„Trebuie și să ne pregătim să fim copii mari” – de vorbă cu Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, despre relația UE-SUA

Data:

Relația dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii a suferit schimbări majore de la revenirea administrației Trump. Eliminarea Europei de la masa negocierilor cu Rusia, dorința de a anexa eventual Groenlanda, incertitudinile privind garanțiile de securitate stipulate de articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic și tarifele vamale de 20% pe produsele importate din UE sunt doar câteva dintre ciocnirile celor doi parteneri. Se pune întrebarea cum va arăta viitorul UE în logica „diplomației cu pumnul în masă” propusă de Donald Trump.

Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European, ne-a oferit un interviu în care ne-a ajutat să răspundem mai ușor la incertitudinile legate de modul în care ar trebui UE să se raporteze la evoluțiile politice din ultimele luni.

Un război comercial cu SUA?

Pe 3 aprilie, în timpul a ceea ce Donald Trumpa a numit “ziua eliberării”, au fost anunțate tarife vamale de 10%, care afectează toate statele și teritoriile lumii – inclusiv insulele pinguinilor – plus tarife speciale pentru peste 50 de state, considerate de actuala administratie americană drept cele mai mari „profitoare” de pe urma relațiilor comerciale „inegale” cu Statele Unite. Toate produsele exportate de UE în SUA ar trebuie astfel să fie supra taxate cu tarife vamale de 20%. Potrivit Euronews, produse din UE în valoarea de peste 380 de miliarde de euro vor fi afectate de aceste tarife.

După anunțul lui Donald Trump, președinta Comisiei Europe Ursula von der Leyen a declarat că UE este “pregătită să răspundă cu contramăsuri” , deși ar prefera să negocieze.  

Ursula von der Leyen a încercat să propună o formulă de “zero la zero” pentru produse industriale, adică ambele părți să elimine taxele vamale pentru această categorie de produse. Pentru moment, Donald Trump a refuzat oferta Comisiei Europene.

“Este încă o îmbrânceală”, a declarat Nicu Ștefănuță despre atitudinea lui Donald Trump, deși crede că încă “este loc de negocieri”. Motiv pentru care  și sprijină poziția Ursulei von der Leyen care a spus că “preferă o soluție negociată”. „UE are capacitatea să răspundă dacă va fi nevoie”, mai spune Ștefănuță, încrezător în capacitatea economică suficient de mare a Uniunii Europene de a gestiona o posibilă criză.

Între timp, un document emis de Comisia Europeană menționează că vor exista tarife vamale de 25% pe o varietate de produse importate din SUA. Impuse însă treptat, pentru a lăsa loc de discuții. 

Citește și: Important bancher american: E bine să punem America pe primul loc, atâta timp cât nu ajunge să fie singură

„Înarmarea este o necesitate”, distanța nu este o garanție de securitate

Garanțiile de securitate oferite de NATO sub umbrela SUA au fost de asemenea puse sub semnul întrebării de la revenirea lui Trump, după cum arată o analiză Associated Press. Statele UE au început procesul de înarmare, iar Comisia Europeană sprijină procesul prin ReArm Europe. “Înarmarea este o necesitate”, spune Nicu Ștefănuță. Atitudinea administrației americane încurajează statele să devine mai independente în domeniul apărării, iar pericolul Rusiei este încă mare, după cum și Ștefănuță observă: “Mie nu mi-ar plăcea să trăiesc cu rușii la cheile Dunării, care vor controla Marea Neagră”.

Înarmarea nu este totuși unanim susținută la nivelul Uniunii. State precum Italia sau Spania sunt mai reticente, speriate de costurile cheltuielilor pentru apărare. „În continuare Spania, Italia sunt un pic reținute, mai ales pentru că ele poate nu văd pericolul la fel de intens cum îl vedem noi. Neville Chamberlain ne-a spus în 1938, «Czechoslovakia is a far away country which we know nothing about», când a fost ciopârțită de Hitler. Da, Marea Britanie era foarte departe, dar iată că  a venit războiul și la Marea Britanie. ”, remarcă Ștefănuță.

Probleme sociale pun presiune pe guvernele europene, iar UE în continuare pune accent foarte mare pe politicile sociale, după cum o arată și raportul anual al Parlamentului European privind bugetul, unde sunt incluse fonduri mai mari pentru jurnalism independent sau studenți Erasmus. Cheltuielile în plus pentru apărare riscă să afecteze angajamentul pentru anumite programe sociale și să crească nemulțumirile cetățenilor.

„Înțeleg și logica colegilor mei italieni și spanioli. Pentru ei presiunea socială este foarte mare și o cheltuială în plus pentru apărare, poate să rupă «spatele cămilei». De aceea problemele interne, de coeziune internă, de egalitate trebuie rezolvate În același timp cu problema apărării. N-avem ce facem”, mai spune Ștefănuță. 

„Eu sunt pro-american”

„Trebuie să ne și pregătim să fim copii mari. Adică să avem grijă de noi înșine din punct de vedere al apărării”, mai spune Ștefănuță. „Până la urmă, dacă te invadează cineva, în primul rând răspunzi tu cu oamenii tăi, cu sângele tău, și după aceea te ajută și aliații. Și așa era și înainte de administrația Trump. Trebuie să ne purtăm de grijă singuri, în contextul internațional de aliați în care suntem”.

„Eu sunt pro-american”, mai spune Nicu Ștefănuță, care reamintește că administrația Trump nu este eternă. Vor veni alte administrații, cu alte priorități, de aceea relația specială cu Statele Unite trebuie apărată. 

Pentru moment însă, întreaga ordine mondială, așa cum a fost creată după al Doilea Război Mondial, pare să fie dată pentru cap. Nicu Ștefănuță spune că înțelege sentimentele de incertitudine ale oamenilor, în special ale tinerilor din jurul său. „Lumea în jurul lor se schimbă și perspectivele devin din ce în ce mai sumbre, eu anul trecut am tot spus, va fi greu înainte să fie bine și lumea nu înțelegea despre ce vorbesc”.

“Nu am un alt răspuns decât să ne dotăm cu responsabilitate, cu optimism”, încheie Ștefănuță.

Citește și: Ursula von der Leyen: „Europa este pregătită să negocieze cu SUA”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: European Commission)

spot_imgspot_img
Robert Olteanu
Robert Olteanu
Absolvent de științe politice și masterand în dezvoltare internațională și ajutor umanitar. Pasionat de diplomație, cinematografie și literatură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Crin Antonescu a prezentat declarația pe care a dat-o la Securitate în anul 1988| VIDEO

Crin Antonescu a susținut, joi, o conferință de presă...

Șeful DSVSA Tulcea, prins în flagrant cu o șpagă de 11.000 de euro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța l-au...

Universitatea Harvard, amenințată de administrația Trump cu pierderea dreptului de a înscrie studenți străini

Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a anunțat că...