„Trebuie să conștientizăm originea răului”

Data:

spot_img

Arena PRESShub este un loc al dezbaterilor publice, în care lideri politici și personalități relevante își prezintă opiniile, ideile și poziționările față de teme fierbinți ale zilei.

Regulile Arena PRESShub sunt simple: invitații trebuie să respecte valorile democrației, să mențină un limbaj decent și fără atacuri la persoană, dezbaterile desfășurându-se exclusiv pe argumente. Opiniile sunt libere, dar trebuie susținute de fapte și date.

Invitat azi în Arena PRESShub este Marius Vasiliu, analist în cadrul Departamentului Politici Publice al USR.

„Trebuie decizii clare în coaliție nu s-a discutat până acum despre reducerile cu cheltuielile salariale sau de reducerile mai ales cu prestațiile sociale, însă trebuie să conștientizăm originea răului, acei oameni care atunci erau la guvernare care au scris acest PNRR parcă împotriva cetățenilor români” – Marius Budăi, ministrul muncii PSD.

Păi, hai s-o conștientizăm!

Problema lui Budăi este tocmai aceea că omul nu are nici cea mai mică pregătire pentru ce trebuie să facă. Degeaba reușește să termine de citit câte o pagină din PNRR (cam atât e scris în PNRR despre reforma salarizării), dacă nu înțelege despre ce e vorba.

Ca să acopere problema asta inventează situații cu care el nu e de acord. Acum, el are o problemă mai mare decât asta cu cititul, aceea a faptului că nefăcând reforma pensiilor speciale de care e direct răspunzător, riscăm să pierdem chiar toate cele 2,8 miliarde de euro din tranșa a doua a PNRR.

Bani care ar trebui să meargă la investiții, inclusiv la aia cu care arată Ciolacu la lume ce înseamnă cu adevărat pentru români acest program făcut de USR. Banii ăștia ar trebui să vină din Cererea de Plată nr.3, cu a cărei depunere suntem deja în întârziere. Bine, n-am luat-o nici pe a 2-a.

Și atunci ce face Budăi? Vorbește aiurea despre o altă reformă care ar trebui să intre pe Cererea de Plată nr.4. (este adevărat că termenul pentru îndeplinirea acestui jalon este iunie 2023, dar și pentru cel al pensiilor speciale era decembrie anul trecut, și n-au nici o problemă că e depășit).

Și inventează dușmani, personaje colective negative etc, că poate așa ia lumea ochii de pe minge – privilegiile îmbuibaților ca Ciucă sau Dorneanu și mii de alții ca ei, cu pensii speciale de sute de ori mai mari decât ale unui om care nu e în anturajul golănelii ăsteia numită pompos guvernare social-liberală.

Mai e un amănunt de luat în considerare, care ține de intenții ipocrite și meschine, chestiune normală pentru ăștia care cică știu să facă politică, nu ca noi, useriștii.

Este vorba despre instrumentele pe care le-au avut până acum la îndemână cu care să poată manipula masele și care odată cu reformele din PNRR urmează să dispară.

Practic asta e o mare problemă – cum vor mai putea ei să promită creșteri de pensii sau de salarii dacă ele vor fi rezultatul aplicării unor formule clare prevăzute în legi care nu sunt rezultatul politicelor duse de ei?

Cum se vor mai întrece ei în bătut cu cărămida-n piept că unii au crescut mai mult decât alții? Înțelegeți acum ce e cu „conștientizarea răului’? Pentru cine e de fapt răul ăsta?

Și mai e un motiv pentru spaima asta. Habar n-au cum să facă. Pentru că de ei e doar gura și tupeul.

Și trecem acum și la subiectul propriu-zis, la a demonta propaganda grețoasă cu tăierea salariilor că așa scrie în PNRR. Și cum am văzut că Boloș e pe fază la ce explicăm noi, poate ia și Budăi ceva notițe.

Așadar, care-i faza cu „sporurile care se taie”?

În PNRR nu scrie nimic de tăiat salarii/venituri. În PNRR scrie de reformarea salarizării pe baza unui principiu pe care eu l-am propus, diferit de cel care se aplică acum – muncă egală, plată egală, în loc de funcție egală, plată egală. Evident că asta vine la pachet și cu o reformă a funcției publice.

Toate astea trebuie să aibă ca rezultat final plata performanței nu a frecatului de mentă cum se întâmplă în multe situații.

Eliminarea sporurilor nu înseamnă că le tai oamenilor din venituri otova ca Băsescu în 2009, și nici măcar că trebuie să tai ceva, pentru că în mai toate situațiile în care s-a reglementat în domeniul salarizării, s-a plecat de la drepturile aflate în plată. Dar înseamnă că oamenii care muncesc și mai și performează pot avea salariile mai mari decât cele pe care le au acum.

Astfel pentru munca prestată se va stabili un salariu care va ține cont de mai mulți factori, nu doar de denumirea funcției: obiectul muncii, de complexitatea ei, de volumul prestat, de calitate, dar și de factori precum responsabilitate, restricții, riscuri etc. Nu mai stai astfel la mâna șefului sau a politicianului pentru un spor sau altul. (Mai multe despre asta puteți citi aici)

De exemplu în MIPE, toți angajații au același salariu și același “spor de fonduri europene”, însă activitățile diferă. Cel de la contabilitate sau cel de la resurse umane primește aceleași drepturi ca cel care face programare de fonduri sau verificări pe implementare.

Activitatea celor de la TESA este similară cu cea a colegilor din alte ministere sau instituții care n-au legătură cu fondurile europene. Însă unii n-au avut noroc în viață și n-au spor. Iar acum li s-a mai și dublat numărul de când e Boloș din nou la butoane.

Un alt exemplu este acela al activităților de gestionare a programelor europene comparativ cu programele care sunt finanțate de la bugetul de stat. Aceeași muncă de la programare, evaluare, contractare, verificare și într-un caz și în altul.

Unii primesc „spor”, alții nu. Care este justificarea pentru care ai avea reguli diferite pentru banii de la UE față de cei de la bugetul de stat?

Sau situații în care se primește un spor de confidențialitate doar pentru că angajatul are o hârtie de la ORNISS care-i dă dreptul să se uite pe documente clasificate; dar angajatul vede un asemenea document, cel mult o dată la 10 ani!

Sunt convins că zeci de astfel de exemple știe fiecare. Urmarea firească ar fi fost o discuție fără istericale și ochi dați peste cap, cu oameni care se pricep și cu bun simț. Ce a început deja, e doar circ ieftin cu #USRedevină.

Refuz să cred că oamenii sunt totuși atât de ușor de manipulat. Un instrument la îndemână e cititul cu proprii ochi, direct , fără interpretări de la intermediari.

Înainte de a trece la final, adică la ce scrie în PNRR despre legea salarizării, să vă puneți două întrebări, ca să puteți conștientiza originea răului:

1. Cine a dat legea salarizării și legile pentru toate sporurile care au dus la inechitățile de azi?

2. Cine a dat legile pensiilor normale și pe cele ale specialilor care au dus le inechitățile de azi?

Exact, NU USR, ci PSD, împreună uneori cu aliații lor de azi, PNL.

***

Iată deci ce scrie în PNRR despre reforma salarizării (max 1 pagină):

COMPONETA 14 – BUNA GUVERNANȚĂ

Obiectivele specifice ale componentei sunt următoarele:

(…)

2. Management performant al resurselor umane în sectorul public.

3. O politică de salarizare în sectorul public coerentă, corelată cu performanța și sustenabilă pe termen lung (remunerare unitară echitabilă).

Reforma 4. Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public

Obiectivul reformei este asigurarea unei politici de salarizare echitabile și sustenabile din punct de vedere bugetar prin eliminarea discrepanțelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcțiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum și între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum și instituirea unui sistem de stimulare a performanței.

În cadrul acestei reforme se vor desfășura următoarele acțiuni specifice:

(1) Realizarea unei evaluări globale a impactului Legii privind salarizarea unitară, inclusiv a unei evaluări a impactului fiscal al noii legi (până la 31 martie 2022);

(2) Adoptarea și intrarea în vigoare a noului cadru juridic privind remunerarea funcționarilor publici (Legea privind salarizarea unitară) (până la 30 iunie 2023).

Jalonul 420

Reforma 4. Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public

Noua lege privind remunerarea funcționarilor publici (Legea privind salarizarea unitară) va stabili o metodologie unitară de calcul în scopul de a spori echitatea salarizării în sectorul bugetar (aplicarea principiului plății egale pentru muncă de valoare egală), de a asigura tratamentul nediscriminatoriu în stabilirea sporurilor și corelarea performanțelor cu salariul plătit.

Metodologia propusă pentru recalcularea salariilor va fi sustenabilă din punct de vedere bugetar și se va baza pe:

– revizuirea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare;

– reintroducerea unor grile de salarizare pentru administrația locală, corespunzătoare funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;

– revizuirea sistemului de acordare a sporurilor și plafonarea sumei sporurilor la 20 % din salariul de bază.

Noul cadru juridic va fi pus în aplicare în același timp pentru toate categoriile profesionale, pentru a se evita apariția unor noi dezechilibre în sistemul de salarizare din sectorul public.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Marius Vasiliu
Marius Vasiliu
Marius Vasiliu este analist în cadrul Departamentului Politici Publice al USR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sub asediu

Fascismul românesc (în varianta lui neolegionară) e viu, militant....

GRU și legiunile

Evenimentele recente au pus pe tapet și posibilitatea implicării...

O stafie bântuie iar Europa?

Când credeam că avem alegeri prezidențiale, am aflat (cu...