai puțin dăunătoare pentru mediu, mai ales dacă ținem cont de planurile UE de a face bateriile mai durabile.

Infografic ce prezintă modul în care autoturismele noi și-au scăzut emisiile de CO2 între  2010 și 2019.
Evoluția emisiilor de CO2 de la mașinile noi 

Totuși, eforturile de îmbunătățire a consumului la mașinile noi încetinesc.

Obiectivele UE de reducere a emisiilor din transportul rutier

UE introduce noi obiective privind emisiile de CO2 cu scopul de a reduce emisiile nocive provenind de la autoturisme și camionete noi.

În iulie 2021 Comisia Europeană a propus reducerea pragului emisiilor provenind de la mașini și camionete cu încă 15% începând cu 2025; urmată de o reducere cu 55% pentru mașini și 50% pentru camionete până în 2030, iar până în 2035 să se ajungă la emisii zero. Comisia pentru mediu a Parlamentului a aprobat obiectivul pentru 2035 în luna mai 2022. În sesiunea plenară din iunie Parlamentul își va adopta poziția de negociere, după care va demara discuțiile cu statele UE.

Alte acțiuni UE de reducere a emisiilor din transporturi

Pentru a reduce emisiile din transportul rutier UE intenționează să adauge la obiectivele de CO2 pentru mașini și camionete măsuri complementare:

  • nouă schemă de comercializare a cotelor de emisii (ETS) pentru transportul rutier și construcții
  • o proporție mai mare de combustibili din surse regenerabile în transporturi
  • eliminarea avantajelor fiscale pentru combustibilii fosili
  • o revizuire a legislației referitoare la infrastructura necesară combustibililor alternativi pentru mărirea capacității acesteia

În plus față de obiectivele stabilite pentru emisiile provenind de la mașini, eurodeputații analizează și alte măsuri pentru sectorul transporturilor, în special pentru vapoare și avioane: includerea transportului maritim în schema comercializării cotelor de emisii; revizuirea schemei pentru domeniul aviației; și propunerea unor combustibili mai durabili pentru nave și aeronave.

Citește și: Parlamentul European dezbate și votează marți principalele proiecte de lege pentru combaterea schimbărilor climatice


spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primul parc experimental de cercetare a tehnologiilor avansate în energii alternative funcționează la Cluj

Primul parc experimental de cercetare a tehnologiilor avansate în...

Controversatul șef al ANPC, Horia Constantinescu, demisionează pentru a fi candidatul PSD la Primăria Constanța

Controversatul șef al ANPC, Horia Constantinescu, demisionează pentru a...

Camere video în toate clasele fără acordul părinţilor şi profesorilor

Camere video în toate clasele fără acordul părinţilor şi...

UE ar putea trece la economie de război. Ce înseamnă asta

Liderii globali  folosesc adesea noțiunea de economie de război,...